vineri, 27 decembrie 2013

Optimism.



Multi dintre noi am ajuns in genunchi in fata vietii.
Multi dintre noi am plans in interiorul nostru fara ca nimeni altcineva sa ne auda.
Multi dintre noi am tanjit dupa o imbratisare fie ea si scurta, dar nu am gasit-o niciodata.
Multi dintre noi am fost nevoiti sa ne ridicam de jos desi nimeni nu ne asteapta acolo sus.
Multi dintre noi am strans din dinti, am inghitit lacrimi, am ignorat dureri si ne-am ridicat stiind ca lovituri vor mai veni din partea vietii, ca singuratate vom mai simti, iar piedici din partea sortii, vom mai intalni.
Cu viata nu te poti lupta mereu si uneori esti nevoita sa o lasi sa te doboare tocmai pentru a te ridica de jos de 10 ori mai puternica.
Multi dintre noi vom realiza ca daca intr-o zi plangeam amarnic in genunchi, a doua zi vom zambi frumos in picioare.




miercuri, 25 decembrie 2013

Gandurile lui Ajun.



3:05. Acum cativa ani, copil fiind, imbratisam somnul timid in asteptarea Mosului, la ora asta. Perioada sarbatorilor imi ofera printre putinele ocazii, de a-mi dori sa mai fiu copil. Omul mare, matur, grijile, stresul, ochii pe care ii tarasc dupa mine, obositi de nesomn, chipul patat de timpul care trece vulgerator, ajung sa te oboseasca.
Dar Craciunul ne ofera cel mai frumos cadou posibil: trei zile in care toti putem fii copii. Multi dintre voi nu pretuiti acest cadou si nu realizati ca, Craciunul inseamna retragere. Craciunul nu inseamna bilantul anului care se pregateste sa bata in retragere, Craciunul nu inseamna cadouri, nu inseamna bunatate aparuta datorita perioadei in care trei zile trebuie sa fim mai buni. Craciunul nu inseamna mese rupte de prea mult belsug, nu inseamna agitatie si case de marcat blocate din cauza supra-aglomerarii super-marketurilor.
Craciunul copilariei mele insemna magie, insemna spirit bogat in iubire. Craciunul era motivul inimilor tremurande, de emotia diminetii in care paseam timizi spre bradul al carui miros te inviora.
Copilaria mi-a oferit un Craciun alb, nimic nu ramanea neatins de neaua fulguita.
Craciunul maturizarii mele este gri. Odata cu spiritul pierdut, nu stiu pe unde, s-a ratacit si zapada, facand copii zilelor noastre, sa nu simta niciodata dorinta aparitiei derdelusului din spatele blocului.

Zilele astea voi fii copilul care viseaza la Craciunul copilariei mele.




miercuri, 18 decembrie 2013

Sa fiu in ton cu perioada.





De Sarbatori voi alege sa raman eu. Nu vreau sa fiu mai buna, nu vreau sa fiu mai rea. Vreau sa raman eu, eu cea de ieri, eu cea de azi, iar eu cea de maine...ramane o incertidudine, insa tot eu voi fii.
Prin urmare, va doresc sarbatori calde, pline de liniste si numai ganduri bune!
Iar eu daca as putea, as aduna spiritul Craciunului intr-un borcan, si m-as bucura de el putin cate putin, in fiecare luna a anului.

Frumusetea sarbatorilor de iarna, sa va infrumuseteze sufletele!

Sarbatori fericite!





luni, 9 decembrie 2013

Ganduri fumate.


   

O sa vina o zi din restu' vietii tale, in care vei lasa-n urma toate necazurile si odata cu ele, vei lasa in urma oamenii care le-au creat. Iti vei dori sa pierzi urma oamenilor care te-au vazut candva cu ochii sufletului, dar in acelasi timp iti sapau groapa in care urma sa cazi.
Va veni o zi in care-ti vei dori sa iti cojesti trupul de primul strat de piele, doar pentru faptul ca ai acceptat in preajma ta oameni urati al caror interior este doar un carbune ce emana fum de rautate. Oameni care ajung sa te faca sa iti fie scarba de propria-ti persoana doar gandindu-te ca au stat la mai putin de un metru de tine si te-au aburit cu nesufletul ce il emanau.
Iti vei dori sa iti speli creierii de vorbe, promisiuni, vise, care au fost doar un ghem de cenusa in care odata suflat, ai zice ca nici nu a fost. Oricum nu exista fericire de care sa iti amintesti fara tristete.
Vine o zi in care iti doresti sa iti scuturi trecutul de toate rebuturile care trecand prin viata ta, au reusit sa lase in urma lor doar o dara de rahat.
Va veni o zi in care vei simti ca te doare fix in centrul curului de oamenii care au ales sa te denigreze dupa ce le-ai fost sprijin, dupa ce ai trecut prin viata lor si le-ai aratat o altfel de lume, dupa ce te-ai aratat si oferit cu bune si cu rele, dupa ce ai acceptat sa fii calaul nefericirii mascate.
Iar dupa ce te transformi din omul care candva era totul, in omul in care acum se loveteste fara mustrari de constiinta, te rogi sa iti mai ramana un gram de tarie pentru a le adresa un calduros: hai sictir!
Vine o zi cand iti dai seama ca vrei in jurul tau doar oameni care te fac sa razi, care nu se cramponeaza doar de ce este gresit si se concentreaza doar pe ce este bun.
Vine o zi cand vrei sa ii iubesti doar pe cei care te trateaza si te respecta in limita pe care tu o meriti, iar pe cei care nu o fac, sa alegi sa ii ocolesti, doar pentru faptul ca meriti mai mult decat ce nu ti se ofera.
Vine o zi cand realizezi ca oamenii nu isi vor aminti de momentele in care i-ai facut sa rada si nici de momentele frumoase petrecute impreuna, dar isi vor aminti mereu de datile in care i-ai facut sa planga si nu le-ai facut pe plac cu ceva.
Vine o zi cand iti dai seama ca oamenii nu isi vor aminti ca i-ai mangaiat atunci cand aveau nevoie de alinare, ci doar de loviturile inchipuite.
Vine o zi cand deschizi ochii satula fiind de orbirea inchipuirii a ceva ce nu exista, si decizi sa incetezi a mai plange dupa tine cand incepi sa realizezi cat de dobitoaca ai fost, incredintindu-te unor scursuri care nu-si cunosc rolul pe acest umil pamant. Si-n acea zi decizi sa lupti pentru ce a mai ramas...din tine.
Iar in ziua ce va urma sa vina, ai sa realizezi ca viata este mult prea scurta pentru a fi altfel decat fericit/a, si zambesti la gandul ca o cazatura face parte din viata, iar daca reusesti sa te ridici asta inseamna sa traiesti.
Vei mai realiza ca lipsa de decenta si de capacitate intelectuala de care ai fost acuzata sunt incomparabile cu lipsa de creier, moralitate si suflet, a unora. Macar lipsurile mele sunt tratabile.
Vine o zi cand realizezi ca trebuie sa acorzi mai multa importanta oamenilor frumosi din jurul tau, oameni care ar fi in stare sa-ntoarca tot pamantul invers pentru a fi langa tine in apa si foc.
Iar in ziua ce va urma sa vina realizezi ca te-ai saturat sa iti coafezi cuvintele pentru a le da o nota metaforica, cuvinte ce nu sunt meritate de niste oameni ieftini. Si iti futi o mare palma peste fata uitandu-te in oglinda si facandu-te sa pricepi ca oamenii de nimic se scalda doar in laturile lor, iar tu ai o viata care merita sa ti-o traiesti din plin demonstrandu-le epavelor ca lovind in tine, nu au facut altceva decat sa te faca sa iti doresti sa te inalti atat de sus de unde te poti caca pe toata lumea care nu este in stare sa te aprecieze ca OM.

