vineri, 21 martie 2014

Despartire.


Intotdeauna am urat momentul ala de final, desi voi merge mereu  pe ideea: orice inceput are si-un sfarsit. Din pacate fiecare inceput va ajunge la un moment dat sa apuna, indiferent de intensitatea trailor. 
Nu sunt adepta despartilor, cu toate ca ele fac parte din normalitatea mea si a multora, insa este ceva careia ii refuzam aparitia. Insa sunt adepta despartilor elegante, despartiri doar din punct de vedere al drumurilor care isi schimba directia de mers. Sunt adepta despartilor in care oamenii nu uita momentele in care si-au imprimat pe trup, desenul mainilor, oameni care la un moment dat s-au descifrat si s-au citit. Oameni care lasa loc de respect si posibilitatea de a stii oricand starea persoanei pe care candva ai tradus-o si ai recreat-o in propria-ti carte.
Sunt adepta despartilor in care oamenii nu se denigreaza si nu se detesta atunci cand iubirea cunoaste finalul. Zambesc atunci cand stiu ca doi oameni se despart, dar au amintirile puse la pastrare pentru ca au un trecut comun, au momente si trairi la persoana a doua-trecut. Vreau sa cred ca oamenii stiu sa se desparta si nu uita ca atunci cand se uitau in oglinda, nu se vedeau pe ei, ci trupul persoanei iubite. 
Persoana pe care azi o denigrezi si datorita careia iti detesti trecutul, ieri ai iubit-o, ieri ti-a dat culoare sangelui si mii de artificii launtrului. 

Pentru prima oara zambesc la ideea despartirii. De ce? Pentru ca in ea se contureaza iubirea simtita candva, citeste mai jos si ia aminte. 

"Cand m-am despartit de el, m-am simtit de parca mi s-a desirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept, era vechi, nu mai arata la fel de bine, dar imi tinuse de cald pe atatea friguri si imi placea sa-l port si pe pielea goala. Acum insa, nu se mai putea. Atele care iesisera din el mi se infasurau in jurul gatului si nu ma mai lasau sa respir. Le-am taiat cu o foarfeca, dar gaurile pe care le-au format nu aratau ca o haina inventata de un designer. Nu erau atragatoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niste gauri negre, cascate spre nimic. Devenise urat, asa ca am inceput sa-l port mai rar, sa nu mai ies cu el in lume, desi inainte era mandria mea. El a simtit neglijarea si a inceput sa ma zgarie. E normal, m-am gandit eu, e de lana si cu timpul se aspreste. […] Mi-am dat seama ca ma chinui atat pe mine cat si pe el, asa ca l-am impaturit si i-am gasit un loc doar al lui in dulapul cu vechituri. Pe masa am asezat, in schimb, o poza cu mine purtandu-l.  
Era din zilele noastre bune, in care ploua cu soare…"


Rahaturi.


Dupa cateva zile de absenta totala de laptop, am decis sa il deschid datorita dorintei de a scrie. Dezamagitor. Habar nu am ce as vrea sa scriu, habar nu am daca am ce sa scriu. Este atata liniste in jur, si stii ce este ciudat? Ca este liniste si-n mine. Linistea aia pe care o astept de muuuuuult timp, linistea aia care te face sa iti auzi oasele troznind a bine. Nu, nu sunt indragostita daca la acolo te-a dus mintea aia bolnava dupa goana iubirii. Toata lumea alearga dupa iubire, toata lumea vrea jumatati. Imi permit sa ma consider norocoasa, de ce? Pentru ca sunt a dracului de intreaga. Oamenii au uitat ce inseamna sa isi petreaca timp cu ei, sa se asculte, sa se inteleaga pe deplin, fara prejudecati. Oamenii uita ca masura iubirii este chiar pierderea ei.
Iubiti-va, fericiti-va, insa va doresc sa va fie bine cu voi insiva, inainte de toate.
Da, ce sa iti mai zic? Cred ca ma simt un om fericit; respir, traiesc, privesc, visez, alerg, si incep sa redescopar viata. Viata pe care mult timp am incadrat-o intr-un tipar prost conceput, viata in care tot ce faceam, era sub semnul fricii si a sortii. 
Incep sa redescopar notiunea omului care nu asculta povesti despre mine din gura lumii si care nu ma priveste prin ochii altora. Am realizat ca putini sunt oamenii care nu-ti catalogheaza sensibilitatea si moralitatea in functie de greselile facute in trecut, pentru ca nimeni nu cunoaste conjucturile care au dus la infaptuirea acelor greseli.  
Cred ca imi doream sa scriu altceva, poate data viitoare. 

P:S ''..Pentru că o să iubim prezentul atunci când o să devină trecut şi l-am iubit pe vremurile când era doar viitor. ''


miercuri, 12 martie 2014

Acel moment.


...In care te-ntrebi de cate ori o sa mai fie nevoie sa oftezi a neliniste.
...In care constati ca viata iti ofera mai multe lectii de invatat, decat momente in care sa te poti bucura de ceea ce ai invatat.
...In care ajungi la concluzia, ca ai avut parte de mai multe clipe de luat ''ramas bun'', decat de ''bine ai venit/revenit'' .
...In care iti doresti sa nu fi plecat niciodata de langa cei dragi pentru un alt capitol al vietii tale.
...In care obosesti sa te desparti de oameni pentru ca totul se destrama precum un pulover desirat.
...In care constati ca raftul de vechituri, este mai plin decat raftul in care trebuia sa isi aiba loc noul.
...In care realizezi ca ai iubit de prea multe ori prezentul dupa ce a devenit trecut.
...In care dorul iti este scris in priviri cu litere mari.
...In care constati ca ai multe de parcurs, pana sa poti ajunge in clipa in care poti respira a bine si a liniste.
...In care realizezi ca trebuie sa traiesti pentru a avea amitiri. 

Atat.

)