duminică, 9 noiembrie 2014

Aberatii matinale.


Ora 7. Suna alarma disperata. Ma trezesc, ma gandesc pret de cateva momente daca am motiv sa ma trezesc, si constat cu o fericire somnoroasa ca am zi libera. Adorm, dar nu mult. Ma trezesc din nou, ma uit spre catel, ma privea cu bucuria unui copil a carui mama este in sfarsit acasa, cu el. Ma uit la el, si ma gandesc cum ar fi sa incerc sa imi adun toate amintitirle pe care le am? Sa-mi fac insumarea propriei vieti, o contabilitate a tot ce am trait.
Nu cred ca o sa pot face o remorare perfect de completa, am prea multe lacune memoriale, dar reusesc sa-mi dau seama de un lucru: doar regretele sunt vesnice, amintirile frumoase sunt uitate imediat, si reamintite doar pentru a fi transformate in regrete. In concluzie, cred ca viata este este redusa la un sir nesfarsit de regrete si viitoare regrete. Regret ca nu am facut un lucru, regret ca nu am facut altul, regret modul cum l-am facut, regret ca s-a intamplat ceva, regret ca nu a durat mai mult. Atat de multe regrete...
Ne chinuim prea mult sufletul in incercari disperate de recuperare a clipelor uitate devenite ulterior regrete, sau clipe de inchipuire purificare, petrecute in negare si lipsa de intelegere, egoism dus la paroxism
Cred ca mai am nevoie de cateva ore de somn, aberez. 



P.S: Nu credeam ca o sa-mi fie vreodata atat de greu sa scriu intr-un loc care candva imi apartinea. Locul asta devine unul din regretele mele. Pe curand, sau, pe niciodata. 

sâmbătă, 23 august 2014

Simplu: TU



De ce aleg sa fac public tot ceea ce urmeaza sa scriu? De ce nu ii spun direct ei aceste cuvinte? Pentru ca mereu mi-a placut sa ma laud cu ceea ce am mai bun si mai de pret in viata mea. Stiu, am mai scris si despre alte persoane aici, m-am laudat si cu alti oameni, insa diferenta dintre ceea ce am scris si ceea ce urmeaza sa scriu, este ETERNITATEA, 
Restul oamenilor despre care am scris, au intrat pe o usa, si-au iesit pe alta. Despre tine vreau sa cred ca ai intrat pe o usa si ai ramas acolo, aici, oriunde, dar nu ai plecat niciodata. Nu cred ca am avut vreodata curaj sa numesc pe cineva ''omul meu de baza'', sa pot pune capul linistita pe perna la gandul ca in viata mea exista un om simplu, firesc, fara nimic special sau nemaivazut, un om cu valori curate, si cu taria de caracter de a nu judeca omul indiferent de actiunile sale. Mi-a lipsit curajul asta pana in momentul in care s-a consolidat temelia relatiei dintre noi.
Eu si ea reprezentam o realitate gata sa se reinventeze in orice clipa sau moment al vietii noastre, o realitate simpla, banala si al dracului de sincera.
Nu te mai umplu de cuvinte pompoase, stiu ca nu iti place si o sa imi arunci in fata replica ta nemuritoare: nu stiu cu ce sa iti raspund la tot ceea ce scrii despre mine.
Iti spun eu, imi raspunzi cu prezenta ta in viata mea, imi raspunzi cu momentele in care esti acolo atunci cand simt nevoia sa ma vait, imi raspunzi prin faptul ca ai fost prima persoana pe care am luat-o in brate dupa o absenta fizica din viata ta.
Nu iti urez la multi ani, nu, nu o voi face, nu pot ura ani frumosi, sanatosi, fericiti, cand avem un prezent la fel de frumos, sanatos si fericit. Nu vreau sa ma gandesc la viitor, vreau sa ma bucur de prezent si de faptul ca-mi esti parte din viata.

Sa-mi traiesti prietena draga, mie si celor dragi tie. 



P.S: Sper ca am fost destul de clara in privinta faptului ca vreau prietenia noastra acum si mereu. 


duminică, 6 iulie 2014

Crestate ganduri.


