joi, 14 noiembrie 2013

Iubirea se consuma.



Si da, am realizat zilele astea ca iubirea se consuma. Iubirea o ai azi si ai impresia ca o vei avea pe veci, insa cu fiecare zi de nefercire, kilogramele de iubire, in timp se transforma in  grame. Fiecare zi in care nu iti sunt apreciate sentimentele, ajung sa se retraga. Zilele astea m-am intrebat de foarte multe ori daca exista intr-adevar dragoste. Dragostea aia pura care sa te faca sa iti bagi mana in piept si sa iti scoti inima pentru ca nu-si mai incape de atata fericire. Dar cum ar zice cineva: marea dragoste este formata din franturi de sentimente, trairi si nebunii. Da, cu siguranta asta este, dar oamenii de ce au nevoie sa iubeasca? La urma urmei iubirea este consumabila.

Iubesti, oferi, suferi, plangi, razi, esti fericit/a, oftezi, suspini, si te trezesti intr-o buna zi in care ai impresia ca nu mai simtit nimic. Ai impresia ca ai oferit atat de mult incat nu mai ai cu ce sa simti pentru ca ai ramas gol, te-ai descompus (pentru ca asta este rolul oamenilor pe care ii iubesti - sa te descompuna) si constati ca tot ce iti ramane este sa iti recapeti deminitatea de a merge inainte cu capul sus pentru ca o alta experienta iti este pregatita, o alta iubire iti va bate la usa, o alta iubire care in timp se va consuma.


Dragostea oricum este ca un fel de loz in plic, poate fii castigator si sa ramai cu prima, poate fii necastigator si mai tragi inca o data si inca o data....

Dar inainte de toate vreau sa invat sa ma iubesc, asta este singura iubire neconsumabila, iubirea de sine. Vreau sa ma iubesc pana la extreme si inapoi. Vreau sa-mi recompun sufletul si sa-l tin la cald, sa ma curat de tot ce-a lasat pe mine pete unsuroase de vina.
Vreau sa invat  sa ma iubesc inainte de a mai spune ,,Te iubesc'' .




Niciun comentariu: