duminică, 26 decembrie 2010

Smulge-te din mine



Se spune ca timpul ne macina secundele trairii...Timpul meu mi-l macini tu, si ma lupt cu fiecare zi ce trece sa te dezlipesc de mine, de viata mea, sa pot trai linistita, sa nu mai trec prin tine, de cate ori respir. Si da, trec prin tine la fiecare respiratie pentru ca tu inca traiesti in mine, inca imi rascolesti gandurile, inca am priviri triste, de ce? Pentru ca inca te mai vad in urma mea, si nici nu ai idee cat mi-as dori sa nu te stiu, sa nu te cunosc...Sa fi doar o inchipuire, de fapt cred ca asta ai fost mereu, pentru ca niciodata nu te-am considerat o realitate, ai fost precum un tren care opreste 10 minute intr-o statie si merge mai departe. Asta esti tu, un popas intr-un suflet, te-ai oprit putin la mine, mi-ai mangaiat chipul, mi-ai privit ochii, apoi mi-ai pus o eticheta pe fruntea-mi, unde scrie: vazut. Si ai mers mai departe in drumul tau, ca sa explorezi fara incetarare, sexul frumos. Este mare dezordine in mine, si nu reusesc sa ma curat, pentru ca exista mereu ceva sau cineva care sa te faca din trecutul meu, un prezent dureros. Smulge-te de mine, te rog! Pentru ca doar asa pot fi EU, cu tine in mine, nu sunt decat un om ce traieste in dedublare.Vreau sa imbratisez frumosul vietii, vreau sa ma bucur de orice nimic, si sa strig lumii ca am invins. Scriu in amintirea unui maine, cand azi va fi un ieri indepartat, dar lasa-ma sa ies invingatoare pentru ca stiu ca pot, iar daca ''vii in zambetul de azi e c-ai murit in lacrima de aseara''....

Smulge-te din viata mea, si ia din mine partea ta, te rog....Si pleaca!!!

duminică, 12 decembrie 2010

Frumosii nebuni ai zilelor noastre...


Nu incep cu "A fost odata..." , caci cortina uitarii nu va cadea niciodata peste decorul mirific al prieteniei noastre sincere. Se facea ca, in acelasi timp, pe-o arsita care a topit pana si asteptarile a doi embrioni de a mai ramane in pantecele mamelor surogat, au venit pe lume, la infima diferenta, cei doi nerabdatori, doua suflete predestinate pentru a se uni intr-unul singur, un suflet in doua trupuri... Predestinate sa ramana alaturi pentru intreaga viata, ce le-a oferit, in anii de pana acum, toate momentele ce le-a intregit intr-o puternica "legatura fara de sfarsit dintre noi, unica prietenie ce poate exista din toate cate-au fost", reiterand spusele tale. Fara doar si poate ca au existat clipe crispante, in timpul scurs, care ne-au facut sa gandim atat de rece, incat sa credem ca nu este totul asa cum am fi vrut sa fie, dar fericirea nu inseamna sa ai ceea ce iti doresti, ci sa doresti ceea ce ai. Iar sufletele noatre nu se abat de la speranta, vor pastra mereu avutia pe care au dobandit-o, fara sa renunte nicicand la doleantele unei conservari nemarginite. Tu si cu mine suntem vesmantul unui sentiment inaltator, imbracam prietenia sfanta si o reinventam la infinit. Prietenie care a devenit inchisoare a sufletului unitar, de buna voie, in trup strain, astfel incat ne vrem oglinda unul altuia, imagine perfect cristalizata ce se reflecta de la chip la chip. Chip sau inchipuire impregnata atat de adanc in memorie, incat nu s-ar sterge in mii de ani lumina... Asa te am in minte, insurubata cu cele mai mari piroane. Imi esti si trup, si vis, si aer si pamant... Imi esti parfum ce ma imbata cu iz dulce de caldura, ce ma uda cu stropi de puritate si ma nebuneste la gandul ca daca se termina, nu ar avea inlocuitor, caci fabricarea unei dubluri nu s-a infaptuit vreodata... Dar trag de el din rasputeri, sa-mi ramana o picatura, pentru a parasi aceasta lume peste ani, imparfumat cu tine! Caci tu esti cea care ma hraneste cu zambet, cu putere de a trece peste durere, peste dezamagire, fiind mereu improspatarea de care am nevoie dupa orice fiasco! Cand sufletul mi-e gol si sufar, tu vei veni sa mi-l alini, si-n inima-mi plantezi un nufar, fericindu-ma deplin... Minune-mi esti si mi te-nchin, tu cresti un zid acoperit de veselie spre finisarea adapostirii barbatiei mele. Nu vreau fara tine, nu pot fara tine, caci fara prietenia ta nu as putea trai, chiar daca as stapani toate bunurile lumii. Iubesc existenta ta, te iubesc pe tine, icoana a sufletului meu! De ce fac aceasta afirmatie? Iubesti pe cineva atunci cand ai ajuns sa vrei sa-i dai ceea ce ai mai bun si hotarasti sa i te dai pe tine insuti... Eu mi te-am daruit, deci te iubesc! Nu rupe vreodata firul stimabilei noastre prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane! Iti multumesc ca faci parte din viata mea! Iti multumesc pentru devotament si pentru tot ce ai facut pentru mine! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase pe care le-ai expus tot pentru mine, in postarea precedenta acesteia. As mai avea de scris romane,poate, despre tine, despre noi, despre juramantul legaturii vesnice facut pentru eternitate. Iubirea sincera si profunda nu are nevoie insa de prea multe cuvinte... Dezbraca-ma de mine, si poarta-ma tu pe veci!


