luni, 25 februarie 2013

La despartire.



Nu-i cere cadourile inapoi. E atat de meschin. Mai poti rememora fericirea mandra pe care ai incercat-o cand i le-ai oferit? Daca faci asta, n-o sa ramai cu nimic. Nici macar cu amintirile. Acum, poate ca iti vine s-o omori. Si sa te omori si pe tine. Milioane de feluri in care ai putea s-o ranesti. Niciunul dintre ele n-o sa-ti astampere setea. Sa ranesti femeia care ti-a ciopartit sufletul e ca si cum ai bea zeama de varza in desert. Dupa prima inghititura nu-ti va mai fi de ajuns un butoi intreg.
Demnitatea in suferinta pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisa. Ustura si curatza.Nu incredinta prietenilor tai povestea voastra. Ei te iubesc neconditonat si-ti vor face dreptate aruncandu-i vorbe de ocara. N-au fost in patul vostru cand ea-ti furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici cand iti lingea ranile provocate de razboaie sau batalii cotidiene. N-au fost in casa sufletelor voastre. S-au invartit in jurul ferestrelor aburinde in spatele carora voi doi erati unul, sarbatorind un Craciun cald. Si atunci? Ce rost au ei?
Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat putin cate putin...Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.

In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari. In cazul de fata, o alta femeie. Deschide-te oricui, fara oprelisti si curtea iti va deveni curand talcioc. Odata insa, zidul suferintei ridicat, vanatorii de chilipiruri care se vantura prin targurile suferintelor impartasite, se vor fi imprastiat care-ncotro.

Apoi, dupa un timp, va veni o EA, destul de nebuna si vanjoasa, la fel de singura si abatuta ca tine si se va catara pe zid. Pana sus de tot. Si te va gasi acolo in curte, nefacand nimic, si se va uita la tine cum tai frunza la caini si nu mai speri sa fii gasit. Si ziua aia, va fi ziua unui nou inceput:

Pentru ca, de atata tacere vei fi uitat sa vorbesti, de atata liniste vei fi uitat ca poti sa auzi, de atata plictiseala vei fi uitat sa razi si de atata singuratate vei fi uitat ca esti singur si ca asta poate sa se termine. Cateodata pe zid, fata-ti va zambi si se va da jos la tine si-o sa te invete din nou tot ce ai uitat. Un singur lucru n-o sa te invete: ca peste ceva timp, vei suferi din nou si-o vei lua de la capat, dar al naibii sa fiu daca nu asta ne e scris pe pamanturile astea pe care le semanam ca sa le culegem, o data pe an.

A naibii sa fiu, daca ai nevoie de cineva ca sa suferi si mai apoi sa te vindeci...

Niciun comentariu: