luni, 18 februarie 2013

Drumul spre…nicaieri.




      De ceva vreme am luat-o pe un drum pe care nu am vrut sa merg niciodata. Am incercat sa merg pe drumul drept si lin dar am fost lovita si mi-am pierdut echilibrul. Am cazut si m-am rostogolit pe alt drum. Nu stiu cum am ajuns pe un drum plin de rape adanci si munti inalti. Am inceput sa urc si de fiecare data cand reuseam sa ajung aproape de varf ma rostogoleam de partea cealalta a muntelui inapoi in prapastie. De fiecare data m-am ridicat, m-am scuturat si am mers mai departe, mereu urcand ca sa cad, apoi, in alta prapastie, uneori mai adanca, uneori mai mica. Mereu sperand ca e ultimul munte pana la campie si mereu gasind o alta prapastie dupa el si apoi un alt varf. Tot merg si imi dau seama ca ...am fost creata ca sa fiu încercata? Un produs îl încerci înainte sa-l lasi pe piata, oare asta este si menirea noastra în viata? Ma simt uneori o straina într-un tramvai, calatoare vesnica între statii, pasager între viata si moarte, caraus între corvoada si odihna. Traiesc ca sa invat suficient de mult sa nu ajung sa ma caut de niste marunt in buzunar , si toata rutina si obligatia zilnica îmi omoara dorinta sa traiesc. Traiesc ca sa pot cumpara o casa, ca sa am unde sa dorm, ca sa pot muncii, ca sa pot sa-mi întretin copii pe care nu-i am înca si pe care imi doresc...Traiesc ca sa alerg dupa himerele vietii, sa-mi pot bea surogatul de fericire din paharul oferit de soarta. Traiesc ca sa încerc sa uit ca traiesc si cu toate astea...din pacate traiesc. Traiesc sa imi invat ochii sa nu mai planga si sa imi pescuiesc sufletul din durere. Si raman sa merg....spre nicaieri!



3 comentarii:

Elfride spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Holy Sinner spunea...

Daca ne gandim dintr-o perspectiva spirituala, cu fiecare clipa care trece ne indreptam inevitabil catre acel izbavitor ACASA.
Din perspectiva efemeritatii acestei lumi, marea tragedie e ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui,insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.Tot farmecul ( adica tot zbuciumul uman) sta in calatorie, nicidecum in tinta.
Si apoi, din varful muntelui, nu mai poti admira muntele...

Nuante de gri spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.