Stateam eu asa si ma gandeam, analizand ultimii 8 ani ai vietii mele, bineinteles cu tigara in mana, altfel nu pot sa gandesc. Ai sa zici ca am sa mor. Si ce? Tu daca nu fumezi inseamna ca viata te-a inzestrat cu nemurire? Pe dracu. 
Da, deci, cum ziceam, ma gandeam zilele trecute sa inchid blogul asta, dar sa-l inchid definitiv. In ultima vreme am descoperit efectul schimbarilor majore pe care la un moment dat toti le facem, normal, nu toti facem aceleasi schimbari. Am schimbat tara, am renuntat la oameni vechi pentru altii noi si minunati (pana ma fut in cur si astia), am renuntat la amintiri pentru a ma bucura de prezent. Intr-adevar, mi-e bine, insa nu contest dorul din mine care este incalecat de o liniste pacifista ce mi-o dadeau himerele de alta data.
De ce vroiam sa inchid blogul, te vei intreba. Paaaaaaiiiiiii, vezi tu, este locul unde eu am scris multe iubiri, (ma rog, nu sunt atat de multe ca nu sunt vreun Don Juan) si ma gandesc ca acum locul asta devine patetic, si as fi de-o nesimtire crunta sa te amestec si pe tine cu  iluziile iubirii din trecut, si sa scriu si despre tine aici unde am scris despre toate fericirile nefericite, amestecandu-le precum legumele in ciorba, iesind intr-un final un BORS.
Nu vreau sa scriu despre tine si sa te etichetez ca fiind o noua fericire din viata mea, si sa fac din tine o alta  iubirea vietii, pe un blog unde cuvintele astea oricum au mai fost scrise, ca deh, dragostea mea se-ntinde pe-un kilometru de cuvinte, si este inevitabil sa nu am repet de la o iubire la alta. In viata exista o singura fericire dintr-o singura iubire, care niciodata nu o sa poata fi scrisa pe un blog, pentru ca nu te vei satura sa o simti, sa o traiesti, sa o diseci.
Da, si cum ziceam, a nascut in mine o stima de sine care mi-a favorizat potentialul uman, si mi-am putut permite sa arunc rebuturile departe de lumea dezlantuita in care eu traiesc. 
Am obosit sa fiu romantica si sa stau sa scriu filozofic. Am obosit sa stau sa gasesc cuvintele potrivite pentru a da lumii de stire ca eu iubesc, lumea traieste si fara a stii acest aspect, si cred ca o iubire curata este aceea pe care nu o afisezi atat de mult lumii, nu ii postezi poze sau citate pe wall si nici inimioare in comentarii feisbuchiste. Cred ca simplu fapt ca existi in viata mea, este de la sine inteles ca existi pentru ca simt si simti ceva pentru mine, nu ca as avea nevoie de cineva care sa-mi aduca hartie igienica dupa ce ma cac. 
Si ce rost ar mai avea sa te indop cu postari filozofie pe blog si mai presus de atat, trebuie sa ai si o reactie la ce scriu ca altfel te-a luat dracu'. Am scris cand am iubit, cand m-am despartit, cand am iubit iar si cand probabil ma voi despartii din nou pentru ca ador momentul despartirii stiind ca noutatea isi face din nou loc in viata mea. Nici infidelitatea nu mai este ce era. Am ajuns să ne luptam care inselam mai mult si mai bine, sub deviza: “m-ai inselat, insel si eu”!.
Este simplu: ma iubesti? Atunci ia-ma dracu de mana si frange-mi inima, asta imi doresc, pentru ca este mult mai usor de oferit decat o fericire eterna.
Nu vreau sa mai ridic pe cineva pe vreun piedistal suprem al existentei mele, cine isi merita locul acolo, vine direct cu piedestalul la subrat. Nu vreau sa mai scriu despre cat de fericita ma faci sau te fac, despre cat te iubesc sau ma iubesti, despre cat ne futem in gura atunci cand uitam cat si de ce ne iubim. 
Sunt un om care isi perpetueaza fiinta cu iubiri, iubiri fata de prieteni, animale, oameni (ma rog, oamenii tot animale sunt) pentru ca da, sunt dependenta de oameni frumosi si simpli, de iubiri, de simpatie si impatie. Am scris despre atat de multe persoane aici incat am uitat sa scriu si despre inmormantarea lor, doar doua persoane mai sunt vii, in rest, Dumnezeu sa-i odihneasca in pace in trecutu-mi cenusa facut. 
In concluzie, nu stiu daca inchid blogul, insa pana una-alta, as manca niste ''fluturi in stomac'' condimentati cu tine, iar apoi as savura un pahar plin ochi cu iluzii imbelsugate cu sperante. Asa ca plec.
Aaa, inca un lucru: nu incerca sa intri cu forta in sufletul meu, sunt cioburi peste tot, s-ar putea sa te ranesti, si nu te stradui sa-mi vinzi iluzii, le-am cumparat pe toate, nu am unde sa le mai pun. 

Atat. 


sâmbătă, 28 iunie 2014

Nu am .


Nu am o viata normala, cum o numesc unii, desi ceea ce traiesc eu, este normalitatea pe care voi o traiti, este normalitatea care ma face pe mine fericita, asa cum normalitatea voastra va fericeste pe voi.
Nu am o minte mirobolanta, dar aia pe care o am, m-a ajutat sa fiu cine sunt; OM. 
Nu am un suflet prost, dar am un suflet care uneori a sufocat cu grija si iubirea fata de oameni. 
Ce nu mai am? Nu am vise, a fost de ajuns sa visez odata pentru a crede pentru totdeuna in realitati crude decat in vise inchipuite. 


Nu am oameni perfecti in viata mea, insa doar cu ei ma simt completa. Imperfectiuniile lor cu imperfectiunile mele, se ''pupa'' de minune, si sunt fericita ca ii am pe ei, o mana de oameni, dar speciali. 
Nu am liniste, dar nelinistile ce-mi nutresc sufletul ma antreneaza pentru drumul lung spre ceea ce numeste eu ''sunt bine, foarte bine chiar''. 
Nu am o iubire a vietii, am multe incercari de a iubii datorita carora am in spate un noian de amintiri.
Nu am o cariera de succes si enervant de banoasa, insa ceea ce vreau sa fac, ma face cea mai bogata fiinta pentru ca aleg sa fac ce-mi place, nu sa fiu un robot programat spre tinta numita: salariu.
Nu am trairi pe care sa le pot controla, eu doar le traiesc si eventual le disimulez fata de ceilalti, 
Nu am multe fericiri sau multe dureri, dar alea pe care am, ma fac sa ma bucur ca exist. 
Nu ma iubesc multi oameni, insa de iubirea celor care ma iubesc, sunt depedenta si ma simt prea plina de ei sa mai pot duce dorul oamenilor care au contat si pentru care nu am contat.
Nu am stiut niciodata sa urasc insa am judecat oameni care m-au calcat in picioare si m-au subestimat, facand din calitatile mele un punct in plus in Cv-ul existentei lor. 
Nu am un chip trist, insa de cele mai multe ori zambetul imi mascheaza ceea ce nu vreau sa se vada.
Nu am o biblioteca de carti citite, insa o carte nu te va ajuta niciodata sa intelegi viata, ci sa ti-o imaginezi altfel decat este ea de fapt. 
Nu sunt un om bun, dar rautatea din mine ma ajuta sa fiu selectiva in ceea ce priveste asteptarile pe care le am. 
Nu am tot, insa lipsurile existentei mele ma contruiesc pe mine, orice gol la un moment dat se umple.

P.S: Toti suntem niste Otilii pline de enigme. 

duminică, 25 mai 2014

Scurt si la obiect. Punct.



 De cele mai multe ori se-ntampla sa ne dorim un pic de curatenie in viata noastra, sa le deschidem unora usa, invitandu-i in ‘’recycle bin’’, si sa le permitem altor oameni noi sa ne invadeze prezentul. 
Se spune ca avem incredere in oamenii noi-veniti pentru ca ei nu ne-au dezamagit niciodata.  Nu contest aceasta afirmatie insa pentru prima data am curaj sa spun ca nu am nevoie de oameni noi.  