Primeste,suflete pereche, asigurarea inaltei mele consideratii...
Cu dragoste, un simplu actor pe scena pieselor cu noi jucate! Cuvintele imi apartin, de la suflet la suflet, pentru un vis infinit! Razvan Greavu.

vineri, 10 decembrie 2010

Razvan - Vesnicia vietii mele !


Am reusit in cea dintai intreaga saptamana petrecuta impreuna, sa-mi dau seama ca TU joci un rol mult prea important in viata mea, si recunosc -nu credeam ca vei fi vreodata atat de profund infipt in tot intregul meu. Mi-am dat seama ca fara tine sunt ca o fraza intrerupta, fara sens...un eu fara mine. Serile astea te priveam de atatea ori pe ascuns, in timp ce butonai la calculator, si ii multumeam lui Dumnezeu in gand ca mi te-a daruit sa ai grija de mine. Am trecut prin multe impreuna, si bune si rele, am avea multe de povestit celor care ne cunosc si ne vor cunoaste, iar peste ani stiu ca se vor strange mai multe capitole, la finalul carora vom fi tot legati unul de celalalt, mergand mai departe prin viata, explorand chiar si ce nu ne intereseaza. Suntem prea nebuni de noi, si mereu vom face tot ce ne este interzis, doar prin asta definim acel frumos ce ne caracterizeaza. Acum nu esti in camera, esti plecat si ma bucur ca nu ma vezi cum incerc din rasputeri sa-mi controlez lacrimile, dar stiu ca doar TU ai reusit sa ma faci sa plang de fericire. Sunt fericita ca doar eu sunt capabila sa-ti cunosc intregul, sunt fericita ca TU imi esti singurul sprijin in orice moment, TU ai ramas langa mine cand hienele acestei lumi ma storceau de tot ce puteam fi, doar TU m-ai ridicat cand altii ma doborau fara mila, si tot TU ai ramas langa mine cand sufletu-mi cerea ajutor. Fiecare rana a fost cicatrizata datorita tie, de aceea te pastrez mai presus si diferit, de restul nimicurilor ce mi-au patat viata, oferindu-le ceva aseamanator iubirii , bucurandu-se chiar de un sens al vietii mele. Cine m-a facut sa ”iubesc” , m-a distrus si a plecat lasandu-ma cu rani deschise.. Atunci apareai TU, de parca launtrul meu suna la 112, la capatul firului, stiind ca doar TU vei raspunde. Imi inchideai rani adangi provocate de scursurile acestei lumi. Pe TINE te iubesc diferit de toti ce au fost si vor fi, pe TINE te pastrez departe de tot ce ti-ar aduce o dureroasa atingere. Doar TU m-ai cunoscut perfect, si-mi citesti sufletul fara sa fiu nevoita sa dau rostire fiecarei simtiri.Am devenit prin TINE sensibila si ma doare fiecare lacrima pe care o versi din cauza acelor neputinciosi ce nu au suficienta putere sa-ti priveasca sufletul, dar stiu ca doar eu detin taria de-a te face sa crezi ca nu suntem meniti pe aceasta lume, sa suferim dupa oamenii lipsiti de caracter ce fac umbra Pamantului degeaba. Sunt sigura ca exista persoane care ne apreciaza destul de mult, si se bucura cand afla de cat timp, noi mergem pe un drum comun. Eu asa il numesc, drum comun,chiar daca traseul pe care il facem e diferit, de