joi, 28 noiembrie 2013

Eseu pentru indragostiti.




''Se spune despre indragostiti ca sunt radianti, luminosi si parca readusi la viata de forte celeste pe care doar ei le cunosc. Deseori li se reproseaza ca uita cifre si nume si promisiuni, ca sunt aerieni, cand ei nu cunosc alt zbor decat cel din inertie care-i poarta deasupra rautatilor din lume si a hartoapelor de pe sufletele celor mai pacatosi dintre noi. Inimile lor au altfel de batai si parca palpaie mai mult. Iar ochii...Ochii indragostitilor isi vorbesc in rime, dar nu oricare ci din acelea care intai se aprind si fierb in creuzetul creierului mic si-apoi se sting sub clocotul razvratit al simtirii in doi. Si atunci...mintea isi pierde din drepturi sau le cedeaza pe toate inimii - o credula - cea fara de judecata.
Indragostitii gandesc precum copiii: cu o subtilitate intelectuala necizelata dar mereu cu aceeasi infinita insufletire, cu dor, cu afectare si mai ales cu consfintire de sine. Indragostitii sunt frumosi, au chip angelic si privire de oameni mari sechestrati in trupuri mici. Chiar si cu ochii inchisi, chipul lor pare venit din alte lumi necunoscute noua, pamantenilor. Iar cand se privesc intre ei isi recunosc pe loc intentiile si stiu sa se sarute de la distanta pe buze si pleoape invizibile, si-apoi sa se doreasca in taina pana a doua zi. Indragostitii nu stiu sa se certe. Doar mimeaza fara succes supararea si isi arunca vreo trei vorbe cat sa-si atinga in raspar inimile bosumflate cu fierbanteala fierului inrosit si apoi...se plictisesc si se-ntorc la iubirea lor. Iar toate tatuajele neterminate pe care si le-au scrijelit in piele cu ore sau zile in urma dispar pur si simplu. Iubirea lor se solidifica cu fiecare cearta si creste cu fiecare impacare. Si toate privirile devorant-arzande pe care si le arunca in noptile in care adorm spate-n spate, se topesc a doua zi la micul-dejun, undeva la mijloc intre papucii de casa si ceasca de cafea. Caci cine alta decat iubirea ar mai fi in stare sa imblanzeasca in oameni instinctele  de tinut in lesa?
Indragostitii sunt oameni fericiti si neobositi in sentimente. Au pielea de un sidef loial si buze care-ti inspira ceva din izul pasiunilor latine.Au ajuns sa imprumute trasaturi nepamantesti doar pentru ca cineva le-a aruncat o mana de fluturi in stomac si i-a lasat apoi sa se zbata in placere, pana la epuizare. Teribil chin sa fii indragostit! Si asta pentru ca, de multe ori, dincolo de dorinta si flacara e loc de asumare si revolta , de ,,Pleaca!'' si ,,Intoarce-te!'', de ,,Du-te odata!'' si....,,Te astept!''. Si totusi...indragostitii traiesc o viata mai intensa si mai curata decat restul lumii. Se iubesc. Si si-o spun in fiecare zi. Iar daca nu si-o spun au grija sa isi lase pe frigider biletele galbene pe care ingramadesc, cuvant cu cuvant: ,, Sopteste-mi ceva si lasa-ma sa ma infior. Atinge-ma pe incheietura mainii si lasa-ma sa ma inalt. Iubeste-ma si lasa-ma sa stiu asta.''.
Dar, cum  in timp toate se prefac si se preschimba, se intampla uneori, pe neasteptate, ca lumina lor sa nu mai palpaie. Si-atunci se cheama ca cei doi si-au incheiat povestea. Usa frigiderului nu mai are loc pentru post-it-uri colorate, tatuajele raman, sarutul invizibil piere fara urma, iar fluturii din pantec isi frang aripile in dansuri nestapanite de ,,Ramas bun!'' si incep sa planga fara zgomot, asa cum numai ei stiu s-o faca.
Ce ironie! In ziua in care ai plecat a incept sa ploua, De parca ai convenit cu zeii sa imi intoarceti spatele!...''