A trebuit sa strabat 2000 km, sa pot sa reusesc  sa-mi dezlipesc mintea de prezenta  oamenilor care mi-au subestimat inteligenta, caracterul si omenia.  Am avut nevoie de schimbarea domiciliului si a tarii, pentru a vedea ca unii oameni carora le-am dedicat din timpul si sufletul meu, au stat langa mine si nu au avut capacitatea de a vedea altceva decat cateva detalii superficiale . Am tinut in preajma mea oameni cu zambete glazurate, si al caror caracter este putin mai ieftin decat painea de la brutaria din colt. Am tinut langa mine oameni care imi ofereau amabilitati siropoase, si care imi acceptau defectele pentru a-mi critica calitatile.
2000km mi-au fost de ajuns sa realizez ca eu nu platesc pentru faptele nimanui, nici pentru greseli sau neputinte.  M-am descotorosit de oamenii  care ocupau loc inutil in mintea mea, realizand ca imi este mai bine langa oameni care aleg sa zboare decat sa se tarasca. M-am lepadat de oamenii  care au ocupat cele mai vitale functii ale vietii: prieteni si iubiri, si care mi-au oferit doar sentimente de duzina.
Am ales in schimb, sa pastrez langa mine o parte din oamenii vechi care nu rateaza nicio zi sa-mi aminteasca  ca ei sunt de fapt minunea vietii mele. A trebuit sa strabat 2000km sa constat ca eu nu am ‘’prieten cel mai bun’’, am doar prieteni, iar atunci cand spui asta, clar sunt cei mai buni. Nu credeam ca iubirea venita din partea prietenilor, iti pot umple atat de mult viata incat sa simti ca, cu ei si viata profesionala, poti atinge implinirea.  Nu imi mai doresc alti oameni noi, pentru ca asa cum ar zice o vorba: ‘’ Diavolul nu vine la noi cu fata rosie si cu coarne. Vine deghizat in tot ceea ce ne-am dorit vreodata...’’
Cand ai langa tine oameni care te fac sa traiesti, atunci este momentul ideal pentru a spune:
SUNT FERICITA!

P.S: Voi sunteti dovada vie a faptului ca prieten se numeste omul care te ajuta fara ca verbul sa fie urmat de un complement circumstantial de timp sau de loc sau de mod.


miercuri, 7 mai 2014

Chestii, trestii.



Rup din mine orice amintire pe care stiu ca nu o mai pot avea, oricum timpul in care traiesc isi sfarama fiecare margine atunci cand incerc sa imi ating fiecare urma de amintiri. Ma inec intr-o secunda in sunetul zugravit in ochii mei, de-o vioara si astept, fara sa vreau, fara sa imi dau seama...Astept o imagine care sa imi imbrace toate privirile de care fug, sperand sa le intalnesc la coltul altui necunoscut. 
Inchid ochii si ma desenez cu un carbune pe care nu il mai am, pe niste foi sifonate pe care au mai incercat si altii sa deseneze ceva. In final tot seara e...
Sper sa ma trezesc inainte ca dimineata sa-mi bata la usa si sa-mi urle prin vizor ca tacerile in care ma afund, nu-mi mai apartin de mult...


- I need..
- Me?
- No, sleep.

Noapte buna!

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Viata ta este virtuala, nu reala.



Nu stiu daca ar trebui sa ma bucur ca democratia ne-a oferit libertate. Nu am trait in comunism, nu stiu daca imi doream sau nu, insa democratia a facut oamenii sa uite sa traiasca. 
Ne traim viata online, mancam online, bem online, vorbim onine, ne iubim online, ne futem online. Viata noastra are o singura amintire: FACEBOOK. 
Acolo punem statusuri, comentam, ne certam, ne vaicarim, ne iubim, ne despartim de fostul, ne impacam cu altul, acolo aratam ce cacat mancam (si la propriu si la figurat), de acolo aflu cine s-a cacat si cat, acolo ne lingem ranile, aruncam cu statusuri cand suntem singuri sau cand avem ceva impotriva cuiva, ne postam 20 de poze pe zi cand suntem singuri si avem nevoie de atentie.
Nu te mai poti ''ascunde'' ca pe facebook apare imediat unde esti si cu cine, daca este cutremur, nu mai iese toata lumea afara in fata blocului, toata lumea este online si discuta despre asta. Daca nu esti online o ora, deja lumea cauta un preot sa iti citeasca ultima slujba. 
Daca te desparti de cineva, bagi repede pe facebook '' s-a rupt lantul de iubire'', ca poate-poate, rasare de undeva vreun nefutut/nefututa care vrea sa puna mana pe tine.
Daca te indragostesti, deja stie tot facebook-ul cat iubesti tu, ce cadouri iti da cand este ziua ta, faci eventual pozele publice poate vede fostul/fosta
Nu mai stim sa dam un telefon sa ne interesam de starea cuiva, daca e online  inseamna ca e sanatos, da-l dracu' ca il sun alta data.
Etc, etc, etc. 

Tine minte: nu esti profund, nu esti intelectual, nu esti critic, nu esti poet sau artist. Esti doar un nimeni cu conexiune la internet.

miercuri, 23 aprilie 2014

1+1



Nu cred ca pot veni cu ceva nou. Ce as mai putea spune care sa nu fi fost spus deja? Nu stiu ce as mai putea adauga. Motivatia mea de scrie despre tine, cu tine, are o infatisare sluta. A fost o perioada in care foloseam scrisul despre tine, ca o automutilare executata la scena inchinsa, doar tu mai aplaudai din cand in cand, pana te-ai mutat la alta scena. Si poate ca as ramane fara cuvinte, iar atunci iti voi scrie despre goluri.

 
Din partea mea meriti toata uitarea de care este capabila intreaga lumea, insa azi incetez din a te uita, azi te traiesc, azi te respir din aduceri-aminte, si te aud din franturi de voci sterse de timp. 
Imi ciufulesc gandurile, timp in care oasele imi trosnesc a dor adormit, si fac din tine pentru a nu stiu cata oara, un minut de liniste intr-o lume care nu mai tace. 