P.S : Mi se rupe de parerea pe care ti-o vei face despre mine citind acest post. Sunt satula sa machiez cuvinte, iar in fond, sufletul meu  galgaie de indignarea faptului ca in viata te impiedici si de animale pe doua picioare.
Azi mi-am permis sa refulez. Si cand te gandesti ca toate astea datorita unei tigari in care ai privit atent pana ai simtit ca iti ard degetele. Dezgustul imi era refulat in tutun.


Cu stima,
EU.




sâmbătă, 7 decembrie 2013

Vreau sa urlu.


Poti te rog sa ma iei de mana si sa urci cu mine pe cel mai inalt bloc? Da, imi este frica de inaltimi si vreau acolo, acolo sus de unde pot urla. Sa urlu atat de tare incat toata agitatia lumii sa amuteasca, vreau sa urlu atat de tare incat timpanele sa imi bubuie a durere refulata din mine. Vreau sa urlu atat de tare incat sa simt cum sufletul nu se mai vrea in launtrul meu pentru ca ma inunda neputinta de-a ma reconstrui din bucati, franturi, din resturi.
Vreau sa urlu si sa simt durerea cum iese din mine, precum un demon dintr-un om posedat. Pentru ca simt ca sunt posedata de...mine. Ma adun de pe jos si reconstructia nu mai pare deloc ce a fost inainte.
Probabil pentru ca orice lucru stricat si refacut, va avea mereu alta infatisare.



Si gata, nu vreau sa mai urlu, cel putin deocamdata. Da-mi te rog, o tigara, da-mi castile si  lasa-ma pe marginea blocului, vreau sa ascult la maxim si sa privesc lumea de aici de sus.



Si-mi place. Oricat de jos ai fi, de aici vei fi mereu sus.

P.S : Cand cobor cred ca voi avea ceva praf pe suflet depus in urma urlatului, sa iei te rog, o carpa si sa-l stergi,.
Sau mai bine sufla, ca sa doara mai putin.







joi, 5 decembrie 2013

joi, 28 noiembrie 2013

Eseu pentru indragostiti.




''Se spune despre indragostiti ca sunt radianti, luminosi si parca readusi la viata de forte celeste pe care doar ei le cunosc. Deseori li se reproseaza ca uita cifre si nume si promisiuni, ca sunt aerieni, cand ei nu cunosc alt zbor decat cel din inertie care-i poarta deasupra rautatilor din lume si a hartoapelor de pe sufletele celor mai pacatosi dintre noi. Inimile lor au altfel de batai si parca palpaie mai mult. Iar ochii...Ochii indragostitilor isi vorbesc in rime, dar nu oricare ci din acelea care intai se aprind si fierb in creuzetul creierului mic si-apoi se sting sub clocotul razvratit al simtirii in doi. Si atunci...mintea isi pierde din drepturi sau le cedeaza pe toate inimii - o credula - cea fara de judecata.
Indragostitii gandesc precum copiii: cu o subtilitate intelectuala necizelata dar mereu cu aceeasi infinita insufletire, cu dor, cu afectare si mai ales cu consfintire de sine. Indragostitii sunt frumosi, au chip angelic si privire de oameni mari sechestrati in trupuri mici. Chiar si cu ochii inchisi, chipul lor pare venit din alte lumi necunoscute noua, pamantenilor. Iar cand se privesc intre ei isi recunosc pe loc intentiile si stiu sa se sarute de la distanta pe buze si pleoape invizibile, si-apoi sa se doreasca in taina pana a doua zi. Indragostitii nu stiu sa se certe. Doar mimeaza fara succes supararea si isi arunca vreo trei vorbe cat sa-si atinga in raspar inimile bosumflate cu fierbanteala fierului inrosit si apoi...se plictisesc si se-ntorc la iubirea lor. Iar toate tatuajele neterminate pe care si le-au scrijelit in piele cu ore sau zile in urma dispar pur si simplu. Iubirea lor se solidifica cu fiecare cearta si creste cu fiecare impacare. Si toate privirile devorant-arzande pe care si le arunca in noptile in care adorm spate-n spate, se topesc a doua zi la micul-dejun, undeva la mijloc intre papucii de casa si ceasca de cafea. Caci cine alta decat iubirea ar mai fi in stare sa imblanzeasca in oameni instinctele  de tinut in lesa?
Indragostitii sunt oameni fericiti si neobositi in sentimente. Au pielea de un sidef loial si buze care-ti inspira ceva din izul pasiunilor latine.Au ajuns sa imprumute trasaturi nepamantesti doar pentru ca cineva le-a aruncat o mana de fluturi in stomac si i-a lasat apoi sa se zbata in placere, pana la epuizare. Teribil chin sa fii indragostit! Si asta pentru ca, de multe ori, dincolo de dorinta si flacara e loc de asumare si revolta , de ,,Pleaca!'' si ,,Intoarce-te!'', de ,,Du-te odata!'' si....,,Te astept!''. Si totusi...indragostitii traiesc o viata mai intensa si mai curata decat restul lumii. Se iubesc. Si si-o spun in fiecare zi. Iar daca nu si-o spun au grija sa isi lase pe frigider biletele galbene pe care ingramadesc, cuvant cu cuvant: ,, Sopteste-mi ceva si lasa-ma sa ma infior. Atinge-ma pe incheietura mainii si lasa-ma sa ma inalt. Iubeste-ma si lasa-ma sa stiu asta.''.
Dar, cum  in timp toate se prefac si se preschimba, se intampla uneori, pe neasteptate, ca lumina lor sa nu mai palpaie. Si-atunci se cheama ca cei doi si-au incheiat povestea. Usa frigiderului nu mai are loc pentru post-it-uri colorate, tatuajele raman, sarutul invizibil piere fara urma, iar fluturii din pantec isi frang aripile in dansuri nestapanite de ,,Ramas bun!'' si incep sa planga fara zgomot, asa cum numai ei stiu s-o faca.
Ce ironie! In ziua in care ai plecat a incept sa ploua, De parca ai convenit cu zeii sa imi intoarceti spatele!...''



Da, nu voi spune din ce carte am scris acest fragment. Sunt egoista pentru ca imi place prea mult cartea.
Ideea acestui fragment este ca vreau sa iubesti, da, tu, tu cel/cea, care  ma citesti. Daca nu ai sufletul  brazdat de dureri care nu dispar decat atunci cand pleoapele se inchid a plans, iubeste. Daca ai suflet curat si poti fi bun si ai stralucire de om frumos din cap pana-n picioare, iubeste.

Va spun eu cuvintele astea. Eu, o persoana generoasa care a oferit cu ambele maini si cu intreg sufletul, eu aceea persoana supusa care nu a primit supunere.
Eu - persoana care a crezut ca facand bine, va aduce schimbare peste crestetul lumii.
Eu - persoana care a iubit cu fiecare vibratie a inimii, cu fiecare por al pielii si cu fiecare lacrima a ochilor.
Iubirea probabil ca este cel mai frumos sentiment existent vreodata, dar si sfarsitul iubirii, provoaca cea mai mare durere.
Iubeste, eu am facut-o, acum vreau sa dau afara tot ce s-a invechit, vreau sa curat peretii sufletului cu bruma de pe flori ofilite si voi deshide ferestrele larg pana cand ma va lovi soarele si voi constata ca imi face bine. Am iubit si m-am imbolnavit de prea mult suflet.
Iubeste, dar nu uita : suntem buni pe dinafara si devoratori de suflete pe dinauntru.




marți, 26 noiembrie 2013

Fa-mi o poza.



