luni, 25 februarie 2013

O iluzie.



 ''....E drumul greu, iubito, dar in dorinta se intaraste aluatul inimilor noastre.
Dar ma vei iubi mereu, asa-i, iubita mea ?
Te voi iubi, iti jur pe marginile-mi nesfasiate si oglindite vesnic in toti atomii lumii, voi fi a ta, doar ia-ma .
...Dar cand veneam spre tine erai un vis in spatiu care-ncerca sa curga, dar nu-l lasa difuzia. Erai perfecta toata. Tu intrupai iluzia...

Dar ma iubesti acum, nu ? Mai mult ca niciodata! Clestarul mi-e crapat dar eu a ta sunt..iata. Noi ne iubim, astupa-mi crapatura, repara-mi stralucirea....nu ma poti iubii-n cioburi, nu te poti oglindii in crapaturi de sticla..

(Nu mie mi se-ntampla, nu eu sunt fericitul, imi crapa-n mine pieptul, si uit ce e sfarsitul. Alerg spre perfectiune, spre inima-n jumate, alerg spre negandire, spre negrairi, spre soapte.
Ce rece e deodata aici, intunecime...)''



2 comentarii:

Brandusa spunea...

Da, mi-a placut fragmentul... si mesajul lui.

Nuante de gri spunea...

Multumesc, draga mea!