vineri, 28 decembrie 2012

Rascolire.





           ''Buna! Ce faci? Nu incerc sa te agat, doar incerc sa port o conversatie.''



    Cum poate o simpla fraza sa iti schimbe cursul vietii..Doar o simpla fraza poate da sens existentei tale atunci cand viata-ti poate parea lipsita de culoare. Cel mai greu este sa mentii acea stare de bine, sa o faci sa infloreasca cu fiecare ceas care se scurge din viata ta. Cu toate ca rasa umana este predispusa la a distruge, oameni...poate chiar iubiri.
    Acea stare de bine la un moment o sa se piarda in ceata timpului...si ramai cu ochii somnorosi, batand din pleoape, inegal , gandindu-te ca sta doar in puterea ta sa alungui durerea sau sa o poti schimba. Ramai cuprins de spaima , iar din fiecare noapte parca musca fara incetare...neputinta., iar ochii-ti deschind drumuri lungi prin tine topind mirarile incrememnite ale unor cuvinte nerostite...
   Ramai sa rasfoiesti amintirea in ganduri, prabusite pe dusumea.



         Toate carciumile lumii imi vor da aboment , iar in fata unui pahar de vin te voi sculpta dureros in fruntea mea.

joi, 27 decembrie 2012

Nimeni....





          Nimeni pe strazi, intr-o lume in care nimeni nu mai priveste pe nimeni. O lume inghetata intr-un mare nimic in care timpul nu mai stie sa ingroape uitarea. Eu, un nimic in plus, ma revars peste strazi, caut felinare in care sa infloreasca amintirile.Am uitat ca trecutul nu vorbeste niciodata prin petale.Trecutul vorbeste prin cenusa, pe care, daca nu o arunci, te ingroapa de viu. Praf in ochi e existenta.Dar tu nu stii ca , demult nu mai vad prin ochi. Nimeni mi-a spus ca undeva asteapta fericirea sa-mi dea o imbratisare straina si sa-mi sopteasca cea mai adanca tacere din lume.Nu, nu am sa plang.Lacrimile mele nu-s pentru tacere.Lacrimile mele sunt pentru cuvinte ,pentru cateva nimicuri si pentru atatia nimeni.
       Acelasi nimeni mi-a spus ca undeva asteapta umbra vietii mele sa-mi dea o palma peste suflet .Si din aceasta lovitura sa-mi scuture in neant toate lacrimile neplanse. Nu, nu am sa rad. Zambetele mele inca nu au invatat cum e cu lumea inghetata.
      Am inceput sa cred in nimic si in punctele lui de suspensie.

       Cel mai periculos din nimic e umbra sa unde e totul stand cu spatele.

miercuri, 26 decembrie 2012

Imi place absenta ta...!

''Îmi place absența ta.
N-aș fi zis-o ieri.
N-aș zice-o nici mâine
Probabil.
Dar azi îmi lipsești
Mai puțin:
Cât o îmbrățișare singulară,
Atât!
Pentru că azi văd mai bine
Toate celelalte îmbrățișari
Pe care mi le-ai refuzat
Nefiind.

Îmi place tăcerea ta.
N-aș fi zis-o ieri,
N-aș zice-o nici mâine
Probabil.
Dar azi îmi lipsești
Mai puțin:
Cât un cuvânt unic,
Atât!
Pentru că azi aud mai bine
Toate celelalte cuvinte
Pe care nu mi le-ai spus
Tăcând.

Îmi place spatele tău.
N-aș fi zis-o ieri,
N-aș zice-o nici mâine
Probabil.
Dar azi îmi lipsești
Mai puțin:
Cât o privire frontală,
Atât!
Pentru că azi simt mai bine
Toate celelalte priviri
Pe care nu mi le-ai trăit,
Plecând.

Îmi place pasul tău.
N-aș fi zis-o ieri,
N-aș zice-o nici mâine
Probabil.
Dar azi îmi lipsești
Mai puțin:
Cât o iubire trecătoare,
Atât!
Pentru că azi simt mai bine
Toate celelalte iubiri
Pe care-ai fi putut să mi le dai,
Venind.''

miercuri, 12 decembrie 2012

Am...



''Am pansat spinii trandafirilor cu maci până când am invăţat că iubirea este. Am fabricat dulcegării afumate, hrană pentru o inimă exilată în aburul norilor, până când gheaţa realitaţii m-a învăţat că a fi este nu a fost... Am contopit lacrimile cu trupul mării până am învăţat că sarea durerii curaţă alb o rană însângerată. Am ars suflet cu focul deznădejdii până am înţeles că cenuşa zămisleşte sâmburele renaşterii. Am căutat zborul în stoluri de păsări până am înţeles că aripile mele cresc inimii cu fiecare răsărit de soare. Voi coborî în abisul fiinţei până când sfârşitul lui a fi va începe cu a fost...''


Si raman sa hoinaresc si nu imi ramane decat un lucru bun de facut in viata asta: sa fluier a dor de casa.

vineri, 7 decembrie 2012

Ti-as spune ceva...