Da, nu voi spune din ce carte am scris acest fragment. Sunt egoista pentru ca imi place prea mult cartea.
Ideea acestui fragment este ca vreau sa iubesti, da, tu, tu cel/cea, care  ma citesti. Daca nu ai sufletul  brazdat de dureri care nu dispar decat atunci cand pleoapele se inchid a plans, iubeste. Daca ai suflet curat si poti fi bun si ai stralucire de om frumos din cap pana-n picioare, iubeste.

Va spun eu cuvintele astea. Eu, o persoana generoasa care a oferit cu ambele maini si cu intreg sufletul, eu aceea persoana supusa care nu a primit supunere.
Eu - persoana care a crezut ca facand bine, va aduce schimbare peste crestetul lumii.
Eu - persoana care a iubit cu fiecare vibratie a inimii, cu fiecare por al pielii si cu fiecare lacrima a ochilor.
Iubirea probabil ca este cel mai frumos sentiment existent vreodata, dar si sfarsitul iubirii, provoaca cea mai mare durere.
Iubeste, eu am facut-o, acum vreau sa dau afara tot ce s-a invechit, vreau sa curat peretii sufletului cu bruma de pe flori ofilite si voi deshide ferestrele larg pana cand ma va lovi soarele si voi constata ca imi face bine. Am iubit si m-am imbolnavit de prea mult suflet.
Iubeste, dar nu uita : suntem buni pe dinafara si devoratori de suflete pe dinauntru.




marți, 26 noiembrie 2013

Fa-mi o poza.



''- Auzi?
 - Ce?
 - N-ai auzit?
 - Ce?
- Lumea...se schimba.Face zgomot.
- Nu aud...
- Nu esti atent..
- Nu. Nu aud.
- Fa-mi o poza te rog.
- De ce?
- Mi s-a facut dor de mine.
- Si? Uita-te-n oglinda.
- In oglinda e prezentul. Mi-e dor de cea care eram.
- Ti-e dor de trecut?
- Da.
- De ce?
- Trecutul e sigur. Acolo nu mi se mai poate intampla nimic..
- Eu iubesc prezentul.
- De ce?
- E imprevizibil.
- Vezi? Suntem diferiti...
- Ce iubesti la mine?
- Tot ce nu pot fi eu..
- Ninge..
- Da.
- O sa cumparam cadouri de Craciun?
- Da.
- O sa fie frumos?
- Da.
- Ca in copilarie?
- Nu.
- De ce?
- Nu vrei sa-ti fac poza aia?  ''


P.S: Cazuta pe spate, la pamant, nu privesc decat in sus.




sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Abandon.



Te-ai simtit vreodata abandonat, uitat acolo in praful din drum si lasat in voia sortii? Ti-ai simtit vreodata articulatiile anchilozate de nepasarea din jur? Ai avut vreodata sentimentul ca umbli prin lume cu un trup brazdat de amintiri si regrete, precum un om fara el insusi, cu picioarele dezgolite si cu sufletul, invins si zdrobit sub greutatea vorbelor? Ai simtit vreodata cum fiecare cuvant ti se pare doar o frumoasa minciuna? Ai simtit vreodata ca iti este teama sa mai zambesti? Oare cum incetezi sa mai simti si cum opresti acele senzatii care te mananca de viu?
Ai simtit vreodata cum calci pe lacrimile cuiva in favoarea nefericirii oferite de altcineva?
Cine a fost acela care te-a facut sa simti asta si ce-a cautat in viata ta? Poate ca ai fost mintit, judecat ori pur si simplu dat uitarii de cei carora le-ai pus in brate increderea si iubirea toata, fara a mai cere gaj si fara sa speri macar ca-ti vor intoarce vreodata gestul. Si cand simti toate astea, ce faci? Te ridici, de acolo unde te-au ingropat de viu oamenii rai, te ridici pe picioarele tale si mergi inainte. Ii ierti pe cei care te-au lasat in urma fara a le mai pasa nici macar daca iti este bine si inveti din nou sa o iei de la capat Inveti din mers cum sa-i iubesti chiar si pe ei, oamenii rai, demolatorii de inimi, cei care te-au abandonat candva intr-un loc intunecos si nu si-au facut niciodata griji daca vei mai fi si maine acolo. Iar in timp ajungi sa le oferi iertare celor care incapabili de-a zbura, te-au invatat pe tine sa te tarasti si te-au sfatuit stramb.
Te ridici si pleci usor de acolo, din locul in care altii ti-au uitat umbra si te-au facut sa crezi ca esti neinsemnat pentru lume si ca doar defectele te caracterizeaza.
Faci un pas, si-apoi inca un pas...pana cand lasi in urma capitolul in care ai agonizat ca un schilod, doar pentru ca ti s-a spus ca nu poti mai mult.
Odata cu deceptia ce ti-a fost  provocata , iti aduci aminte de toti tradatorii care te-au abantonat cand credeai cel mai mult in ei.
Mai realizezi cat  i-ai permis sa intre cu bocancii peste alburile tale cele mai intime,ti-a ras in fata si te-a aruncat in drum fara sa mai intoarca privirea..Si odata cu toate astea realizezi ca ti-ai vandut sufletul unui comerciant de vorbe goale. Unui comerciant ieftin care nu are nimic de oferit decat vorbe.
Vreau sa ma indepartez de locul in care zac si sa ma inalt cat mai sus, atat de sus incat sa ma pot bucura de triumful rotii rotunde. Triumful de-a te vedea cum te tarasti prin raul facut atat mie cat si altora. Sa zambesc vazandu-te cum te afunzi in durerea si goliciunea sufletului, si sa intelegi ca abandonand, nu faci decat sa te abandonezi pe tine.
Iar astazi, acum, este ultima data cand murdaresc blogul datorita tie, pentru ca prin raul facut mie, eu il voi face altui suflet la fel de increzator cum am fost eu candva....Inainte sa ma abandonez pentru tine.

