vineri, 21 martie 2014

Despartire.


Intotdeauna am urat momentul ala de final, desi voi merge mereu  pe ideea: orice inceput are si-un sfarsit. Din pacate fiecare inceput va ajunge la un moment dat sa apuna, indiferent de intensitatea trailor. 
Nu sunt adepta despartilor, cu toate ca ele fac parte din normalitatea mea si a multora, insa este ceva careia ii refuzam aparitia. Insa sunt adepta despartilor elegante, despartiri doar din punct de vedere al drumurilor care isi schimba directia de mers. Sunt adepta despartilor in care oamenii nu uita momentele in care si-au imprimat pe trup, desenul mainilor, oameni care la un moment dat s-au descifrat si s-au citit. Oameni care lasa loc de respect si posibilitatea de a stii oricand starea persoanei pe care candva ai tradus-o si ai recreat-o in propria-ti carte.
Sunt adepta despartilor in care oamenii nu se denigreaza si nu se detesta atunci cand iubirea cunoaste finalul. Zambesc atunci cand stiu ca doi oameni se despart, dar au amintirile puse la pastrare pentru ca au un trecut comun, au momente si trairi la persoana a doua-trecut. Vreau sa cred ca oamenii stiu sa se desparta si nu uita ca atunci cand se uitau in oglinda, nu se vedeau pe ei, ci trupul persoanei iubite. 
Persoana pe care azi o denigrezi si datorita careia iti detesti trecutul, ieri ai iubit-o, ieri ti-a dat culoare sangelui si mii de artificii launtrului. 

Pentru prima oara zambesc la ideea despartirii. De ce? Pentru ca in ea se contureaza iubirea simtita candva, citeste mai jos si ia aminte. 

"Cand m-am despartit de el, m-am simtit de parca mi s-a desirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept, era vechi, nu mai arata la fel de bine, dar imi tinuse de cald pe atatea friguri si imi placea sa-l port si pe pielea goala. Acum insa, nu se mai putea. Atele care iesisera din el mi se infasurau in jurul gatului si nu ma mai lasau sa respir. Le-am taiat cu o foarfeca, dar gaurile pe care le-au format nu aratau ca o haina inventata de un designer. Nu erau atragatoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niste gauri negre, cascate spre nimic. Devenise urat, asa ca am inceput sa-l port mai rar, sa nu mai ies cu el in lume, desi inainte era mandria mea. El a simtit neglijarea si a inceput sa ma zgarie. E normal, m-am gandit eu, e de lana si cu timpul se aspreste. […] Mi-am dat seama ca ma chinui atat pe mine cat si pe el, asa ca l-am impaturit si i-am gasit un loc doar al lui in dulapul cu vechituri. Pe masa am asezat, in schimb, o poza cu mine purtandu-l.  
Era din zilele noastre bune, in care ploua cu soare…"


4 comentarii:

Roxana B. spunea...

eu sunt adepta despartirilor atunci cand simt ca nu mai merge relatia de nicio culoare si, decat sa ajungem la jigniri si reprosuri, mai bine punem punct... elegant, cum spui si tu.
N-am reusit sa raman prietena cu niciunul dintre fostii mei. Mi-ar fi placut, dar toate relatiile mele s-au terminat aiurea. N-ai cum sa ramai prieten cu un barbat care inca te vede ca pe femeia vietii lui :)

Nuante de gri spunea...

Treaba asta cu prietenia dupa o relatie, este relativ greu de crezut ca va intampla. Eu am ramas cel putin amica cu persoane care m-au iubit si viceversa, insa treaba asta vine in timp, cand nu mai exista sentimente din partea ambelor parti si ramane doar respectul fata de persoana pe care ai primit-o in viata ta.

Maia spunea...

Ideea e ca uneori, dupa despartire, ai nevoie de timp si de o oarecare distanta ca sa treci peste.

Nuante de gri spunea...

Da, eu o numesc: perioada de doliu de dupa relatie. Dar trebuie sa fi contat relatia aia pentru tine, incat sa ramana o doza de respect intre doi oameni care au un trecut comun.