luni, 28 noiembrie 2016

Am esuat.

Este tarziu. M-am ridicat din pat. Imi aprind o tigara, si scriu. Intr-un final cu asta raman mereu.
Un alt final din viata mea. 
Am esuat mult in viata asta. Si de cele mai multe ori am esuat cu oamenii pe care i-am lasat in viata mea. Am esuat sperand ca un om necunoscut, poate deveni si inceputul frumosului din viata ta. 
Fiecare om aduce ceva placut in viata noastra, chiar daca acel placut se transforma  intr-o lectie dura a existentei noastre. 
Esuam pentru ca nu invatam sa plecam de langa oamenii dragi inainte de a-i transforma intr-un  motiv de ura. 
Esuam pentru ca amanam sa plecam de acolo de unde nu ne mai este bine, si ne incapatanam sa ramanem in fata durerii, doar pentru a acumula tot mai multe motive de a nu ne mai intoarce. 
Am esuat in cautarea fericirii, si nu am dat decat de iluzii.
Am esuat si am scapat printre batai de inima, iubiri de duzina, ce am crezut ca vor dura la nesfarsit. 
Dar cine rezista la nesfarsit nefericirii? Cine rezista sa isi simta sufletul o carpa? Cine rezista in fata nepasarii si indiferentei?
Am esuat, dar nu am regrete. Am esuat si nu voi plange. Cuvintele o fac in locul meu.

Eu niciodata nu pierd. 
Eu niciodata nu iubesc pe cine nu trebuie. Sunt iubita asa cum nu trebuie. 
Ma castig tot mai mult pe mine, si invat ca merit mai mult cu fiecare esec. 
Am esuat din nou, dar o sa invat sa ma regasesc pe mine. 
Am esuat, dar dincolo de un alt final din viata noastra ne asteapta prezentul, si gandul la un viitor mai bun. 
Fiecare esec ne face sa vedem ceea ce am devenit, si ne invata sa vedem fericirea din prezent.


Am esuat...si cu tine.


luni, 14 noiembrie 2016

Am.


Am colectionat atatea momente in viata asta de pana acum, incat am ajuns in sfarsit la concluzia ca nimic nu este pentru totdeauna. 
Am trait atatea vise in spatele ochilor inchisi, incat mi-am distorsionat realitatea. 
Am gustat atat de mult dragostea, insa am trait-o de putine ori, si am simtit-o atat de rar...
Am avut langa mine oameni puternici care au putut starni sentimente, si in acelasi timp oameni atat de mici pentru a fi capabili sa le mentina. 
Am cunoscut inceputuri, al caror sfarsit il preconizam mereu, si am constat ca a fi singura nu este boala nici virus. Este deficienta. Si am pierdut oameni asteptand de la om la om o varianta mai buna. 
Am iubit  oameni care nu s-au incumetat sa traiasca dragostea, apoi am ramas cu ochii tintiti in tavan, suferind. 
Am consumat iubiri mari pe oameni mici.
Am invatat sa nu mai cred in cuvinte mari. Mereu au fost urmate de o duritate scuipata din 'neiubire.' 
Am invatat sa nu mai cred ca exista fericire. Desi tind sa cred ca mi-am platit fericirea in avans. 
Am invatat sa imi construiesc trepte pentru vise, si mi-am batut joc de tot ce nu a fost vis, si am platit. 
Am fugit de oameni mici in dragoste, si tot de ei am dat, si din cauza lor am perceput dragostea drept o lectie invatata in perioade diferite. 
Am simtit ceea ce imi face rau, dar niciodata nu am avut curaj sa inlatur ceea ce simteam ca este rau dar necesar sufletului. 
Am ranit si am fost ranita, si daca as putea mi-as spala sufletul in mare si as lua-o de la capat cu el curat de trecut, remuscari si neputinte. 
Am ratacit prin ganduri fara o directie. 
Am oasele ruginite de incertitudini. 
Am imbratisat destine paralele cu oameni ce credeam ca imi completeaza viitorul.
Am trait iubirea in doze mici.
Am trait prea putin pana acum, si am simtit aproape deloc...
Am crezut mereu ca nimic nu este la intamplare, si orice se intampla cu un motiv..
Am constatat ca ma am doar pe mine. Ne descurcam. 
Am constat ca sunt eu, persoana cu cele mai misto defecte, si o sa ma las doar in viata acelor persoane capabile sa ma aprecieze si sa ma respecte asa cum sunt. 

Am constat ca am obosit sa renunt la mine ca sa ii pot multumii pe altii. 


sâmbătă, 6 august 2016

S-a sfarsit.


