sâmbătă, 7 decembrie 2013

Vreau sa urlu.


Poti te rog sa ma iei de mana si sa urci cu mine pe cel mai inalt bloc? Da, imi este frica de inaltimi si vreau acolo, acolo sus de unde pot urla. Sa urlu atat de tare incat toata agitatia lumii sa amuteasca, vreau sa urlu atat de tare incat timpanele sa imi bubuie a durere refulata din mine. Vreau sa urlu atat de tare incat sa simt cum sufletul nu se mai vrea in launtrul meu pentru ca ma inunda neputinta de-a ma reconstrui din bucati, franturi, din resturi.
Vreau sa urlu si sa simt durerea cum iese din mine, precum un demon dintr-un om posedat. Pentru ca simt ca sunt posedata de...mine. Ma adun de pe jos si reconstructia nu mai pare deloc ce a fost inainte.
Probabil pentru ca orice lucru stricat si refacut, va avea mereu alta infatisare.



Si gata, nu vreau sa mai urlu, cel putin deocamdata. Da-mi te rog, o tigara, da-mi castile si  lasa-ma pe marginea blocului, vreau sa ascult la maxim si sa privesc lumea de aici de sus.



Si-mi place. Oricat de jos ai fi, de aici vei fi mereu sus.

P.S : Cand cobor cred ca voi avea ceva praf pe suflet depus in urma urlatului, sa iei te rog, o carpa si sa-l stergi,.
Sau mai bine sufla, ca sa doara mai putin.







2 comentarii:

O Picătură de Suflet spunea...

Am auzit când m-ai strigat și-am venit sa urcam amândouă, avem loc acolo sus, sus pe norii mei. Uite mâna mea întinsă, ți-o ofer, e cam rece dar alta nu am, cea stângă mă doare cumplit, nu ai ce face cu ea, mă arde osul, nu o pot întinde dar cea dreaptă ți-o pot oferii. Te rog să ma urmezi! Pășește cu încredere, norii mei nu te vor lăsa, nu te vor trăda orice le-ai destăinui, nu te vor minți, nu se vor lăuda, nu te vor alunga NICIODATĂ! Te vor îmbrățișa cum as face-o și eu după fiecare articol pe care-l scrii. Eu m-as duce în pădure sa zbier... m-as duce și le-as spune copacilor tot ceea ce nu încape pe hârtie și nici aici pe bloguri. Mi-e teama sa ma mai uit în oglinda, s-ar putea sa descopăr ceva foarte comun... o lacrima

Nuante de gri spunea...

Lacrima asta deja curge si curge a frica...Frica de a mai crede cuvinte. Dar cuvintele tale sunt altfel, vreau sa cred ca sunt altfel.
Citesc si recitesc ce ai scris si voi reciti pana voi crede. Si trebuie sa cred pentru ca avem ceva in comun: lacrima.