''- Auzi?
 - Ce?
 - N-ai auzit?
 - Ce?
- Lumea...se schimba.Face zgomot.
- Nu aud...
- Nu esti atent..
- Nu. Nu aud.
- Fa-mi o poza te rog.
- De ce?
- Mi s-a facut dor de mine.
- Si? Uita-te-n oglinda.
- In oglinda e prezentul. Mi-e dor de cea care eram.
- Ti-e dor de trecut?
- Da.
- De ce?
- Trecutul e sigur. Acolo nu mi se mai poate intampla nimic..
- Eu iubesc prezentul.
- De ce?
- E imprevizibil.
- Vezi? Suntem diferiti...
- Ce iubesti la mine?
- Tot ce nu pot fi eu..
- Ninge..
- Da.
- O sa cumparam cadouri de Craciun?
- Da.
- O sa fie frumos?
- Da.
- Ca in copilarie?
- Nu.
- De ce?
- Nu vrei sa-ti fac poza aia?  ''


P.S: Cazuta pe spate, la pamant, nu privesc decat in sus.




sâmbătă, 23 noiembrie 2013

Abandon.



Te-ai simtit vreodata abandonat, uitat acolo in praful din drum si lasat in voia sortii? Ti-ai simtit vreodata articulatiile anchilozate de nepasarea din jur? Ai avut vreodata sentimentul ca umbli prin lume cu un trup brazdat de amintiri si regrete, precum un om fara el insusi, cu picioarele dezgolite si cu sufletul, invins si zdrobit sub greutatea vorbelor? Ai simtit vreodata cum fiecare cuvant ti se pare doar o frumoasa minciuna? Ai simtit vreodata ca iti este teama sa mai zambesti? Oare cum incetezi sa mai simti si cum opresti acele senzatii care te mananca de viu?
Ai simtit vreodata cum calci pe lacrimile cuiva in favoarea nefericirii oferite de altcineva?
Cine a fost acela care te-a facut sa simti asta si ce-a cautat in viata ta? Poate ca ai fost mintit, judecat ori pur si simplu dat uitarii de cei carora le-ai pus in brate increderea si iubirea toata, fara a mai cere gaj si fara sa speri macar ca-ti vor intoarce vreodata gestul. Si cand simti toate astea, ce faci? Te ridici, de acolo unde te-au ingropat de viu oamenii rai, te ridici pe picioarele tale si mergi inainte. Ii ierti pe cei care te-au lasat in urma fara a le mai pasa nici macar daca iti este bine si inveti din nou sa o iei de la capat Inveti din mers cum sa-i iubesti chiar si pe ei, oamenii rai, demolatorii de inimi, cei care te-au abandonat candva intr-un loc intunecos si nu si-au facut niciodata griji daca vei mai fi si maine acolo. Iar in timp ajungi sa le oferi iertare celor care incapabili de-a zbura, te-au invatat pe tine sa te tarasti si te-au sfatuit stramb.
Te ridici si pleci usor de acolo, din locul in care altii ti-au uitat umbra si te-au facut sa crezi ca esti neinsemnat pentru lume si ca doar defectele te caracterizeaza.
Faci un pas, si-apoi inca un pas...pana cand lasi in urma capitolul in care ai agonizat ca un schilod, doar pentru ca ti s-a spus ca nu poti mai mult.
Odata cu deceptia ce ti-a fost  provocata , iti aduci aminte de toti tradatorii care te-au abantonat cand credeai cel mai mult in ei.
Mai realizezi cat  i-ai permis sa intre cu bocancii peste alburile tale cele mai intime,ti-a ras in fata si te-a aruncat in drum fara sa mai intoarca privirea..Si odata cu toate astea realizezi ca ti-ai vandut sufletul unui comerciant de vorbe goale. Unui comerciant ieftin care nu are nimic de oferit decat vorbe.
Vreau sa ma indepartez de locul in care zac si sa ma inalt cat mai sus, atat de sus incat sa ma pot bucura de triumful rotii rotunde. Triumful de-a te vedea cum te tarasti prin raul facut atat mie cat si altora. Sa zambesc vazandu-te cum te afunzi in durerea si goliciunea sufletului, si sa intelegi ca abandonand, nu faci decat sa te abandonezi pe tine.
Iar astazi, acum, este ultima data cand murdaresc blogul datorita tie, pentru ca prin raul facut mie, eu il voi face altui suflet la fel de increzator cum am fost eu candva....Inainte sa ma abandonez pentru tine.

Atentie pericol de prabusire, inima putrezita de durere!


The End!!!




vineri, 22 noiembrie 2013

Scriitoare nascuta din tine.



In seara asta mi-a venit in cap intrebarea: oare ce au simtit persoanele in acel moment cand s-au vazut traduse in cuvinte aici pe blogul meu?
Oare ce au simtit acele persoane din care am facut un preludiu naucitor pentru simturi?
Acum cateva seri am stat sa imi rasfoiesc blogul cap-coada, unele postari m-au amuzat, altele m-au facut sa ma intreb, daca eu le-am scris. Am ajuns la concluzia ca pe acest blog am stat sa scriu mai mult despre felul cum ma fac sa ma simt unii si altii, despre trairile pe care eu le-am considerat aparte si le-am scris aici.
Am zambit cand am vazut ca oamenii care m-au iubit si-au dorit sa se scrijeleasca aici, in camera mea de scris, mansarda linistii mele.
Si da, nu am sters ce mi-ai scris tu de cateva ori pentru ca ar insemna sa reneg printre putinele dovezi   in care tu ai fi cautat orice modalitate sa dai de stire ca pentru lume sunt ''una'', iar pentru tine sunt ''lume''.
Ma rog, sa nu ne abatem de la subiect pentru altele de mult apuse.
Cred ca eu am devenit ''scriitoare'' prin voi, oameni care m-ati iubit, apreciat, fericit, urat, negat si asa mai departe.
Eu care sunt plamada de basm amestecata cu realitate, adiere de vant nebun amestecata cu mare spumeganda, am sa scriu mereu indiferent de stare, moment sau oameni. Insa recunosc ca imi este dor sa simt cum in mine pompeaza sange fierbinte si seva aburind a viata.

Iar acum raman sa ascult



Ascult si ma visez pictata cu miracol pe piele. Simt cum tigara imi arde buricele degetelor cu care scriu despre tine, despre mine, despre noi.

Cam atat,


joi, 14 noiembrie 2013

Iubirea se consuma.



Si da, am realizat zilele astea ca iubirea se consuma. Iubirea o ai azi si ai impresia ca o vei avea pe veci, insa cu fiecare zi de nefercire, kilogramele de iubire, in timp se transforma in  grame. Fiecare zi in care nu iti sunt apreciate sentimentele, ajung sa se retraga. Zilele astea m-am intrebat de foarte multe ori daca exista intr-adevar dragoste. Dragostea aia pura care sa te faca sa iti bagi mana in piept si sa iti scoti inima pentru ca nu-si mai incape de atata fericire. Dar cum ar zice cineva: marea dragoste este formata din franturi de sentimente, trairi si nebunii. Da, cu siguranta asta este, dar oamenii de ce au nevoie sa iubeasca? La urma urmei iubirea este consumabila.

Iubesti, oferi, suferi, plangi, razi, esti fericit/a, oftezi, suspini, si te trezesti intr-o buna zi in care ai impresia ca nu mai simtit nimic. Ai impresia ca ai oferit atat de mult incat nu mai ai cu ce sa simti pentru ca ai ramas gol, te-ai descompus (pentru ca asta este rolul oamenilor pe care ii iubesti - sa te descompuna) si constati ca tot ce iti ramane este sa iti recapeti deminitatea de a merge inainte cu capul sus pentru ca o alta experienta iti este pregatita, o alta iubire iti va bate la usa, o alta iubire care in timp se va consuma.