Minut in care sa iti urez cel mai sincer, La multi ani! 


sâmbătă, 12 aprilie 2014

Gol.




Mi-e dor sa-mi pot varsa necuvintele, sa-mi desfund oftatul de atatea cuvinte mute. Sunt doar o fereastra sparta in mijlocul lui Decembrie, suiera vantul prin mine, si incep sa disper pentru ca, constat cat de frig este in mine. Vreau o pereche de brate de lemn care nu putrezesc in ploaie.


''Sunt imnul inimilor nefericite. Cântat de la sfârșit spre început. Singura mea înălțare e însăși prăbușirea.''... Fericirea este doar un cuvant de dictionar.

miercuri, 2 aprilie 2014

Cine sunt?



Cred ca sunt un om ca toti oamenii. Un om cu calitati si defecte, un om cu frumos si urat. Sunt un om care se poate mandri cu anumite fapte, si-n acelasi timp stiu sa-mi tin capul plecat datorita unor fapte care nu-mi fac cinste. Sunt un om cu mintea nelinistita, cu privirea pierduta si cu o inima, inca in reconstructie.
Sunt un om care vede importanta unei persoane prin simplitatea unui gest. 
Sunt un om care zboara mereu cu teama gravada in frunte. Sunt un om cu greseli omenesti, cu experiente de viata frumoase, dar si urate, dureroase dar si placute. Sunt un om iubit si detestat. 
Sunt un om cu framantari interioare si cu o mare teama de necunoscutul pe care viata ti-l ofera. 
Sunt un om care plateste multe nefericiri pentru o clipa de fericire. 
Sunt un om ale carei zile au fost mai mult udate de ploaie decat luminate de soare.
Sunt un om care s-a prabusit, dar de atatea ori s-a ridicat. 
Sunt un om care a crezut prea mult in oameni, fericire si in iubire. (in oameni inca mai cred, restul este relativ)
Sunt un om care a mintit, care a inselat increderea oamenilor, care a provocat dureri, care a vorbit de rau si care a pus etichete fara sa cunoasca.
Sunt un om care a imbratisat de cele mai multe ori cele mai proaste alegeri. 
Sunt un om care a cunoscut binele prin rau, si care a inteles irationalul prin rational. 

Si mai sunt omul din categoria celor care au realizat prea tarziu ca oricat de mult ai iubii si oricat de mult ai darui, oamenii te pot abandona ca si cum nu ai insemnat nimic pentru ei. 
Sunt un om care a mai inteles tarziu un lucru: ca viata nu trebuie sa fie perfecta pentru a fii fericit, si ca fericirea nu este conditionata de a avea totul. 
Sunt un om cu mii de intrebari, nicio carte cu raspunsuri, si cu o nevoie de a scrie.
Sunt un om cu un viitor incert, un om care are totul neavand nimic. 




Sunt un om iubit, urat, judecat, apreciat, criticat, acceptat, respins, inteles, neinteles, aprobat, dezaprobat. 
Sunt EU, omul care de multe ori uita cine este.


vineri, 21 martie 2014

Despartire.


Intotdeauna am urat momentul ala de final, desi voi merge mereu  pe ideea: orice inceput are si-un sfarsit. Din pacate fiecare inceput va ajunge la un moment dat sa apuna, indiferent de intensitatea trailor. 
Nu sunt adepta despartilor, cu toate ca ele fac parte din normalitatea mea si a multora, insa este ceva careia ii refuzam aparitia. Insa sunt adepta despartilor elegante, despartiri doar din punct de vedere al drumurilor care isi schimba directia de mers. Sunt adepta despartilor in care oamenii nu uita momentele in care si-au imprimat pe trup, desenul mainilor, oameni care la un moment dat s-au descifrat si s-au citit. Oameni care lasa loc de respect si posibilitatea de a stii oricand starea persoanei pe care candva ai tradus-o si ai recreat-o in propria-ti carte.
Sunt adepta despartilor in care oamenii nu se denigreaza si nu se detesta atunci cand iubirea cunoaste finalul. Zambesc atunci cand stiu ca doi oameni se despart, dar au amintirile puse la pastrare pentru ca au un trecut comun, au momente si trairi la persoana a doua-trecut. Vreau sa cred ca oamenii stiu sa se desparta si nu uita ca atunci cand se uitau in oglinda, nu se vedeau pe ei, ci trupul persoanei iubite. 
Persoana pe care azi o denigrezi si datorita careia iti detesti trecutul, ieri ai iubit-o, ieri ti-a dat culoare sangelui si mii de artificii launtrului. 

Pentru prima oara zambesc la ideea despartirii. De ce? Pentru ca in ea se contureaza iubirea simtita candva, citeste mai jos si ia aminte. 

"Cand m-am despartit de el, m-am simtit de parca mi s-a desirat puloverul cel mai drag. Ce-i drept, era vechi, nu mai arata la fel de bine, dar imi tinuse de cald pe atatea friguri si imi placea sa-l port si pe pielea goala. Acum insa, nu se mai putea. Atele care iesisera din el mi se infasurau in jurul gatului si nu ma mai lasau sa respir. Le-am taiat cu o foarfeca, dar gaurile pe care le-au format nu aratau ca o haina inventata de un designer. Nu erau atragatoare, misterioase, cu o poveste aparte, ci doar niste gauri negre, cascate spre nimic. Devenise urat, asa ca am inceput sa-l port mai rar, sa nu mai ies cu el in lume, desi inainte era mandria mea. El a simtit neglijarea si a inceput sa ma zgarie. E normal, m-am gandit eu, e de lana si cu timpul se aspreste. […] Mi-am dat seama ca ma chinui atat pe mine cat si pe el, asa ca l-am impaturit si i-am gasit un loc doar al lui in dulapul cu vechituri. Pe masa am asezat, in schimb, o poza cu mine purtandu-l.  
Era din zilele noastre bune, in care ploua cu soare…"


Rahaturi.