Atentie pericol de prabusire, inima putrezita de durere!


The End!!!




vineri, 22 noiembrie 2013

Scriitoare nascuta din tine.



In seara asta mi-a venit in cap intrebarea: oare ce au simtit persoanele in acel moment cand s-au vazut traduse in cuvinte aici pe blogul meu?
Oare ce au simtit acele persoane din care am facut un preludiu naucitor pentru simturi?
Acum cateva seri am stat sa imi rasfoiesc blogul cap-coada, unele postari m-au amuzat, altele m-au facut sa ma intreb, daca eu le-am scris. Am ajuns la concluzia ca pe acest blog am stat sa scriu mai mult despre felul cum ma fac sa ma simt unii si altii, despre trairile pe care eu le-am considerat aparte si le-am scris aici.
Am zambit cand am vazut ca oamenii care m-au iubit si-au dorit sa se scrijeleasca aici, in camera mea de scris, mansarda linistii mele.
Si da, nu am sters ce mi-ai scris tu de cateva ori pentru ca ar insemna sa reneg printre putinele dovezi   in care tu ai fi cautat orice modalitate sa dai de stire ca pentru lume sunt ''una'', iar pentru tine sunt ''lume''.
Ma rog, sa nu ne abatem de la subiect pentru altele de mult apuse.
Cred ca eu am devenit ''scriitoare'' prin voi, oameni care m-ati iubit, apreciat, fericit, urat, negat si asa mai departe.
Eu care sunt plamada de basm amestecata cu realitate, adiere de vant nebun amestecata cu mare spumeganda, am sa scriu mereu indiferent de stare, moment sau oameni. Insa recunosc ca imi este dor sa simt cum in mine pompeaza sange fierbinte si seva aburind a viata.

Iar acum raman sa ascult



Ascult si ma visez pictata cu miracol pe piele. Simt cum tigara imi arde buricele degetelor cu care scriu despre tine, despre mine, despre noi.

Cam atat,


joi, 14 noiembrie 2013

Iubirea se consuma.



Si da, am realizat zilele astea ca iubirea se consuma. Iubirea o ai azi si ai impresia ca o vei avea pe veci, insa cu fiecare zi de nefercire, kilogramele de iubire, in timp se transforma in  grame. Fiecare zi in care nu iti sunt apreciate sentimentele, ajung sa se retraga. Zilele astea m-am intrebat de foarte multe ori daca exista intr-adevar dragoste. Dragostea aia pura care sa te faca sa iti bagi mana in piept si sa iti scoti inima pentru ca nu-si mai incape de atata fericire. Dar cum ar zice cineva: marea dragoste este formata din franturi de sentimente, trairi si nebunii. Da, cu siguranta asta este, dar oamenii de ce au nevoie sa iubeasca? La urma urmei iubirea este consumabila.