Dragostea oricum este ca un fel de loz in plic, poate fii castigator si sa ramai cu prima, poate fii necastigator si mai tragi inca o data si inca o data....

Dar inainte de toate vreau sa invat sa ma iubesc, asta este singura iubire neconsumabila, iubirea de sine. Vreau sa ma iubesc pana la extreme si inapoi. Vreau sa-mi recompun sufletul si sa-l tin la cald, sa ma curat de tot ce-a lasat pe mine pete unsuroase de vina.
Vreau sa invat  sa ma iubesc inainte de a mai spune ,,Te iubesc'' .




marți, 12 noiembrie 2013

Pentru voi, prieteni.



Acum ceva timp, vreo 4 ani daca nu ma-nsel, am inceput o noua etapa a vietii mele. Etapa studentiei. La inceput mi se parea ciudat vazand ca sunt in mijlocul unui oras in care lumea-ntreaga imi era straina. In afara de un prieten drag, lumea-mi parea ciudata si altfel.
Dupa putin timp au inceput sa se lege relatii de amicitie si in timp am putut face dintr-o mana de straini, un ma manuchi de prieteni, timp care mi-a demonstrat ca prietenia se ofera nu se cere. Au urmat zile, nopti de neuitat, iar prietenia traita alturi de voi m-a facut sa imi dau seama ca prietenia este o iubire fara aripi. Mereu o sa ma consider norocoasa pentru ca v-am cunoscut, pentru ca am putut razbate intr-o lume haotica. Am facut din anii studentiei, o libertate traita in cel mai frumos mod. Se spune ca prietenia este una din mangaierile vietii. Eu zambesc pentru ca am fost mangaiata cu prezenta voastra in viata mea.
Studentia a luat sfarsit, iar eu voi incepe o alta etapa a vietii mlele, insa acolo in sufletul meu o sa va port oriunde voi ajunge in lumea asta.
Va iubesc de nu mai pot, si mi-as dori sa raman acolo undeva, un gand bun pentru voi.

Cum mult drag, pentru toti cei care-mi sunteti prieteni, Rozi!



sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Nu?




- Cum ştii că s-a terminat?

-Păi... e momentul când eşti mai îndrăgostit de amintiri decât de persoana care stă în faţa ta.



joi, 7 noiembrie 2013

O sa fie bine.



Ai o relatie, treci prin momente care te fac sa crezi ca va leaga va dura o vesnicie, vine greul, iubirea scade, trece timpul, iubirea oscileaza, sansele se ofera de-o parte si de alta. Insa pana la urma pui punct, decizi ca asa este mai bine sufletului tau. Si iti spui in gand: pana la urma va fi bine, il uiti, te uita, il pierzi pe drum, te lasa-n urma.
La capatul drumului parcurs in doi, te intrebi, de ce sa iti mai urci durerea pana-n tample pentru cel care nu s-a sinchisit niciodata sa coboare pentru tine, de acolo de sus de pe soclulul orgolilor mute.
Te las sa te scalzi in apele gri in care-si scalda botezul toti nimic-facatorii, de pe fata pamantului. Vrei sa il lasi sa stea acolo, departe de tine cu tot cu jocurile lui din culise.
Odata ce ai inceput un drum singura, consideri ca este mai bine sa ii lasi amintirea neatinsa si preferi sa dormi pe partea stanga ca stii ca dormind pe partea dreapta, il visezi.
Trec cu pasul de ieri prin poimainele lui ''a fost odata'' si imi fac ziua de azi sansa vie pentru noi zambete si ochi plin din ce in ce mai multa lumina.
Te uit,
Te las,
Te sting,
Te lepad!

Nu mai face cinste sufletului meu!

O sa fie bine, zambesc!


marți, 8 octombrie 2013

Timpul schimba inimi.




Un pahar de cola in stanga mea, in dreapta am o veioza care bate intr-un mod cretin spre ochiul meu, iar pe fundal imi canta Emeli Sande. Mi-as dori si o tigara, dar in seara asta mi-am propus sa nu mai fumez in pat. In seara asta constat cu stupoare ca incep sa urasc timpul, timpul care schimba oameni si inimi. Si cred ca mai urasc ceva, urasc momentul ala cand intalnesti pentru prima data pe cineva. Acel cineva care crezi tu ca iti va schimba viata si vei zice pentru a nu stiu cata oara in decursul existentei tale : uau, e prima data cand iubesc!
Esti tampit! Ai mai iubit, dar intr-un mod diferit. Nu exista om care sa iubeasca o singura data in viata, insa exista cu singuranta o singura mare iubire. O iubire care le intrece pe celelalte. O iubire-mama!:)
Va faceti curaj sa va luati  de mana de la prima intalnire, te uiti in ochii ei, vrei sa ii inveti pe de rost, vrei sa te asiguri ca este singura pereche de ochi de pe intreaga planeta, ii urmaresti fiecare centimetru al pielii, te asiguri ca este mai catifelata ca, catifeaua. Si mergeti acasa, timizi abia stati unul langa altul, iar dupa prima noapte constatati cat de indragostiti sunteti unul de altul.
Prin urmare vin zile, nopti, saptamani, luni si in cele mai fericite cazuri, ani, in care iubirea este: "vai, cat te iubesc, doar tu existi pe lumea asta pentru mine."
Pe bune? Doar eu? Doar eu pana incepi sa inchizi telefonul in nas, doar eu pana cand ai impresia ca intre timp am surzit si cuvintele sunt rostite foarte sus, doar eu pana la prima noapte: e, si daca s-a suparat, ce? ii va trece maine. Doar eu pana la primul flirt si de atunci s-a dus dracu' doar eu. De atunci iti dai seama ca : uau, mai exista oameni in afara de tine?
Da, mai exista si au existat mereu doar ca ochii tai au vrut sa ma vada doar pe mine pana intr-un punct. Iar tu ramai sa iubesti ca un cretin, in timp ce ea nu mai da doi bani pe tine, pe starile tale, pe durerile tale, pe nimic ce tine de tine si atunci te intrebi: am fost vreodata doar eu?
Si dupa tot timpul trecut, dupa juramintele: doar pe tine te voi iubii. Dupa paharul de apa pe care l-ai impartit in doi, dupa aripioara de la KFC pe care o rupeai in doua, dupa jumatatea de servetel pe care o consumai, oferindun-i cealalta jumatate sa nu i se lipeasca mainile de fata ta, dupa calculele pe care le faceai in asa fel sa iti ramana bani sa stati unul langa altul macar o ora, dupa timpul petrecut pe trenuri si masini ca la destinatie te asteptau o pereche de brate intinse aproape de  epuizare, dupa un suflet pus in joc si lista poate continua dar mi se raceste apa in cada, aaa, si dupa noptile facute zile ca vai ce frumoasa e dragostea (pe dracu), ajungi sa constati ca ai langa tine o persoana care mai sta de vorba cu tine de pielea pulii, pardon de cuvantul piele. Sta de vorba cu tine asa...sa tragem mata de coada. Irosesti timp din viata pentru o persoana, irosesti lacrimi, putere...si inima, doar ca sa vezi ca in timp persoana care iti spunea: ''vei fi doar tuuuu!!!!'', sta langa tine doar asa, sa nu zicem ca nu vorbim.
Da, timpul schimba oameni si inimi. Si te schimba si pe tine ca stii cate ai oferit si mai stii ca ai inghitit destul cacat astfel incat urmatoarea experienta sa fie ceva mai norocoasa.
Oare exista pe lumea asta cineva care sa aprecieze ceea ce oferi? Sa aprecieze ca stai sa te calce in picioare, dar nu pleci, ramai tot acolo?






sâmbătă, 5 octombrie 2013

Ochii nu mai au culoare


Cand clipesc, dispare si doare...Nu gasesc nicio scapare, poate am gresit sau nu...Esti fericit.