"Ţi-aş spune ceva,
despre noi,
despre zăpada de-afară,
despre dragostea mea.
Ţi-aş spune ceva,
orice,
numai să nu crească iarba tăcerii între noi.
Ţi-aş spune ceva,
ce-ai ştiut,
sau ce ştiu,
dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi
şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu."


luni, 12 noiembrie 2012

Nu avem timp...

 
Nu, nu avem timp de scrisori… acele foi cu grijă cernute, acele cerneluri albastre cu fâşii vişinii, acele iubiri dospite cu fiecare nouă arcuire de literă… Concepţii necoapte desprindem din ramul gândirii şi le aruncăm pe drumul plin de stihii… prin SMS-uri, mesaje ori citaţii succinte, aşezăm rânduri scurte sau fraze pitice.
Nu, nu avem timp să vorbim… acele cuvinte duioase şi calde, acele rostiri ce deschid uşi închise… Cu tăceri ne-nscriem în cea mai sihastră vocală a lumii… înfiinţăm orfelinate pentru cuvinte.

Nu, nu avem timp să privim… acele culori ce-mbracă ochii flămânzi, acele contururi cu nebune lumini… Zidim imagini din var şi vopsele, şi-n albul zăpezii ucidem ce-i viu, abandonând albastrul în alte ceruri, uitând că-n toamnă din verzi devenim arămii.

NU, nu avem timp să simţim… acele furtuni, acele uimiri, acele emoţii, acea condamnare la viaţă… îmbrăcăm impermeabile gânduri fericirea neputând străbate veşmântul, ne ascundem în buncărul fricii, speranţa o căptuşim cu platosă groasă încât n-o mai simţim, scut ne este orbirea lăuntrică… mimăm că simţim şi credem cu înverşunare într-un foc artic.

În secolul nebun de viteză, nu avem timp să hrănim cuvântul, privirea, trăirea, frumosul… subnutrit, însetat, înfrigurat şi slutit, sufletul ne caută un secol mai lent… exteriorul pretinde ca încă trăim.

                                                                                              By Cristina Carp.

joi, 8 noiembrie 2012

Înainte de a muri vreau să lupt pentru viaţă.

 

    
    Se spune ca timpul sterge...dar el stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut. Si totusi nu vom ajunge niciodata sa intelegem semnificatia acestei vorbe. Stiu ca exista clipe magice care trec neobservate si – brusc – mana destinului ne schimba universul. De multe ori am preferat sa lupt pentru linistea altora decat pentru  linistea mea, de multe am preferat binele altor persoane in defavoarea mea.
   Rareori ne dam seama că suntem impresurati de extraordinar. Miracolele se întampla in jurul nostru , si mai stiu ca am plonjat în adancul sufletului meu si stiu ca inca mai vreau lucruri bune, multe lucruri bune de la viaţa asta. Din pacate unele lucruri se pierd pentru totdeauna , insa inainte de a muri, vreau sa lupt pentru viata pentru ca la nastere, fiecare dintre noi primeste un nume, dar fiecare dintre noi trebuie sa isi boteze viata cu un cuvant care sa-i dea un sens.
    

miercuri, 29 august 2012

''Caram cruci in spinarea sufletului, le caram agonic si pe ele ne crucificam speranta''

Cred ca as putea sa desenez cu pensula insangerata a suferintei chipul sufletului meu..
Si mai cred ca vreau sa raman sa ascult ecoul surd al tacerii in timp ce tacerea imi asculta asurzitoare nelinistea sufletului.



duminică, 29 iulie 2012

M-am asezat in umbra ta

 
  Te-am intalnit  intr-un moment al vietii mele in care eram obosita de ganduri si griji . Te-am vazut si m-am asezat in umbra ta precum un calator venit din propriul trecut . Noptile nedormite s-au asezatsi ele  sub ochii mei sub forma unor cearcane.Uneori imi vine sa urlu, alte ori imi vine sa cad in genunchi in fata lumii precum cel mai neputincios om.
    Stau in umbra ta unde este atata liniste...Inchid ochii si parca timpul refuza sa se mai miste din loc. M-am asezat acolo unde sufletul meu tanjea sa fie si te rog...Tine-ma strans de mana si picura-mi lacrimi peste rani pentru ca doar asa voi sti ca inca traiesc mai presus de toate .


  Te iubesc cu fiecare zi care trece tot mai mult!

luni, 7 mai 2012

Cateva cuvinte aruncate aiurea.