Iubesti, oferi, suferi, plangi, razi, esti fericit/a, oftezi, suspini, si te trezesti intr-o buna zi in care ai impresia ca nu mai simtit nimic. Ai impresia ca ai oferit atat de mult incat nu mai ai cu ce sa simti pentru ca ai ramas gol, te-ai descompus (pentru ca asta este rolul oamenilor pe care ii iubesti - sa te descompuna) si constati ca tot ce iti ramane este sa iti recapeti deminitatea de a merge inainte cu capul sus pentru ca o alta experienta iti este pregatita, o alta iubire iti va bate la usa, o alta iubire care in timp se va consuma.


Dragostea oricum este ca un fel de loz in plic, poate fii castigator si sa ramai cu prima, poate fii necastigator si mai tragi inca o data si inca o data....

Dar inainte de toate vreau sa invat sa ma iubesc, asta este singura iubire neconsumabila, iubirea de sine. Vreau sa ma iubesc pana la extreme si inapoi. Vreau sa-mi recompun sufletul si sa-l tin la cald, sa ma curat de tot ce-a lasat pe mine pete unsuroase de vina.
Vreau sa invat  sa ma iubesc inainte de a mai spune ,,Te iubesc'' .




marți, 12 noiembrie 2013

Pentru voi, prieteni.



Acum ceva timp, vreo 4 ani daca nu ma-nsel, am inceput o noua etapa a vietii mele. Etapa studentiei. La inceput mi se parea ciudat vazand ca sunt in mijlocul unui oras in care lumea-ntreaga imi era straina. In afara de un prieten drag, lumea-mi parea ciudata si altfel.
Dupa putin timp au inceput sa se lege relatii de amicitie si in timp am putut face dintr-o mana de straini, un ma manuchi de prieteni, timp care mi-a demonstrat ca prietenia se ofera nu se cere. Au urmat zile, nopti de neuitat, iar prietenia traita alturi de voi m-a facut sa imi dau seama ca prietenia este o iubire fara aripi. Mereu o sa ma consider norocoasa pentru ca v-am cunoscut, pentru ca am putut razbate intr-o lume haotica. Am facut din anii studentiei, o libertate traita in cel mai frumos mod. Se spune ca prietenia este una din mangaierile vietii. Eu zambesc pentru ca am fost mangaiata cu prezenta voastra in viata mea.
Studentia a luat sfarsit, iar eu voi incepe o alta etapa a vietii mlele, insa acolo in sufletul meu o sa va port oriunde voi ajunge in lumea asta.
Va iubesc de nu mai pot, si mi-as dori sa raman acolo undeva, un gand bun pentru voi.

Cum mult drag, pentru toti cei care-mi sunteti prieteni, Rozi!



sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nu?




- Cum ştii că s-a terminat?

-Păi... e momentul când eşti mai îndrăgostit de amintiri decât de persoana care stă în faţa ta.



joi, 7 noiembrie 2013

O sa fie bine.



Ai o relatie, treci prin momente care te fac sa crezi ca va leaga va dura o vesnicie, vine greul, iubirea scade, trece timpul, iubirea oscileaza, sansele se ofera de-o parte si de alta. Insa pana la urma pui punct, decizi ca asa este mai bine sufletului tau. Si iti spui in gand: pana la urma va fi bine, il uiti, te uita, il pierzi pe drum, te lasa-n urma.
La capatul drumului parcurs in doi, te intrebi, de ce sa iti mai urci durerea pana-n tample pentru cel care nu s-a sinchisit niciodata sa coboare pentru tine, de acolo de sus de pe soclulul orgolilor mute.
Te las sa te scalzi in apele gri in care-si scalda botezul toti nimic-facatorii, de pe fata pamantului. Vrei sa il lasi sa stea acolo, departe de tine cu tot cu jocurile lui din culise.
Odata ce ai inceput un drum singura, consideri ca este mai bine sa ii lasi amintirea neatinsa si preferi sa dormi pe partea stanga ca stii ca dormind pe partea dreapta, il visezi.
Trec cu pasul de ieri prin poimainele lui ''a fost odata'' si imi fac ziua de azi sansa vie pentru noi zambete si ochi plin din ce in ce mai multa lumina.
Te uit,
Te las,
Te sting,
Te lepad!

Nu mai face cinste sufletului meu!

O sa fie bine, zambesc!