Dupa cateva zile de absenta totala de laptop, am decis sa il deschid datorita dorintei de a scrie. Dezamagitor. Habar nu am ce as vrea sa scriu, habar nu am daca am ce sa scriu. Este atata liniste in jur, si stii ce este ciudat? Ca este liniste si-n mine. Linistea aia pe care o astept de muuuuuult timp, linistea aia care te face sa iti auzi oasele troznind a bine. Nu, nu sunt indragostita daca la acolo te-a dus mintea aia bolnava dupa goana iubirii. Toata lumea alearga dupa iubire, toata lumea vrea jumatati. Imi permit sa ma consider norocoasa, de ce? Pentru ca sunt a dracului de intreaga. Oamenii au uitat ce inseamna sa isi petreaca timp cu ei, sa se asculte, sa se inteleaga pe deplin, fara prejudecati. Oamenii uita ca masura iubirii este chiar pierderea ei.
Iubiti-va, fericiti-va, insa va doresc sa va fie bine cu voi insiva, inainte de toate.
Da, ce sa iti mai zic? Cred ca ma simt un om fericit; respir, traiesc, privesc, visez, alerg, si incep sa redescopar viata. Viata pe care mult timp am incadrat-o intr-un tipar prost conceput, viata in care tot ce faceam, era sub semnul fricii si a sortii. 
Incep sa redescopar notiunea omului care nu asculta povesti despre mine din gura lumii si care nu ma priveste prin ochii altora. Am realizat ca putini sunt oamenii care nu-ti catalogheaza sensibilitatea si moralitatea in functie de greselile facute in trecut, pentru ca nimeni nu cunoaste conjucturile care au dus la infaptuirea acelor greseli.  
Cred ca imi doream sa scriu altceva, poate data viitoare. 

P:S ''..Pentru că o să iubim prezentul atunci când o să devină trecut şi l-am iubit pe vremurile când era doar viitor. ''


miercuri, 12 martie 2014

Acel moment.


...In care te-ntrebi de cate ori o sa mai fie nevoie sa oftezi a neliniste.
...In care constati ca viata iti ofera mai multe lectii de invatat, decat momente in care sa te poti bucura de ceea ce ai invatat.
...In care ajungi la concluzia, ca ai avut parte de mai multe clipe de luat ''ramas bun'', decat de ''bine ai venit/revenit'' .
...In care iti doresti sa nu fi plecat niciodata de langa cei dragi pentru un alt capitol al vietii tale.
...In care obosesti sa te desparti de oameni pentru ca totul se destrama precum un pulover desirat.
...In care constati ca raftul de vechituri, este mai plin decat raftul in care trebuia sa isi aiba loc noul.
...In care realizezi ca ai iubit de prea multe ori prezentul dupa ce a devenit trecut.
...In care dorul iti este scris in priviri cu litere mari.
...In care constati ca ai multe de parcurs, pana sa poti ajunge in clipa in care poti respira a bine si a liniste.
...In care realizezi ca trebuie sa traiesti pentru a avea amitiri. 

Atat.

)


vineri, 21 februarie 2014

Delir.


Se intampla ca noi astia care scriem, sa avem parte de un moment al vietii, in care ne orientam toate cuvintele scrise sau nescrise, catre o singura persoana. Facem din acea persoana muza cuvintelor si trailor, uitand de propria persoana. Uitand ca despre tine ai putea uita sa scrii. Si faci din propriul blog sau oricare pagina unde scrii, un catalog al iubirii sau nu numai. Eu cam asta fac de aproape trei anisori, tind catre o singura persoana atunci cand scriu. Am stat noaptea trecuta si am recitit postari din ultimii ani, am scris atat de multe despre tine si cu siguranta nu am ramas fara cuvinte, inca mai am resurse pentru ca mereu mi-a placut sa te scriu, chiar daca uneori o faceam intr-un mod banal. (Mi-a spus cineva in timp ce-mi citea blogul: ''Ai iubit mult in Mai 2011'')  Si observ ca ai fost in toate cuvintele, ai fost peste tot, le-ai indreptat doar catre tine, le-ai facut sa fie doar despre tine.  Si  acum cand nu-mi mai esti, probabil nu mi-ai fost niciodata, am constatat ca am obosit sa scriu despre iubire, am obosit sa scriu despre un mort. 

Imi educ ratiunea sa nu isi mai aminteasca, dar cuvintele ma tradeaza si orice scriu devine despre tine. Mi-am impus de multe ori sa-mi reduc cuvintele la mutenie. Mi-am impus sa ma dezbrac de tot ce insemni tu, si sa-mi readuc cuvintele la viata, sa renasca din neant si sa exprime frumusete si optimism, realitati nu inexistente inchipuite. Fara sa vreau, orice scriu este despre tine, desi incerc sa le dau alt sens, le aranjez altfel, le gandesc departe de tine, inclin literele, scriu cuvintele de la stanga la dreapta, doar sa-mi fie gandul departe de tine. Te-am iubit in cuvinte, te-am urat in cuvinte, te-am denigrat in cuvinte, te-am trecut prin toate starile in cuvinte. Ma gandesc atunci cand scriu, la orice altceva, dar parca nimic nu are sens. Cuvintele mele mereu te-au iubit si mereu te-au exprimat pe tine. Nu imi voi degrada niciodata sufletul urand pe cineva cum la fel nu voi regreta niciun moment petrecut langa cineva, acel moment la timpul lui, insemna totul.

Inca esti tu, tu in orice, tu in orice persoana dar in niciuna nu te aflu, si desi atunci cand ai plecat nu ai luat doar viata din mine, ci si sensul cuvintelor mele, trebuie sa inteleg ca insemn mai mult decat urmele tale din mine. 

Atentie se inchid usile.


marți, 18 februarie 2014

Adam si Eva.





Nu, nu voi scrie despre carte in speta. Stiam ca, cartea mi-a fost daruita impreuna cu un mesaj, il cautam, si l-am gasit:

''....Aidoma cartii ,,Adam si Eva'', pe care ti-o daruiesc alaturi de inima mea, suntem noi. Intr-o alta viata anterioara, tu ai fost Eva mea, iar eu al tau Adam. Astazi tu esti Adam al meu, iar eu sunt Eva a ta... Iti multumesc pentru ca ma lasi sa te iubesc...''  04.06.2011.