Mi-am aprins o tigara.
Mi-as aprinde un pachet intreg odata, daca as stii ca m-ar ajuta.
Stau la bucatarie, pe scaunul unde obisnuiai sa stai tu. Stau si privesc tot ceea ce este in casa asta, si incerc sa sterg cu privirea orice urma pe care ai lasat-o.
Ma ridic si incerc sa adun putinele lucruri ce iti mai apartin. Caut un sac mare si adun in el ultimele firimituri din tine, ramase in casa mea.
Intre timp ma opresc si ma gandesc cat de naiva am fost. Mereu am crezut ca ceea ce dai lumii, vei primi inapoi. Am dat un suflet, si am primit inapoi rautati ieftine, de la tine.
Om ieftin si fara o farama de suflet.
Imi pun muzica sa imi cante la maxim, sa nu imi mai aud gandurile ce urla a dezgust, si nici sufletul sa nu mi-l simt cand isi da ultimul Duh, pentru ca a avut grija sa se consume pentru o iubire ce nu am simtit-o decat eu.
Ma duc la baie si iti arunc periuta de dinti, desi as pastra-o. Poate as avea ocazia vreodata sa te frec cu ea pe cord deschis, sa simt cum inima ta o sa bata a durere.
Iti adun prosoapele, desi le-as pastra si pe ele. Te-as infasura in ele si te-as privi ca pe-o mumie mumificata in ura si dezgustul pe care mi le provoci.
Las totul in mijlocul casei, si imi mai aprind o tigara.
Strang dupa tine ca dupa un mort, Un mort ce as da orice sa putrezeasca in nefericire si neimpliniri.
Stiu. Nu e bine sa doresti raul nimanui.
Dar ce poti face  atunci cand ceea ce ai avut, a apartinut de fapt tuturor?
Ce poti face atunci cand tot ceea ce ai iubit, ti-a calcat sufletul si bunatatea in picioare?
Ce poti face cand trupul care iti incapea perfect in brate, era tocit de bratele intregii lumii, crezand ca doar tu esti in lumea si viata omului pe care il divinizezi, si langa care iti vezi fiecare apus si rasarit din restul vietii tale?
Ce poti face cand constati ca ai renuntat la viata si placerile tale, pentru a-ti creea o lume noua in jurul unui om care isi creea noi orizonturi in viata altora?
Eu nu stiu ce sa fac. Nici macar sa te urasc nu pot. Si asta este un sentiment, iar tu, nu meriti nici macar atat.
Mai ti minte cand am mers prima data cu trenul? Mai ti minte ca mi-ai scris pe geam ''Te iubesc''??
Era un geam aburit, Stiam ca se va evapora imediat scrisul. Pentru ca tu doar iubiri de duzina oferi, iubesti in fiecare zi a vietii tale, dar niciodata aceeasi persoana.
Ma intorc la strans. Mai am putine lucruri. Le voi arunca la tomberon, acolo le vei gasi daca vei vrea sa recuperezi ceva. Lucrurile fara valoare acolo sunt, iar tu cunosti perfect acest lucru pentru ca nu ai niciun pic de valoare.
Sincer.
Eu nu am pierdut nimic. Am oferit tot, si pot tine capul sus fara remuscari. Esti doar un esec din care voi invata sa o iau de la capat mult mai bine. Esti doar o lectie din viata din care am invatat ca increderea nu se ofera oricui. Am fost la un pas sa ma pierd, si m-am oprit cand ratiunea s-a trezit la viata atunci cand inima mea a incetat sa mai bata a iubire....pentru tine. Pentru un om toxic ce mi-a infectat viata cu dezgust si dezamagire.
Scursuri de oameni precum esti tu, gasesc si in piata la Obor, la un pret de nimic. Asa ca nu esti o mare pierdere.
Gata, am terminat de strans. Merg sa vomit. M-am gandit prea mult la tine.

Viata este o curva, si tu ai fost viata mea.

Sfarsit...in sfarsit, s-a sfarsit

sâmbătă, 5 martie 2016

Pleaca.


Cand ajungi sa crezi ca ceea ce ai nu iti mai ofera echilibrul asteptat. 
Cand nu te mai regasesti in ceea ce zace in launtrul tau. 
Cand ceea ce iubesti nu mai este copia inimii tale. 
Cand in viitorul tau te gasesti doar pe tine. 
Cand momentele de singuratate iti ofera pofta zambete si viata. 
Cand simti ca nu mai poti oferi totul, si nici macar pe tine.
Cand nu mai primesti ceea ce ai cerut, si cand refuzi ceea ce ai. 

Cand simti ca daca ai ramane, nu ai face decat sa ii stai in cale, pleaca. Pleaca si traieste ceea ce simti ca meriti de la viata. Pleaca si traieste putinul timp pe care viata ni-l ofera, si pe care il irosim fara sa ne dam seama, pe oameni si momente ce nu ne fericesc deloc. 
Pleaca cand ai impresia ca iubesti nulitati. 
Pleaca atunci cand simti ca irosesti iubiri mari pe oameni mici. 
Pleaca atunci cand iti doresti sa simti din nou ca traiesti, si ca inima ta chiar stie sa bata a iubire. 

Si am plecat pentru ca mai am o doza de respect de sine incat sa mai pot trai cu un:

Buna, 
Te iubesc
Pa!

P.S: ,,Oamenii se despart inainte sa se cunoasca cu adevarat, se impaca inainte sa inteleaga de ce s-au certat, si de asta relatiile sunt subrede. Se conving ca nu sunt unul pentru celalalt inainte de a stii ce inseamna sa fii un tot intreg. Iubind insa, dorind fericirea omului de alaturi, nu lasi sa se ajunga la un ramas bun spus in graba, nu ignori...''