Si mereu este la fel: dragostea incepe cu miros de trandafiri si se termina cu laturi.

P.S: Toata noaptea mi-a ars carnea de dorul tau.


marți, 6 august 2013

Punct.



Ai fost si vei ramane marea mea iubire, iar eu raman sa te iubesc, nu simplu ci cat se poate de complicat.

Iar eu gasesc puterea sa trasnform viscolul in simfonie atunci cand te iubesc. Punct,


marți, 30 iulie 2013

sâmbătă, 8 iunie 2013

Atăt.


''Iartă-mă că te-am iubit
Mai presus decât mine,
Acceptând să-ţi fiu scut
Între lume şi tine! ''


marți, 4 iunie 2013

Iti multumesc



Iti multumesc ca existi.
Iti multumesc pentru felul in care imi zambesti.
Iti multumesc pentru felul in care ma privesti.
Iti multumesc pentru ca esti cu mine la rau si la bine.
Iti multumesc pentru simplitatea ta.
Iti multumesc pentru modul tau de a ma imbratisa.
Iti multumesc pentru frumusete.
Iti multumesc pentru tinerete.
Iti multumesc pentru sclipirea din ochii mei.
Iti multumesc pentru bataile inimii mele.
Iti multumesc pentru frumusetea zilelor mele.
Iti multumesc pentru artificiile din stomac.
Iti multumesc pentru bunatate.
Iti multumesc pentru sinceritate.
Iti multumesc pentru felul in care imi spui ''Te iubesc''
Pentru aceste toate si nu numai, iti multumesc!

Aaaa, iti multumesc ca te iubesc!

sâmbătă, 1 iunie 2013

Ma intreb...



Ma intreb unde pleci cand...pleci? Prin ce lumi indepartate iti porti gandurile pe post de pasi? Parca le vad pasind apasat si lasand urme adanci.
Ma intreb unde pleci cand...pleci? Esti aici, langa mine, dar in acelasi timp esti departe. Cat de departe este ''departe'' asta al tau. Cat de linistit? Cat de insorit?
Ma intreb unde pleci cand...pleci? Dar mai ales de ce pleci? Ce doruri te mana departe cu gandurile intoarse de la mine?
Ma intreb unde pleci cand...pleci? Dar mai ales oare cat sa te astept?
Ce ganduri te indeparteaza de suflarea iubirii mele?

Ma intreb...cand pleci, devin dor?


marți, 28 mai 2013

2 ani.



Si a venit clipa pe care nu credeam ca o vom trai. Clipa asteptata dupa multe momente nebune, tensionate, triste, dar in fiecare secunda a existentei noastre, iubindu-ne. De doi ani de zile esti intrebarea si raspunsul meu, de doi ani de zile imi pieptani sufletulul. De doi ani de zile mergi alaturi de mine, dar stim ca habar nu avem unde mergem. De doi ani de zile esti lacrima si zambetul meu. De doi ani de zile ma uiti si-n acelasi timp simti ca sunt peste tot in mintea ta. De doi ani de zile simt ca odata cu momentul in care m-am indragostit de tine, am inceput sa fac echilibristica mortala legata la ochi.
De doi ani de zile esti pacatul si pasiunea mea. Cu fiecare zi care trece ramai amintirea mea, dar in acelasi timp esti prezentul meu. Tu reprezinti trecutul, prezentul si viitorul meu. De doi ani de zile gasesc in tine iubire carnala si iubire copilaroasa.De doi ani de zile ma traduci si ma transformi in propria ta carte.
De doi ani de zile ti-ai gravat numele pe umerii mei, m-ai marcat ca apartinandu-ti.

Te iubesc si nu voi inceta sa spun asta. Multumesc ca ma lasi sa fiu parte a existentei tale!

duminică, 26 mai 2013

Azi ma voi ierta.



Cred ca numai iertandu-ma pot merge mai departe. Ma voi ierta pentru ca am obosit sa ma condamn atat de mult si de aspru pentru tot ceea ce am facut si pentru ce nu am facut. Am fost cel mai dur judecator al meu, si intre timp am ajuns sa fiu propriul meu calau. Ajunge! M-am condamnat destul pentru greseli, pentru vorbe spuse la nervi, pentru ca am ranit oameni care nu au meritat. M-am condamnat pentru toate promisiunile pe care nu le-am respectat. M-am condamnat pentru ceea ce am fost, si pentru ca nu am reusit sa fiu mereu cine mi-am dorit sa fiu. M-am condamnat pentru nefericirea mea si a altora si mi le-am asumat. M-am condamnat pentru ceea nu am spus si nu am facut la momentul potrivit, pentru drumuri abandonate si pentru ca nu am avut curaj sa imi ascult inima. M-am condamnat pentru ca m-am trezit in fata unor usi inchise definitiv. M-am condamnat pentru ca nu am stiut sa pretuiesc anumite persoane, pentru ca am alungat de langa mine oameni care m-au iubit. M-am condamnat pentru ca am luat decizii sub impulsul momentului, pentru ca nu am fost matura cand a trebuit, si copila atunci cand am avut nevoie. M-am condamnat pentru alegeri, pentru esecuri, pentru vise pe care nu mi le-am indeplinit si pentru ca am trait jumatati de masura. M-am condamnat pentru ca am ranit si am fost ranita. M-am condamnat pentru ca m-am complacut unor situatii ce nu imi aduceau deloc bine. M-am condamnat pentru ranile provocate-mi de altii, spunandu-mi ca probabil este tot vina mea. M-am condamnat pentru ca am fost superficiala, pentru ca m-am amagit, pentru ca nu am stiut sa iert la momentul potrivit.
Azi ma voi ierta. Voi face pace cu mine, cu trecutul si cu ceilalti, pentru ca numai asa pot merge mai departe.

Am tot dreptul sa ma iert...


miercuri, 22 mai 2013

Și iar îi trist..





Se pare că tot ce ating, pierd. Și cănd te găndești că nu am cerut nimic vieții, tot ce am avut. am fost nevoită sa ii smulg, și tot ce nu am avut, mi-a furat. Cred că am nevoie de un pansament peste rănile ce nu ma mai opresc sa mi le ling și probabil un drum nou.

P.S: Tristețea din noi nu dispare adăncind-o si impregnand-o in tot ce facem,ci uitandu-ne mereu in direcția opusa ei,spre bucuriile de care am uitat.

Curănd voi fi recunoascuta dupa cearcane, nu dupa chip.

vineri, 17 mai 2013

Prietenul la barfa se cunoaste.




Stau si ma intreb de ceva timp ce inseamna pana la urma notiunea de ''prieten''? M-am uitat in Dex si am gasit trei explicatii : 

  • Sentiment de simpatie, de stima, de respect, de atasament reciproc care leaga doua persoane; legatura care se stabileste intre persoane, pe baza acestor sentimente; amicitie, prietesug.
  • Atitudine plina de bunavointa, prietenoasa fata de cineva.
  • Legatura intre grupuri sociale, intre popoare, intre tari bazata pe aspiratii, nazuinte, interese comune.      

Dar eu consider ca o prietenie adevarata nu are nevoie de o definitie exacta. O prietenie adevarata nu tine seama decat de propriile ei legi.
Poate este nevoie ca eu sa schimb ceva la mine sau poate este nevoie sa fac din nou o selectie a prietenilor. Nu am nevoie de cineva pe care sa il prezint : ''cel/cea mai buna prietena a mea'' . Din punctul meu de vedere nu exista asta ceva, iar daca exista, felicitarile mele.
Exista persoane pe care sa le poit numi simplu : prieten/prietena? Exista oameni ce nu cunosc notiunea de barfa cand este vorba de un prieten drag? Exista oameni care-ti sunt alaturi cand ai nevoie? Exista oameni care sa te sune sa te intrebe doar : esti bine? Exista oameni care sa nu cunoasca invidia fata de prietenii din jur? Exista oameni originali. Exista oameni care nu isi parasesc prietenii cand le merge bine?
Exista prietenul ala care nu doar sa te asculte ci sa te si inteleaga? Probabil ca da, exista dar mai am de cautat.
  
