luni, 28 noiembrie 2016

Am esuat.

Este tarziu. M-am ridicat din pat. Imi aprind o tigara, si scriu. Intr-un final cu asta raman mereu.
Un alt final din viata mea. 
Am esuat mult in viata asta. Si de cele mai multe ori am esuat cu oamenii pe care i-am lasat in viata mea. Am esuat sperand ca un om necunoscut, poate deveni si inceputul frumosului din viata ta. 
Fiecare om aduce ceva placut in viata noastra, chiar daca acel placut se transforma  intr-o lectie dura a existentei noastre. 
Esuam pentru ca nu invatam sa plecam de langa oamenii dragi inainte de a-i transforma intr-un  motiv de ura. 
Esuam pentru ca amanam sa plecam de acolo de unde nu ne mai este bine, si ne incapatanam sa ramanem in fata durerii, doar pentru a acumula tot mai multe motive de a nu ne mai intoarce. 
Am esuat in cautarea fericirii, si nu am dat decat de iluzii.
Am esuat si am scapat printre batai de inima, iubiri de duzina, ce am crezut ca vor dura la nesfarsit. 
Dar cine rezista la nesfarsit nefericirii? Cine rezista sa isi simta sufletul o carpa? Cine rezista in fata nepasarii si indiferentei?
Am esuat, dar nu am regrete. Am esuat si nu voi plange. Cuvintele o fac in locul meu.

Eu niciodata nu pierd. 
Eu niciodata nu iubesc pe cine nu trebuie. Sunt iubita asa cum nu trebuie. 
Ma castig tot mai mult pe mine, si invat ca merit mai mult cu fiecare esec. 
Am esuat din nou, dar o sa invat sa ma regasesc pe mine. 
Am esuat, dar dincolo de un alt final din viata noastra ne asteapta prezentul, si gandul la un viitor mai bun. 
Fiecare esec ne face sa vedem ceea ce am devenit, si ne invata sa vedem fericirea din prezent.


Am esuat...si cu tine.


luni, 14 noiembrie 2016

Am.


Am colectionat atatea momente in viata asta de pana acum, incat am ajuns in sfarsit la concluzia ca nimic nu este pentru totdeauna. 
Am trait atatea vise in spatele ochilor inchisi, incat mi-am distorsionat realitatea. 
Am gustat atat de mult dragostea, insa am trait-o de putine ori, si am simtit-o atat de rar...
Am avut langa mine oameni puternici care au putut starni sentimente, si in acelasi timp oameni atat de mici pentru a fi capabili sa le mentina. 
Am cunoscut inceputuri, al caror sfarsit il preconizam mereu, si am constat ca a fi singura nu este boala nici virus. Este deficienta. Si am pierdut oameni asteptand de la om la om o varianta mai buna. 
Am iubit  oameni care nu s-au incumetat sa traiasca dragostea, apoi am ramas cu ochii tintiti in tavan, suferind. 
Am consumat iubiri mari pe oameni mici.
Am invatat sa nu mai cred in cuvinte mari. Mereu au fost urmate de o duritate scuipata din 'neiubire.' 
Am invatat sa nu mai cred ca exista fericire. Desi tind sa cred ca mi-am platit fericirea in avans. 
Am invatat sa imi construiesc trepte pentru vise, si mi-am batut joc de tot ce nu a fost vis, si am platit. 
Am fugit de oameni mici in dragoste, si tot de ei am dat, si din cauza lor am perceput dragostea drept o lectie invatata in perioade diferite. 
Am simtit ceea ce imi face rau, dar niciodata nu am avut curaj sa inlatur ceea ce simteam ca este rau dar necesar sufletului. 
Am ranit si am fost ranita, si daca as putea mi-as spala sufletul in mare si as lua-o de la capat cu el curat de trecut, remuscari si neputinte. 
Am ratacit prin ganduri fara o directie. 
Am oasele ruginite de incertitudini. 
Am imbratisat destine paralele cu oameni ce credeam ca imi completeaza viitorul.
Am trait iubirea in doze mici.
Am trait prea putin pana acum, si am simtit aproape deloc...
Am crezut mereu ca nimic nu este la intamplare, si orice se intampla cu un motiv..
Am constatat ca ma am doar pe mine. Ne descurcam. 
Am constat ca sunt eu, persoana cu cele mai misto defecte, si o sa ma las doar in viata acelor persoane capabile sa ma aprecieze si sa ma respecte asa cum sunt. 

Am constat ca am obosit sa renunt la mine ca sa ii pot multumii pe altii.