 

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

02:30 - E tarziu.



Da, e tarziu. Simt nevoia de a scrie, habar nu am ce, insa stiu ca dezgustul si dezamagirea din mine, nu au explicatii in cuvinte. Mai stiu ca timpul oferit oamenilor fara lipsa de caracter, nu mai poate fi luat inapoi. Mai stiu ca noi oamenii suntem foarte naivi de fel, si ne incredem foarte usor in cei noi aparuti in viata noastra, le oferim un petic de suflet ramas din urma altor incercari esuate, insa si de ala isi bat joc,  Fiecare om din viata mea m-a transformat intr-un monstru pentru ca a reusit sa plece  lasand  doar gustul regretului, dezgustului, dezamagirii. Sau poate ca intreaga vina-mi apartine, obisnuiesc sa deschid usa casei mele fiecarei scursuri de fiinta, o las sa imi invadeze viata, ba chiar sa imi intre cu bocancii in suflet, lasand doar mizerie in urma, iar eu, eu raman sa strang, sa dau cu mopul peste lacrimi, sa matur regretele, si sa adun in faras, alte gunoaie de oameni. Insa din orice om plecat din viata noastra ramanem cu o lectie, insa cand lectia se repeta, obosesti. Obosesti sa primesti atatea cuvinte pompoase stiind ca niciodata nu-ti vor fi demonstrate, stiind ca un om josnic nu o sa fie niciodata capabil sa treaca iubirea la stadiul de fapte, si o va urla doar in cuvinte.  
Mai obosesti sa primesti invitatii de genul: te invit in viata mea ca sa ramai. Am ramas pentru a ma distruge. 
De-a lungul anilor am renuntat sa mai fiu perfecta pentru mine incercand sa fiu perfecta pentru altii, asta este regretul meu, asta este lectia mea. Fiecare experienta din viata noastra este o lectie, lectie care se va repeta pana v-om invata ceva din ea. Insa cred ca de data asta am invatat ceva esential: sa nu mai merg unde ma duce drumul, ci sa merg pe unde nu exista un drum si sa las o urma, si cu siguranta o sa-mi intalnesc destinul exact pe drumul pe care am luat-o pentru a ma feri de el. 


E tarziu insa niciodata prea tarziu pentru a inlatura gunoaiele ce ne pateaza existenta. Nu este tarziu sa intelegem ca unii oameni apar in viata noastra pentru a ne spune lectia, si apoi pleaca. Nu este tarziu pentru a realiza ca nu trebuie sa avem incredere in oamenii care ne injura si ne ling cu aceeasi limba. Nu este tarziu pentru a invata sa asculti inainte sa vorbesti, sa astepti inainte sa critici, sa incerci inainte sa renunti, sa aduni inainte sa retragi, si sa daruiesti inainte sa mori. 
Daca as fi un semn de punctuatie, as fi punct , datorita tacerii pe care am intins-o de azi pe buze. 


miercuri, 13 ianuarie 2016

Dezamagirea.


Dezamagirea vine din tine omule. 
Tu, care accepti oameni in viata ta care iti distrug orice incercare de a fii fericit. 
Tu, care te lasi dus de nas de bunatatea falsa a oamenilor. 
Tu, care te increzi in iubirea inchipuita  a oamenilor cu termen scurt de expirare in viata ta. 
Tu, care permiti sa te lasi afectat de greselile inventate de cei din viata ta . 
Tu, care ai impresia ca iubirea vindeca ce rautatea distruge. 
Tu, a carei naivitate a fost platita prin mult gust amar. 
Tu, care crezi ca imbratisarile pot si un pic mai lungi decat o fractiune de secunda. 
Tu, care crezi ca uitand de tine pentru a te dedica iubii, faci cea mai buna alegere. 
Tu, care orice ai face, oricum nu faci nimic bun. 
Tu, al carui suflet torturat, uiti de propriile placeri, si te dedici fericrii altora, aducandu-ti propria nefericire. 
Tu, care stii ca viata este plina de lectii care se vor repeta pana cand le vei intelege.
Tu, care platesti fiecare fericire prin  multe momente de neferericire. 

Dezamagirea vine din mine. Eu, omul care alege sa fie fericirt, si sa se lepede de toate nefericirile produse din frustrarile oamenilor.  Eu, a carei realizare este ca viata este prea scurta pentru a ne-o cheltui pe momente ieftine si dureroase. Eu, omul care s-a imbatat cu infinit si timpul i-a jucat drame.
Eu, cea care reuseste sa isi reia viata fara ambalaje al caror continut nu este prea bine reusit. 
Eu, cea care are o colectie impresionanta de greseli, si de oameni care mi-au futut visele.


Punct si de la capat.

P.S: Cine stie ca atunci cand plang,
       Mainile imi curg de carne
       Si-ncercand in brate sa ma strang, 
       Oasele imi ies prin palme?...