Pana una-alta, nu am dusmani, dar trebuie sa ma feresc de ''prieteni'' .


marți, 14 mai 2013

De stiam….




De stiam ca viata nu este atat de roz pe cat o credeam eu ….Nu ti-o mai promiteam.

De stiam ca lacrimile nu sunt doar de fericire…Nu te mai faceam sa plangi.

De stiam ca visele de cele mai multe ori nu sunt realizabile….Nu te mai invatam sa visezi.

De stiam ca exista nefericirea…Nu te mai faceam sa crezi in iubire.

De stiam ca exista durere…Nu mai apaream  EU.

De stiam ca eternitatea nu exista….Nu ti-o mai visam.

Lacrimile si nefericirea nu au iertare.  Daca tu plangi, nu inseama ca eu sunt vinovata, dar eu voi fi mereu una din lacrimile tale.


miercuri, 17 aprilie 2013

Gol de timp



''Deschise ochii. O luna mare şi rotundă îl privea curioasă de la răsărit. Nu mai simţea nimic. Trase aer adânc în piept şi parcă tot nu simţea nimic. Ar fi trebuit să simtă gura de aer pătrunzându-i traheea şi inundându-i plămânii, dar plămânii îi erau şi ei amorţiţi. Anestezie totală! Din partea dreaptă şi cea stângă a lunii răsăriseră doi nori. Le putea vedea marginile argintate apropiindu-se cu repeziciune de lună şi muşcând fiecare din câte un obraz. O muşcătură mică, apoi una mai mare, luna a fost înghiţită, apoi norii s-au devorat reciproc. Din stomacurile lor uriaşe răzbăteau raze albe şi palide de lună, o lună rotundă ca nişte coapse palide şi reci. Parcă le vedea unduindu-se în spatele unui văl negru de mătase subţire. Cu cât se apropiau mai mult, începea să le simtă căldura. Întinse palmele şi le cuprinse trăgându-le mai aproape apoi îşi lipi obrazul de ele. Căldura lor radia în obrazul lui. Era o căldură plăcută şi plină de viaţă, îi simţea pulsul în obraz şi în tâmplă. Îşi lăsă obrazul să alunece uşor în jos apoi urcă iar pe mătasea subţire, îşi lipi buzele de pielea catifelată sau poate tot de voal. Nu reuşea să-şi mai dea seama. Simţi cum căldura se înteţeşte şi viaţa se scurge cu şi mai mare repeziciune. Pulsa în coapse, în şolduri, în abdomen, pe sâni. -Inima ta cântă, ştiai? îi şopti lângă ureche.
-Ce cântă? o şoaptă i se lipise de ureche.
-Cântă despre un apus de soare peste un câmp cu maci. Câtă iubire zace-n vară! Eşti fierbinte ca o zi de august!
Şi s-au scufundat amândoi în lanul acela în care apuneau mii de maci. Pielea ei mirosea a grâu copt şi a mătase, iubirea curgea prin pori, broboane mărunte de rouă. Toţi fluturii aceia care alergau pe sub piele lăsau în urma lor fir subţire de mătase iar firele se lipeau de pielea ei umedă.''


joi, 28 martie 2013

22 luni.



Azi la fel ca ieri, ca maine, Te iubesc!
Insa nu te iubesc ca acum 21 de luni,20...19..18 . s.a.m.d .
Nu, azi te iubesc ca la 22 de luni .
Azi..imi este dor sa iti aburesc lentina si sa desenez pe ea o inima.
Azi mi-as dona dimineata doar pentru a dormi cu tine si sa nu ma mai trezeasca niciun ceas.
Azi te voi deriva din dorinta mea.

Poate nu sunt eu cea mai speciala, dar sunt singura fiinta care iti zboara prin trup .

P.S : Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine.


miercuri, 13 martie 2013

Tu.




    Tu întrebându-te prin ce vena sa mi te scurgi mai întâi,
    De parca n-ai sti ca toate ajung la inima.

    As vrea sa te strâng în pumni si sa te sorb cu sete.

luni, 11 martie 2013

Am invatat.



Am invatat ca nu trebuie sa transform un om intr-un zeu, ori sa il pun pe un piedestal, caci pana si cei mai de apreciat oameni au defectele lor.
Am invatat ca nu trebuie sa judec pe nimeni pentru alegerea sa, mai ales in momentul in care nu pot intelege.
Am invatat ca uneori ne dorim sa reparam greseli, dar prea tarziu.
Am invatat ca oamenii vin si pleaca din viata ta.
Am invatat ca fiecare om are o destinatie si in acelasi timp am inteles ca destinatia este posibil sa nu fi tu .
Am invatat ca de multe ori a iubii nu este totul.
Am invatat ca viata te indreapta catre oameni ce raman doar episoade in viata ta .
Am invatat ca ai de trait multe episoade pana la terminarea sezonului din viata ta in care tu ai rolul principal.
Am invatat ca daca ai rabdare, timpul poate fi de partea ta .
Am invatat ca daca presezi lucrurile, poti alunga tot din jurul tau.
Am invatat ca asteptarile pe care le ai de la ceilalti sunt in primul rand responsabilitatea ta, apoi a lor.
Am invatat ca asteptarea este de multe ori leacul cel mai bun.
Am invatat ca poti continua mult timp dupa ce ai spus ca nu mai poti.
Am invatat ca atunci cand sunt suparata, am dreptul sa fiu suparata, dar nu am dreptul sa fiu REA.
Am invatat ca doar TU esti responsabil pentru ce devii.
Am invatat ca viata imi poate lua tot ce mi se cuvinte intr-o clipa , chiar daca este corect,moral sau ilegal
Am invatat ca daca fac ceea ce ma sperie cat mai repede, moartea fricii este in mod cert sigura.
Am invatat ca viata este o tragedie atunci cand o privesc in prim-plan , si o comedie cand o privesc in plan-larg.
Am invatat sa inteleg ca oamenii fug uneori de ceea ce iubesc, din teama de a deveni neputinciosi. Ei pot lupta, fara sa iubeasca ori renunta, iubind.


Si cel mai important, am invatat ca daca am pierdut ceva sa stau linistita, caci nu am pierdut mult. Daca am pierdut mult, sa fiu in continuare relexata, caci nu am pierdut totul. 
Iar daca am pierdut totul, sa imi traiesc viata total , caci oricum nu mai am ce pierde.



vineri, 8 martie 2013

Copilul din mine




- Esti precum un copil.
- De ce?
- Pentru ca ai atata nevoie de mine...



Da, am nevoie de tine pentru ca te iubesc . Te iubesc cat doar necuvintele o pot spune!


luni, 4 martie 2013

Marea si noaptea.