Mesajul este mai complex, mai credibil (la vremea lui), insa paradoxal, sub acest mesaj am gasit un alt biletel:  ''Puterea se aseaza in interiorul fiecarui om si al fiecarui lucru.'' 

Probabil inca de pe atunci, intr-un mod subtil, imi spuneai ca voi avea nevoie de putere. Insa in acelasi timp, noi oamenii, avem novoie de cuvinte care sa ne reaminteasca motivul suprem pentru care ridicam capul de pe perna dimineata. Avem nevoie de oameni plapanzi din miez de soare, oameni sinceri si luminosi pe care sa ii ai, sa ii iubesti fara a cere Universului nimic la schimb. Avem nevoie de putin ca sa facem mult.
Eu am avut nevoie de putere pentru a intelege ca inceputul nu s-a sfarsit la mine.

Adam si Eva mi-a readus aminte, cate zile de ieri mai sunt inca in mine.


vineri, 7 februarie 2014

Este trist.



Stau in pat legata la cap cu un fular, aratand ca o bunicuta amarata careia nu i-a venit pensia. Nu, nu sunt o bunicuta, sunt eu si otita. (va precizez acest lucru pentru ca este posibil sa-ncep sa aberez, otita este de vina.)

Da, deci stau si ma gandesc ca in decursul unei vieti, iti este dat sa intalnesti o sumedenie de oameni, cunostinte, prieteni, iubiti, iubite sau pur si simplu niste banali trecatori (de fapt fiecare om din viata noastra este un trecator). De fiecare persoana incerci sa te apropi atat cat iti permite sufletul, probabil el ne dicteaza cantitatea de afectiune pe care o putem oferi fiecarei persoane din viata noastra indiferent de rolul avut. Si se-ntampla sa facem din unele persoane o prioritate, sa inaltam un piedestal mai inalt cu trei metri deasupra cerului, special pentru ele. Le oferim stelele, luna si soarele de pe cerul nostru, le umplem sufletul cu iubire sau reprezentam motivul pentru care cineva rosteste primul ''Te iubesc!''
Intalnim oameni langa care incercam sa fim, daca nu fizic macar cu gandul. Oameni langa care stam indiferent de timp si spatiu, indiferent de noapte sau zi, indiferent de orice, dorind sa le golim sufletul de griji. Neglijam faptul ca ne lasam pe noi, ne neglijam nevoile...sau pur si simplu, ne uitam. 

Si ce este trist? Ca ne trezim intr-o zi sub un cer pe care nu mai exista soare (fiindca l-am oferit). Ne trezim sub o bolta fara stele si luna (deoarece le-am facut cadou). Ne trezim si constientizam ca ne este frig si teama. 
Nu sunt un om perfect, iar daca am afirmat asta vreodata, am facut-o din dorinta de a scapa de neputinta instalata in mine de catre oamenii care nu au stiut sa aprecieze ca le-am oferit daruri pe care le-au instalat pe cerul lor, cer sub care traiesc fericiti, sub care eu nu mai aveam loc. De cele mai multe ori dam de la noi, ne dam pe noi, uitand ca la randul nostru ar trebui sa primim ceva la schimb; macar un soare in suflet, cateva stele in ochi...si-o luna la picioare. Devenim uitare pentru oamenii carora le-am permis sa intre cu bocancii in albul vietii noastre, oameni pentru care ne-am golit de timp, suflet, zambete, lacrimi, sentimente. Oamenii carora le-am ascultat doleantele si isi aduc aminte de tine doar cand simt nevoia sa fie ascultati desi ei nu te vor asculta niciodata, sunt oamenii care nu vor cunoaste niciodata respectul fata de timpul carora le este oferit. Dupa ce esti stors, transformandu-te intr-o stafida umana, nimeni pentru care te-ai dat, nu isi va mai aminti de tine. Poate am inteles tarziu sau poate nu am stiut niciodata, dar fiecare om pe care l-ai avut in preajma, sub orice forma, sub orice rol, cred ca ar trebui apreciat chiar daca legaturile dintre oameni au intotdeauna un final. 
In drumul meu nu am stiut niciodata unde voi ajunge, dar am avut mereu un motiv intemeiat sa plec, nu am stiut niciodata ce voi gasi in drum, dar am stiut mereu ce caut. Poate am aflat tarziu ca oamenii sunt imprevizibili, si ca nu vei stii niciodata ce vei primi de la ei, dar stiu mereu ce am nevoie si ce merit.

Nimic nu este mai trist decat faptul ca oamenii din care tu ai facut o prioritate, ei aleg sa faca din tine o optiune.

 P.S: Daca sunt bine? Sunt în multe feluri. Sunt singura, sunt obosita, sunt trista, sunt fericita, sunt norocoasa, sunt ghinionista; sunt un milion de lucruri diferite in fiecare zi a saptamanii. 
Dar cred ca ''bine'' este unul dintre ele.



marți, 4 februarie 2014

Fara titlu.


  
                         I've decided never to fall in love again. It's a disgusting habit.
             
                                          

miercuri, 22 ianuarie 2014

Viata bate filmu'



       
Traim in Era in care:

  • oamenii deschid gura doar pentru a tipa. 
  • oamenii nu stiu sa ridice mana pentru a mangaia. 
  • zambetele false au un miros fad de minciuna. 
  • oamenii nu mai intind mainile pentru a ajuta, ci doar pentru a lua. 
  • era vremurilor in care mastile permanente sunt mai cautate decat fardurile temporare.
  • oamenii nu mai apreciaza un simplu si banal ,,Te iubesc'', dar se excita cand primesc un parfum. 
  • oamenii sunt tot mai greu de cunoscut. 
  • traim in Era in care suntem trantiti si nu ridicat, criticat si nu apreciati, raniti si nu imbratisati...
  • traim si oferim fara a primi nimic la schimb, nici macar o multumire.
  • traim in secolul XXI, dar ne ia sapte ore sa salvam niste oameni, si permitem inconstientei sa-si faca damblaua, permitand unora sa conduca in stare de ebrietate, lasand in urma sase morti. 

