joi, 9 decembrie 2010

Un ultim gand plin de tine


M-am hotarat sa plec...sa plec si sa ma ratacesc in mine, sa nu mai dau de tine in orice colt al sufletului meu. Inca ai ecoul in mine, inca mai caut pe trupul meu urma mangaierii tale, dar in acelasi timp simt gustul amar al dezgustului, pe care tu mi l-ai oferit, parca cu o mare satisfactie. Dar incerc sa arunc vina tot pe mine, m-am aruncat in necunoscut, si m-am lasat vrajita de frumusetea unui chip ce ascunde cele mai nebanuite ganduri pline de venin. Stiam, simteam ca nu esti chiar asa precum ochii mei doreau sa te vada, dar totusi in putin timp ai reusit sa ma faci plina de tine, sa ma lasi sa te vad asa cum nu erai de fapt.M-am hranit cu sensuri, si doar prin sensurile tale, mi-am gasit proriul sens - care esti TU. Dar nu-mi mai esti si nici nu vreau sa cred ca-mi vei mai fi, pentru ca sufletele noatre nu sunt compatibile, in mine dainuieste mai mult sensibilitatea, in tine nepasarea. Pare ca ai fost ultimul episod in viata mea, pe care am vrut sa-l tratez cu maxima seriozitate, transformandu-l in serialul nemuririi mele. Nu m-a durut ca nu mi-ai raspuns la iubire, ca nu pot da termen pentru asta, ci m-a durut tradatarea ta. Cazusem in infantilism incercand sa iti fac jocul, dar eram suficient de matura ca sa-mi dau seama ce urmaresti. Nu am vrut decat sa fiu sfarsitul tau si sa te iubesc in cate feluri vrei. Timpul va creste o data cu mine si va fi batran peste fapte, iar el ma va ajuta sa-mi curat sufletul si sa arunc tot ce esti TU. Ai ajuns in viata mea, datorita situatiei si din partea ta nu a fost niciodata dragoste, oferindu-mi doar un timp prea infim. Din cuvintele mele poti face aripi de litere, dar pastreza-ma ca pe o virgula pentru cea care va veni dupa mine, pentru ca stiu ca tot ceea ce scriu te lasa rece, insa voi incerca sa nu-ti mai ofer cuvinte pline de literele dorului, si voi tine totul la loc de cinste, in mine, acolo unde o sa ma tin si eu, doar pentru a evita momentele in care sti doar sa jignesti un suflet despre care candva ziceai ca simte ceva frumos pentru tine. Nici nu stiu daca te-am iubit pe tine, sau doar am impartit o perna, cred ca am iubit o inchipuire, si nu regret, pentru ca asa am reusit sa fac un portret al urmatoarei persoanei ce va gusta din tot ce pot eu oferi. M-am inchis in propria-mi soarta si mi-ai oferit pedeapsa cu suspendare, chinuindu-ma sa eliberez iubirea ce am depozitat-o in mine, nu are rost sa pastrez ce nu pot oferi. Ziceai ca ochii mei sunt cei mai curati ochi pe care i-ai vazut, si de ce ai vrut sa ii umpli de lacrimi?Dar lacrimile au gustul libertatii cand spala sufletul. De ce ai vrut sa ii lasi abandonati in chinul provocat de lipsa chipului tau? O sa raman fata cu intrebari fara raspuns, o sa raman fata cu urme de tine... Mereu m-ai numit copil, si ma doare ca nu mai am de mult o gandire infantila. Dar copilaria din mine te-a ridicat pe un piedestal mult prea inalt pentru ceea ce esti . Imi doresc de mult sa ma ingrop intr-o privire de copil, el stie sa ma rada, el stie sa ma planga nevinovat, el ar sti sa ma faca sa simt cum timpul isi lasa amprenta peste existenta mea. Am muscat din tine ca din fructul oprit, stiu ca nu-i bine, dar ce nu am voie ma ambitioneaza-nzecit. Ai devenit pacatul vietii mele, si, desi doare, ma bucur ca doar prin durere iti voi simti prezenta in mine. Am sa raman aici si am sa adun in palma amintiri pentru maine, si-o sa-mi fie dor de tine, cu vise... Dar am ajuns la final, si se spune ca sfarsitul e inscris in inceput, iar dincolo de acest moment al desframarii pare sa fie doar neantul, ceata unui viitor incert in care nu te poti vedea. Asa cred eu ca s-a terminat, dar in realitate nimic nu se termina si sentimentele continua dincolo de ruptura, dincolo de durere, dincolo de despartire. Nimic nu-i pentru totdeauna, nici macar suferinta, dar cand iubirea doare, despartirea doare si mai tare...”Adio” drepturile-si cere si acum la finele acestui spectacol celest, imi scutur mana si-arunc in lume cele cateva vise ramas-n amintirea ta, iar eu voi ramane in lumea mea cu o inima bolnava si cu mine bolnava de inima. Am sa-mi imbrac sufletul in uitare, iar tu ramai un chip imprastiat in lacrimi, precum semintele de tristete in gandurile-mi in care te vei oglindi mereu.Iti spun adio acum la despartire, cand nici iubirea nu-mi mai are fire. Se-ncheie acum povestea cu-acelasi inceput al celor de demult, cu-acel ” a fost odata...”

3 comentarii:

plastic spunea...

...:( m-a atins si m-a impresionat, cate cuvinte frumoase pentru..nimic..daca n-as fi stiut despre ce e vorba, probabil imi stergeam lacrimile de pe fata.. >:D< te iubesc

gandul inocentei spunea...

Am plans si eu destul pentru cuvintele mele, si stiu ca nu au avut ecou in alta parte...Si eu te iubesc , yoyo a mea !

Anonim spunea...

Vorbele unui mut se pot face auzite si de catre aceia fara de auz, daca se bucura de aceeasi insemnatate ca acestea si de profunzimea atingerii punctelor celor mai indepartate ale bine-pazitului timpan. Acel "A fost odata" ar fi trebuit,insa, sa te faca si mai mult sa iti impui si sa profiti de certitudinea cu care l-ai scris, ca va fie ratacit in abisul inexistentei tale. Nu l-ai gandit poate la timp, caci acum prinde prezenta, prin prisma sansei care s-a daruit astazi, si nu condamn "a shoot of love", caci: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", asa cum ii spuneam la inceputul zilei si aceleia care ti-a devenit pacat al vietii,pe care nu il vei gusta,sper,in continuarea perioadei negre de rugaciune. Acelasi Razvan...