    ''Prea multa vreme am jucat roluri episodice in viata mea , de-acum gata, rescriu povestea si ma distribui in rolul principal. ''


De cele mai multe ori in viata asta mi-am pus intrebearea : oare cand ma voi intoarce la mine? Am ales de cele mai multe ori sa dau inaintare persoanelor din jurul meu , sa-mi deschid sufletul si mintea in fata lor negandindu-ma ca lumea este atat groteasca incat uneori iti calca sentimente, trairi, ganduri in picioare. N-am sa inteleg niciodata de ce cititorii blogului meu (nu ma refer la toti) spun : ''Doamne dar de ce scrii atat de trist?' Si doamne cat urasc sa ma intrebi ceva cand nu ai habar de nimic din viata mea. Ai trecut prin ce am trecut eu? NU. Ai simtit ce am simtit eu?NU. Te-a durut de-a lungul vietii cat m-a  durut pe mine? NU. Atunci nu ma mai intreba de ce scriu atat de trist pentru ca sunt atatea '' Stand up comedy'' la care sa te uiti si sa razi decat sa imi plangi mie de mila. Persoane care ma citesc au fost candva prioritatea mea eu am fost undeva departe. Eu niciodata nu ma caut, te caut pe tine, persoana careia ii ofer rolul principal al vietii mele., rol pe care niciodata nu indraznesc sa mi-l ofer mie. La urma urmei lumea este doar un nicaieri universal . 
    Din rezerva spitalului stau si ma gandesc ca exista oameni care au murit in mine si au ajuns victimele dispretului meu si totusi...putrezesc in inima mea. Inima mea o sa ajunga un cimitir care prinde viata in delirul dragostei . 
   Nu-i loc sub soare care sa ma retina si nici umbra sa ma adaposteasca si cred ca imi este dor sa citesc Shakespeare.Este atata crima si poezie in cuvintele acestui om  , ca dramele lui par concepute de un trandafir in dementa. 

Cam atat...Pe curand!

joi, 12 aprilie 2012

Nimic nu este nou.

Cadavrele cuvintelor au rămas... în ciornă! Mormintele (goale) au fost trecute pe curat! Raman  virgula dintre cuvânt şi tăcere . Si da....cele mai bune sfaturi mi le-a dat tacerea. Noptile stau si imi trec zilele pe curat si realizez ca am pierdut tot ce aveam şi după aceea imi  dau seama că nimic din ce am pierdut nu era al meu într-adevăr. Trec secundele si nimic nu este nou poate doar faptul ca realizez din ce in ce mai mult cate nimicuri am strans in viata mea de-a lungul anilor studentesti. Cred ca studentia mi-a umplu viata de cacat...oameni de cacat. Iar acum urmeaza replica : ai sa mai cresti . Dar pana cresc ce fac? Pana cresc sunt nevoita sa imi dau seama ca lumea nu ma va lasa sa traiesc cum vreau eu, dar daca sunt destul de tare, cel putin nu trebuie sa traiesc cum vrea ea. Cred ca pana la urma trăim să umplem paginile albe cu morminte nemuritoare!

P.S : mi-as fi dorit sa mai scriu dar noaptea ma trage de pleoape.Noapte buna !

miercuri, 7 martie 2012

O dulce si duioasa mama....

  
Si spre nerusinarea mea nu am scris niciodata despre tine…Despre persoana cea mai importanta a vietii mele.  Imi simt cuvintele mute si imposibil de scris , cuvinte ce se simt neputincioase datorita faptului ca intr-o lume atat de haotica pentru mine reprezinti o gura de aer pur….pentru mine reprezinti ce n-as putea descrie vreo data . N-as putea descrie niciodata sentimentul pe care il am fata de unica fiinta datorita careia fac umbra acestui Pamant.  Eu nu iti spun doar azi ‘’La multi ani’’ , iti spun in fiecare zi petrecuta departe , intr-un oras in care simt de cele mai multe ori ca ma sfasie dorul de casa, dorul de tine…Eram mica si veneam acasa cu o felicitare comic colorata de mine , felicitare pe care ti-o ofeream cu inima tremuranda de teama ca nu o sa-ti placa , dar zambeai iubitoare si ma luai in brate. Acum am crescut si iti scriu aici, locul in care sunt citita de atatia ochi, iti scriu cu acelasi sentiment cu care iti ofeream acea felicitare . Deosebirea dureroasa este ca de data asta nu iti voi vedea reactia .
    As putea scrie la infinit despre tine, o stea din carul mare, dar ma fericeste ideea ca voi avea atatia ani in fata ce-mi vor sta la dispozitie sa arat lumii cat imi iubesc mama .

‘’Sa ii dai Doamne sanatate cat pe Pamant va mai trai si de dureri s-o ti departe in anii care vor veni’’

 E o minune ca, dintre toate mamele din lume, tu esti mama noastra !
                                                                               La multi ani, mami!
                                                      
                                                        Cu drag, Gabriela si Robert!

joi, 26 ianuarie 2012

Marina Sofia

06.12.2011....Ziua in care ai deschis ochii in aceasta lume, ziua in care toti am plans cu lacrimi de fericire vazandu-ti chipul crud. Erai mica si ne permiteai mangaierea doar cu un singur deget, iti era de ajuns doar pentru a simtii caldura celor din jur. Erai atat de mica incat ai rugat doctorii sa te invete primele batai ale inimii...Asa cum parintii urma sa te invete primii pasi....in lumea asta haotica.
Azi , 26.01.2012...ai considerat ca inimioara ta e prea mica si nu e pregatita sa bata singura.Acum esti ingerasul nostru si te vom plange pana ne vor seca ochii.

Raman cu rugaciunea intre palme...Dumnezeu sa te odihneasca, nepotica mea Marina Sofia!