Trist insa din pacate, lista de mai sus poate continua, chiar daca revolta mea nu schimba nimic. Rapiditatea cu care raul ia amploare, ma face sa reflectez mai mult asupra mea. Voi abandona scrisu' pret de-o vreme, in detrimentul cunoasterii de sine. Inainte de a mai scrie, vreau sa cred ca sunt capabila sa ma citesc pe mine, vreau sa cred ca ma pot diseca litera cu litera, iar la sfarsit sa reprezint un tot unitar pentru mine, nu pentru altii care abia asteapta sa te calce in picioare, iar apoi sa te recicleze doar pentru ca termenul de valabilitate ti-a expirat, iar produsele noi de pe piata au inaintare. Vreau sa incetez sa mai caut raspunsurile unui trecut incert, trecut care de fapt nu mi-a apartinut niciodata, in lumea asta oricum totul se pierde, nimic nu ramane. Trebuie sa invatam sa traim, sa suferim, sa iubim, sa plangem, sa urlam, sa iertam, dar sa TRAIM. Pana la urma, asta e tot ce iti ramane, un geamantan plin de amintiri. Amintiri frumoase si urate, triste si vesele, indragostite si tradate, neintelese si transparente, mii si mii de amintiri. Viata este plina de oameni care vin si pleaca, unii iti lasa ceva, altii iti iau.

Asculta! Adulmeca! Gusta! Pastreaza totul, dar nu uita sa lasi o bucatica din tine pe oriunde treci! Este mare lucru sa ramai omul de care lumea isi aminteste zambind.
Hai sa uitam de oamenii care-ti intorc spatele atunci cand ai nevoie de ei, de prietenii care de multe ori par doar simple cunostinte, de iubirile pentru care ti-ai sacrificat clipe din viata, dar care te denigreaza cu o mare usurinta, uitand de momentele in care cu tine se futeau si le erai intreaga lume, invatandu-le sa spuna primul ,,te iubesc''. Cred ca lumea ar fi mai buna, daca oamenii  s-ar axa macar cinci minute pe zi asupra lor.

Mi-e dor de lucruri mici, marunte si simple, pentru ca lucrurile marunte pastreaza putin din oamenii ce le-au atins, in ele. Mi-e dor sa ma bucur de nimic. 

Traieste azi, maine-le este doar o incertitudine.


sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Ia-o p-asta.



''Dame la mano y vamos a darle la vuelta al mundo.''

P.S: Eu zic sa iti cumperi o dubita. Nu de alta, dar la cata lume iei de mana, eu zic sa aiba toti loc. 
''Amor de mi vida''. Seriously?

Stau si ma intreb: de cate ori poate folosi cineva intr-o viata, expresia ''esti iubirea vietii mele''? Cred ca de atatea ori cand nu iubeste cu adevarat. Atunci cand traiesti doar iluzia iubirii este foarte usor sa vezi in orice persoana care-ti bate la usa, ''iubirea vietii.''  

Da, inca mai umbli prin mine si inca ma gandesc si inca dracu sa ma ia pe mine odata cu tine. Ti-am dat dovada mereu de goliciune mintala, insa promit ca este ultima oara cand dau dovada de, dejectie morala sub afirmatii misogine. Pot mai mult. Stiu. Trebuie. La urma urmei, emani doar atasament toxic.

P.P.S: E amuzant cum singurul om pentru care tu ai fii încasat un glonț...a fost mereu cel din spatele armei.
 

joi, 16 ianuarie 2014

Nu iubii.


- Cand voi fi mare, voi salva multe vieti.
- Ce vrei sa te faci, pompier?
- Nu.
- Doctor?
- Nu.
- Atunci ce?
- Scriitor.

De multe ori in ultimul timp m-am gandit daca atunci cand iubesti cu adevarat, poti expude asta in scris. Ma gandesc daca iubirea poate fi tradusa intr-un limbaj anume al inimii? Sau daca poate fi expusa de exemplu, pe un blog, in diverse forme? Asa cum am facut eu, o singura data, o singura data de mai multe ori, si cateodata mai am scapari sa o fac, dar slava domnului, exista butonul ''backspace''.
Cred ca raspunsul la intrebarea/intrebarile mele, il pot gasi daca voi retrai trecutul, obiectiv imposibil de atins, in trecut eram altcineva. Cert este ca nu e bine sa iubesti persoane care scriu, prin cuvinte pot face ce vor din tine, te traduc si te transcriu in fiecare moment in care iti expui un sentiment ori resentiment. Omul este o prada foarte usoara atunci ca se indragosteste, si o sa te scrie sublim de fiecare data cand iti vei etala iubirea. Si-o sa scrie, sau mai bine spus, o sa te scrie de fiecare data cand i-ai provocat o rana si o sa te parasca lumii, ca tu ai sinucis-o. Iar dupa ce relatia va fii  ''The end'', va manca cacat, precum ca, iubirea este cel mai rau lucru care i s-a putut intamplat vreodata. ( crede-ma, iubirea nu este si nu va fii niciodata cel mai rau lucru pentru cineva.)
Daca iubesti pe cineva care scrie, ai sa te-ntrebi mereu, cand ai sa ii vezi randurile, daca despre tine a scris, si-o sa te recunosti pe alocuri, si ai sa zburzi ca i-ai fost personaj in basme. Iar cand nu ii vei mai fii muza, se va lepada cu usurinta de tine, nu ii vei mai transmite nimic, iar atunci te vei intreba daca chiar atat de putin ai insemnat. Ai sa ramai intrebandu-te daca omul care te-a scris candva, intr-un mod dumnezeiesc, chiar a existat, si ai sa ridici din spranceana stanga atunci cand vei citii din durerea refulata in randuri, durere etalata fara nicio jena, durere care urla tot ce i-ai facut, fara sa stii ca i-ai facut.
O sa renunte la orice inhibitie, si va striga in gura mare toata vinovatia unor lucruri, spuse cu usurare lumii, insa tie, niciodata. O sa te expuna precum Hristos pe cruce, iar lumea va arunca cu pietre in tine, prinvindu-te ca pe-o carpa de sters pe jos, si-o sa te scrie facandu-te un nimic, iar apoi o sa te ia de la capat.
In prima faza iti va rade sufletul cand ai sa vezi ca scrie despre tine, apoi o sa devi gelos/a, ca nu stii despre cine scrie, apoi ai sa te urasti ca i-ai fost muza ca sa faca din tine un monstru, iar in final nu ai sa mai stii pana la urma ce ai fost.