''Iubesc marea pentru ca si noaptea intretine infinitul si visele. Cand stai in fund pe pamant si-ti simti blugii uzi de racoarea intunericului sau de nisip. Nu vezi nimic si privesti marea care e la cateva zeci de metri de tine. Privesti ca-ntr-o bucata imensa de branza neagra. Intuiesti cu greu linia de spuma de la tarm. E ca si cu marea ar bea caffe latte si s-ar linge pe bot. Vuietul constant al valurilor izbindu-se de mal iti spune ca nesfarsitul albastru din timpul zilei e acolo, la locul lui. Si o data cu el, visele tale. Stiu c-am sa fiu batran, iremediabil despartit de trecut si ca o sa privesc marea cu aceeasi sete si speranta. Dorintele mele vor fi poate altele, amintirile imi vor ingreuna sufletul si privirea n-o sa mai ajunga atat de departe. Un vis va fi insa acolo, orice-ar fi, unul singur plutind pe coama valurilor, in intuneric. Un singur vis, care ma va tine in viata laolalta cu mirosul de sare si de alge puturoase care-mi va intepa narile. In stanga mea, doi indragostiti zgomotosi se vor saruta indelung. Din cand in cand, vantul imi va aduce in urechi soaptele lor. Cuvinte de betie, de dorinta, obscenitati iubitoare, hohote de ras, gemete, dragoste. Da, intotdeauna va fi speranta la mare si noaptea.''

P.S : Multumesc, Tudor Chirila!

sâmbătă, 2 martie 2013

Destinul meu.



Destinul meu nu este legat de persoane care vin si pleaca.
Destinul m-a invatat ca nu avem niciodata certitudine la nimic.
Destinul meu m-a invatat ca nu vom pastra mereu aceleasi dorinte.
Destinul meu m-a invatat ca orice trece , dar nimic nu trece fara sa lase urme.
Destinul m-a invatat cu cine sa imi folosesc cei 7 ani de acasa.
Destinul meu azi zambeste pentru ca m-am ales pe mine fara tine .
Destinul meu merge pe principiul : vindeca-te singur, e tot ce poti face pentru tine .

Azi zambesc si te astept, da, dar de data asta nu pe tine .




vineri, 1 martie 2013

Inima in renovare. Deschis muzeu.



''Cred ca inima mea e inchisa pentru renovare. Nu mai incercati. Lucratorii se misca greu, romaneste. Fura la materiale, sunt lenesi. Nu stiu cat va dura. Intre timp va sugerez sa vizitati lounge-ul special deschis pentru cei care se incapataneaza sa creada ca e ceva interesant de vazut, asa, scos din context.
De marti pana duminica, am expus cateva vene mai vechi,  o caseta cu cantece de leagan de mult uitate, trandafirii pe care nu i-am oferit niciodata, mai multe plicuri cu ceai din dimineti cu speranta, cateva caiete cu teme de vacanta, un portret din ziua in care am fost inselat prima data (trebuie sa vedeti mutra aia), monede cu efigia fricii pe care nu mi le primeste nicio banca, un casetofon care m-a invatat sa cant, haine din studentie si multe nimicuri fara definitie. Va urez vizionare placuta. Lunea muzeul este inchis.''


E dupa-amiaza si nu stiu ce sa aleg. Viitorul danseaza nesigur in fata-mi ca o balerina incepatoare ce se desprinde de bara. Ma scurg inca pe coridoarele trecutului, nesatula de prezent ,va trebui sa m-adun de pe aici cand se va face seara care prevesteste dimineata de maine...


Pe curand!

joi, 28 februarie 2013

28 si atat.


Stii de ce cred eu ca purtam mereu alaturi de noi o umbra? Pentru ca trupurile noastre se hranesc cu lumina. Inghit cu fiecare pofta fiecare raza de soare, de luna sau de stele, orice sursa de lumina, in speranta ca intr-o zi le vor creste aripi si vor deveni ingeri. Atunci vor trebui sa fie ele insele o sursa de lumina. In urma noastra ramane mereu un spatiu secatuit de stralucire.
Vantul, el de ce nu are umbra? Pentru ca el nu se hraneste cu lumina ci cu soapte. Iti fura soaptele de pe buze chiar inainte de a fi rostite. Uneori ti le fura chiar si din gand. Soapte si apa. Iti soarbe cu pofta lacrimile si urmele sarutarilor de pe buze. Si crezi ca se satura? Nu! Soarbe roua de pe frunze si dulceata fructelor ramase neculese.

Taci! Nu mai spune nimic! Vantul ne pandeste si asteapta sa fure cateva soapte. Nu-ti spun acum ''Te iubesc'', mi-e teama sa nu-l fure si sa-l aduca altor urechi. Il pastrez doar pentru tine.


Te iubesc - in gand.

miercuri, 27 februarie 2013

Stiu.





,,Am gasit. Stiu. Secretul este sa iubesti un om pentru tot ce nu iti poate oferi . De-abia atunci nu te vei iubi pe tine in el. De-abia atunci el nu-ti va fi oglinda si vei privi cu adevarat in sufletul lui.
Da, sunt neputinciosa, caci niciodata n-am stiut sa sparg oglinzi. Mi-a fost teama c-am sa mor ''

   P:S . Iubirea este ca o ceapa cu multe foi. Trebuie sa plangi ca sa ajungi la miezul ei .

luni, 25 februarie 2013

La despartire.



Nu-i cere cadourile inapoi. E atat de meschin. Mai poti rememora fericirea mandra pe care ai incercat-o cand i le-ai oferit? Daca faci asta, n-o sa ramai cu nimic. Nici macar cu amintirile. Acum, poate ca iti vine s-o omori. Si sa te omori si pe tine. Milioane de feluri in care ai putea s-o ranesti. Niciunul dintre ele n-o sa-ti astampere setea. Sa ranesti femeia care ti-a ciopartit sufletul e ca si cum ai bea zeama de varza in desert. Dupa prima inghititura nu-ti va mai fi de ajuns un butoi intreg.
Demnitatea in suferinta pare a fi singura cale. E spirt pe rana deschisa. Ustura si curatza.Nu incredinta prietenilor tai povestea voastra. Ei te iubesc neconditonat si-ti vor face dreptate aruncandu-i vorbe de ocara. N-au fost in patul vostru cand ea-ti furnica spinarea cu o singura atingere. N-au fost nici cand iti lingea ranile provocate de razboaie sau batalii cotidiene. N-au fost in casa sufletelor voastre. S-au invartit in jurul ferestrelor aburinde in spatele carora voi doi erati unul, sarbatorind un Craciun cald. Si atunci? Ce rost au ei?
Esti singur in vartejul suferintei tale si daca vrei sa iesi trebuie sa tragi aer in piept si sa te scufunzi pana se sfarseste. Mai degraba iubeste-o pana cand iubirea ti se face apa si se scurge prin toti porii. Iubeste-o in absenta. Va fi ca si cum te-ai arunca de nebun intr-un zid. De sute, de mii de ori. Neclintit, zidul iti va rupe oasele, pielea ti-o vei zdreli, iti vei sfasia hainele pana cand te vei fi prelins in praful de la baza lui. Un somn lung te va cuprinde, apoi te vei trezi ca dupa un cosmar pe care vei incerca sa-l rememorezi. Soarele diminetii nu-ti va da timp si vei uita. Cu fiecare zi care va trece vei mai fi uitat putin cate putin...Vindeca-te singur. E tot ce poti face pentru tine.

In definitiv, cu cat vei ridica un zid mai inalt in jurul tau cu atat va fi mai bun cel care-l va sari. In cazul de fata, o alta femeie. Deschide-te oricui, fara oprelisti si curtea iti va deveni curand talcioc. Odata insa, zidul suferintei ridicat, vanatorii de chilipiruri care se vantura prin targurile suferintelor impartasite, se vor fi imprastiat care-ncotro.

