marți, 12 aprilie 2011

Leaganul

''Eram asa de obosit
si sufeream.
Eu cred ca sufeream de prea mult suflet.

Pe dealuri zorile isi deschideau pleoapele
si ochii inrositi de neodihna.

Pierdut - m-am intrebat:
Soare,
cum mai simti nebuna bucurie
de-a rasari?

Si-n dimineata-aceea fara somn
cum colindam cu pasi de plumb
intr-un ungher ascuns am dat de-un leagan.
Paianjenii-si teseau in el maruntele lor lumi,
iar carii-i macinau tacerea.

L-am privit cu gandul larg deschis.
Era leaganul
in care-o mana-mbatranita azi de soarta mea
mi-a leganat
intaiul somn si poate-ntaiul vis.

Cu degetele amintirii
mi-am pipait
incet,
incet,
trecutul ca un orb
si fara sa-nteleg de ce
m-am prabusit si-n hohote
am inceput sa plang deasupra leaganului meu.

Eram asa de obosit
de primaveri,
de trandafiri,
de tinerete
si de ras.
Aiurind ma cautam in leaganul batran
cu mainile pe mine insumi
- ca prunc.''



P.S: O liniste tulburator de frumoasa imi aduce aceste cuvinte. Multumesc tie,  Lucian Blaga, acolo unde esti !

3 comentarii:

Celestine spunea...

El n-a strivit corola de minuni
a lasat-o vie...

te plimb in ganduri!

Pup

Julieta spunea...

superb, superb, superb..intr-adevar, cat adevar!!

Eu si cu Mine spunea...

extraordinara poezie :D sti sa exprimi ce vrei :D check my blog too :*