Sfat: Fara iubire ne-am uri ziua de maine si am uita ziua de ieri, si ne-am refugia toti la capatul lumii, insa NU iubii persoane care scriu, vei avea nervii tocati si-o viata in care nu vei stii ce rol ai. 

Din pacate pentru tine, imi place prea mult sa scriu. 


miercuri, 15 ianuarie 2014

D-ale fericirii.






''Se spune ca fericirea ar fi acea stare aproape utopica care tine omenirea in suspans, care ne da noua, oamenilor, sensul si dorinta de a fi. Fericirea e să știi să îți dorești ceea ce ai deja... ''
Eu cred ca cine spune: ''sunt fericit/a pentru ca...'', de fapt da o cauza a fericirii, lucru care ma face sa cred ca nu poseda fericirea adevarata. La fel ca in iubire, un sentiment atat de profund, atat de patrunzator simtirilor, este greu de descris in cuvinte. Fericirea trebuie sa fie supremul dintre noi si absolutul de dincolo de noi.
Adevarata fericire este o fericire fara cauza, sa fi fericit fara a stii de ce, asta este fericirea. Dar cati o afla?
Fericirea poate fi gasita in faptul traiesti, respiri, vorbesti. Fericirea poate exista in floarea pe care o primesti fara motiv, sau in complimentul primit de la persoana pe care o agreezi cel mai putin.
Fericirea mai poate fii in seninatatea zilei care te face sa iti destingi sufletul topit de mintea ravasita. Sunt multe placeri ale vietii care iti pot instala sentimentul de fericire. Sentiment pe care eu adesea il gasesc in incercarea de a-i multumi si a-i ajuta pe cei de langa mine. Zambetul fetitei care ma asteapta atunci cand ies din super-market, stiind ca ii ofer mereu ceva sa manance, imi umple sufletul de fericire.
Dar sa nu uitam de fericirea acelui moment cand iubesti din toate incheieturile si cu fiecare pulsatie a inimii.
Fericirea este produsa de multe lucruri, trairi, momente. Fericirea este doar o stare care tine de entuziasm care de multe ori este confundata cu o senzatie. Fericirea este ceva ce poate fii dezbatut la infinit.
Fericirea se castiga si o primesc doar cei care cred in ea. Fericirea nu are loc acolo unde sunt complicitati intre inima si ratiune.

- Cât de mari sunt lucrurile mici?
– Sunt enorme!
Pentru că ele ocupă cel mai mare loc în inima noastră. Ne inundă cu fericire și speranță.

Ps: Nu uita sa fii fericit. Nu toti o meritam, dar toti avem dreptul sa o cunoastem macar o singura data-n viata. Sa fie fericit cine poate! Nu e fericit cine vrea.


marți, 7 ianuarie 2014

Exceptie.





...te respir, si in loc sa imi treaca. imi este din ce in ce mai dor de tine. Asa va fi toata viata. Pana mor o sa imi fie de dor de tine. Si urasc tot ce te bucura in afara de mine.
Mi-e sufletul inca bolnav de tine. Slava Domnului, un suflet oricat de bolnav ar fii, nu miroase.
Gata...mi-am permis a scrie mai mult decat ar fi trebuit.

P.S: Despartirea de tine nu a fost doar o despartire, a fost o smulgere de tine din toti porii, din sange, din celule, si inca ma lupt cu asta.  
Te iubesc mai mult decat te-am iubit atunci cand iti spuneam.   

Randuri taiate, asta as fii vrut sa scriu, asta as fii vrut sa las sa se vada, dar nu ar fii avut rost. Din cand in cand ma mai intorc acolo unde esti tu pentru ca imi este dor.
Da, imi este dor, dar nu de tine, ci de mine.
Si imi aduc aminte ca lumea este cenusa. Sufl-o si risipeste-o. Si nu uita:  
CAND ESTE VORBA DE SUFLET, NU FACE TROTUARUL.



joi, 2 ianuarie 2014

Ianuarie si atat.


Pentru mine nu exista inceput sau sfarsit de an. Pentru mine, exista doar o etapa repetata de zeci de ori, in decursul unei vieti. Etapa strabatuta in doisprezece pasi.
Pentru mine exista doar posibilitatea schimbarii, odata cu venirea lui Ianuarie.
Ianuarie ar trebui sa te faca sa te gandesti ca esti norocos. Multi nu mai au sansa reluarii ciclului ianuarie-decembrie.
Nu mi-am facut un bilant al anului trecut si nu imi voi face niciodata, mi se pare o prostie sa-mi fiu propria contabila a vietii, si la fiecare sfarsit de decembrie, sa-mi fac un balant.
Nu mi-am stabilit niste obiective pe o agenda, legate de acest an. Din punctul meu de vedere, este o idiotenie sa stai cu pixul in mana sa scrii ce anume vei face un anul care tocmai a venit. Si daca scriu se va indeplini?
Daca scriu pe o foaie ca sunt satula de toate rebuturile pe doua picioare, toata lumea va fii doar lapte si miere? Nu cred.
Este de ajuns sa crezi in tine, in ceea ce iti doresti, iar daca dracu' nu isi baga coada, sa iti futa iar planurile, cu siguranta se va implini ceea ce gandul si sufletul iti dicteaza.
Si daca tot am ocazia unui Ianuarie nou, voi face anul asta ce nu am facut anii trecuti. Am mers destul in regres, anul asta este timpul lui progres.
''We are what we repeatedly do. Excellence, then, is not an act, but a habit.''

Nu va zic, ''La multi ani!'', va zic, ''La mai multa, minte!'' Daca o veti avea, cu siguranta o sa traiti multi ani!