Apoi, dupa un timp, va veni o EA, destul de nebuna si vanjoasa, la fel de singura si abatuta ca tine si se va catara pe zid. Pana sus de tot. Si te va gasi acolo in curte, nefacand nimic, si se va uita la tine cum tai frunza la caini si nu mai speri sa fii gasit. Si ziua aia, va fi ziua unui nou inceput:

Pentru ca, de atata tacere vei fi uitat sa vorbesti, de atata liniste vei fi uitat ca poti sa auzi, de atata plictiseala vei fi uitat sa razi si de atata singuratate vei fi uitat ca esti singur si ca asta poate sa se termine. Cateodata pe zid, fata-ti va zambi si se va da jos la tine si-o sa te invete din nou tot ce ai uitat. Un singur lucru n-o sa te invete: ca peste ceva timp, vei suferi din nou si-o vei lua de la capat, dar al naibii sa fiu daca nu asta ne e scris pe pamanturile astea pe care le semanam ca sa le culegem, o data pe an.

A naibii sa fiu, daca ai nevoie de cineva ca sa suferi si mai apoi sa te vindeci...

Destine paralele.





''Iubito, am imbratisat destine paralele.

Pe al nostru l-am lasat in strada, tremurand de frig. Camasa ta barbateasca, pantalonii mei de pijama, neras, duhnind a intrebari clocite si neterminare. Sta in mijlocul strazii, incapabil sa traverseze, ca un batran cu mintea inca tanara pe care l-a parasit vlaga.

Destinul nostru, iubito, a ramas in mijlocul strazii. Un copil pe care noi nu-l mai tinem de mana, caruia nu-i mai ciupim obrajii dolofani, pe care nu-l mai rasfatam cu orele tarzii in prezenta celor mari.

Un singur amanunt ne-a scapat: acolo, in mijlocul strazii, abandonat, al nimanui, prea ingrozit ca sa se poata sustrage, ar putea sa incurce circulatia in asa hal incat alte destine sa ajunga in aceeasi situatie generand un ambuteiaj oribil.

Ar fi fost de datoria noastra sa-l omoram, iubito, inainte sa imbratisam in sila destine paralele. Din spirit civic, din respect fata de traficul si destinele altora, din consideratie pentru noi insine si pentru ceea ce ne-a facut candva sa radem la aceleasi glume.

Recomandare: daca intalniti pe strada destine abandonate, incapabile de a se misca, faceti un efort si ajutati-le sa traverseze. Eventual, incercati sa le plasati langa vreun cos de gunoi. Nu le priviti in ochi si nu va lasati prada vreunui sentimentalism ieftin. Gestul dumneavoastra sa ramana un simplu act de igiena urbana.

Va multumim.  ''

O iluzie.



 ''....E drumul greu, iubito, dar in dorinta se intaraste aluatul inimilor noastre.
Dar ma vei iubi mereu, asa-i, iubita mea ?
Te voi iubi, iti jur pe marginile-mi nesfasiate si oglindite vesnic in toti atomii lumii, voi fi a ta, doar ia-ma .
...Dar cand veneam spre tine erai un vis in spatiu care-ncerca sa curga, dar nu-l lasa difuzia. Erai perfecta toata. Tu intrupai iluzia...

Dar ma iubesti acum, nu ? Mai mult ca niciodata! Clestarul mi-e crapat dar eu a ta sunt..iata. Noi ne iubim, astupa-mi crapatura, repara-mi stralucirea....nu ma poti iubii-n cioburi, nu te poti oglindii in crapaturi de sticla..

(Nu mie mi se-ntampla, nu eu sunt fericitul, imi crapa-n mine pieptul, si uit ce e sfarsitul. Alerg spre perfectiune, spre inima-n jumate, alerg spre negandire, spre negrairi, spre soapte.
Ce rece e deodata aici, intunecime...)''



Dansul incertitudinii.



''...Si apoi am suferit si am aflat ce inseamna singur, si am vazut ca nu este virus, nici boala, e deficienta. Si am pierdut oameni , si am raspuns la intrebari pe care nu mi le-am dorit puse vreodata...Si mi-am construit trepte pentru vise si mi-am batut joc de tot ce nu a fost  vis, si am platit pentru asta si poate voi mai plati..Apoi am naparlit in mare,mi-am spalat sufletul in ea si l-am invelit in nisip ud. Am ranit si am fost ranit si apoi am invatat ca asta nu se termina niciodata ..Apoi mi-a fost dor si am alergat sa mi-l lustruiesc, dar cand ajungeam langa el imi dadeam seama ca nu dorul meu este acolo ci umbra lui.
Mi-am cumparat oglinzi si le-am montat in sufletele oamenilor pe care i-am avut alaturi, si rare ori mi-a placut ce am vazut...Apoi te-am intalnit pe tine , si de fiecare data cand am zis ca esti ''tu'' ai devenit ''ea'' . A suflat vantul peste obrajii mei si s-a facut vara si m-am salvat inca o data cu fiecare vara. Mi-am incalzit oasele ruginite de incertitudini si iar am dansat dansul cu fum si am sa-l dansez in fiecare vara '' 

vineri, 22 februarie 2013

Unde mi s-a ingropat viata?



Da, sunt racita sau gripata, oricum o chestie nasoala care mai si arde din cand in cand , de ma face sa delirez...sa imi delirez visele. Fumul tigarii mele se pierde in aer dar in acelasi timp se agata de buricul degetelor mele . Ceva s-a schimbat abrupt, nu stiu cand sau de ce.  Nimic nu mai straluceste la fel de la o zi la alta, nimic nu mai este relativ, pana si visele isi schimba infatisarea .Visele sunt preacum spermatozoizii, milioane pleaca la drum insa doar un vis ajunge sa fecundeze un destin . 
Caut cu disperare sa ma agat de ceva concret insa spatiul nu mai este deloc la fel, aproape ca viata nu mai are spatiu pentru sine . Totul s-a schimbat, parinti, prieteni...oameni. Totul a luat-o intr-o directie parca de nerecunoscut.
Incerc sa gasesc o portita spre viitor insa prezentul distrus nu ma lasa.

Unii o numesc depresie, eu..nu stiu cum o numesc. Poate doar sunt una din persoanele care mor din cand in cand.

marți, 19 februarie 2013

Prezentul care ingroapa inimi.


''Daca peste zece ani ai fi oarba, dintre toate mainile care iti vor fi modelat sanii, le-ai recunoaste pe ale mele? Daca mi-as apropia buzele de urechea-ti cum am facut-o de atatea mii de ori de-mi spuneai ca se aude marea din gura mea infiorata, oare s-ar mai auzi atunci? Mi-ai mai recunoaste limba fierbinte? Printre toate aromele care iti vor fi bantuit dorintele, ti-ai mai aminti mirosul verde-crud-laptos al trupului meu? Ai mai sti ca degetul care iti scrie apasat pe spate “te iubesc” e acelasi pe care il sarutai hazliu inainte sa-ti pui mana sub cap ca sa te conduca in imparatia somnului?

Dintre sutele de pasi care au batut drumul nocturn de la patul tau in bucatarie si inapoi, i-ai mai recunoaste pe ai mei apasati si stangaci?Spune-mi iubita mea...Mi-ai mai recunoaste oftatul, dintr-o mie, cand imi merge greu? Daca mi-ai pipai pielea stransa-n riduri moi imprejurul jurul cotului ai sti ca sunt eu? Dar rasuflarea mea, amestec de tutun si alcool, pacalita cu vreo cinci lame de guma pentru copii? Ai mai recunoaste icnetele tastelor asuprite de mainile mele in noptile in care te culcai mai devreme? Oare nu sunt eu singurul care ma strecuram in pat fara sa-ti tulbur visele? 

Ce ciudati suntem noi oamenii...Ne proiectam fericirea si dramele in viitor, negand iresponsabili prezentul.Caci daca as accepta prezentul iubito, tu n-ar mai trebui, oarba fiind peste zece ani, sa raspunzi la toate incertitudinile unei iubiri ingropate...Dar cand s-a ingropat iubirea? In prezent iubito...In prezent..''