cele mai multe ori. La final ranile sunt aceleasi si la capatul strazii ce o parcurgem separat, ne intalnim sa ne vindecam de tot ce reusesc altii sa distruga. TU m-ai invatat sa rad cand sufletu-mi plangea, TU m-ai invatat ca nicio durere nu e vesnica, TU m-ai invatat ca merit mult mai mult decat am primit pana acum, cu TINE supraviestuiesc in lumea asta haotica a Bucurestiului, cu TINE ma bucur de serile ce le transformam in zi, seri de neuitat pentru mine ,cu TINE am facut nebunii, cu TINE am avut tristeti ce le regret si acum, si nu pot uita ca TU m-ai facut sa-mi dau seama de existenta singurului lucru vesnic din aceasta lume, si anume: legatura fara de sfarsit dintre noi, unica prietenie ce poate exista din toate cate-au fost.
Ai sa te intrebi de ce esti scris cu majuscule, de cate ori fac referire la TINE , pentru ca aseara mi-ai zis ca daca intalnesc vreodata pe cineva superior tie, ''sa-ti dau un buzz'', vrand doar sa-ti arat ca nu exista grad care te poate depasi. Nu imi ramane decat sa-ti multumesc ca ma suporti cu calitati si defecte, nu-mi ramane decat sa-mi promit amandurora , ca voi purta rolul unei spade, doar sperand ca malitiozitatile acestei lumi, vor ajunge mai greu la tine, preferand sa fiu eu cea lovita ,sa ma las fara mine, ca sa fi tu bine. Prietenia noastra e prea sfanta pentru mine si stiu ca ne putem atinge sufletele fara sa le confundam. Culmea ironiei! Inainte sa termin aceasta postare, am fost din nou actori pe aceeasi directie, ai unor scene deloc luminate.Dar esti aici, si incerc sa ma linistesc pentru ca stiu ca suntem ca doua degete ale aceleasi maini.
 Multumesc Razvan ca imi existi !


P.S: Tot ceea ce am scris, este insipirat din insemnatatea fiintei tale pentru existenta mea .

joi, 9 decembrie 2010

Un ultim gand plin de tine


M-am hotarat sa plec...sa plec si sa ma ratacesc in mine, sa nu mai dau de tine in orice colt al sufletului meu. Inca ai ecoul in mine, inca mai caut pe trupul meu urma mangaierii tale, dar in acelasi timp simt gustul amar al dezgustului, pe care tu mi l-ai oferit, parca cu o mare satisfactie. Dar incerc sa arunc vina tot pe mine, m-am aruncat in necunoscut, si m-am lasat vrajita de frumusetea unui chip ce ascunde cele mai nebanuite ganduri pline de venin. Stiam, simteam ca nu esti chiar asa precum ochii mei doreau sa te vada, dar totusi in putin timp ai reusit sa ma faci plina de tine, sa ma lasi sa te vad asa cum nu erai de fapt.M-am hranit cu sensuri, si doar prin sensurile tale, mi-am gasit proriul sens - care esti TU. Dar nu-mi mai esti si nici nu vreau sa cred ca-mi vei mai fi, pentru ca sufletele noatre nu sunt compatibile, in mine dainuieste mai mult sensibilitatea, in tine nepasarea. Pare ca ai fost ultimul episod in viata mea, pe care am vrut sa-l tratez cu maxima seriozitate, transformandu-l in serialul nemuririi mele. Nu m-a durut ca nu mi-ai raspuns la iubire, ca nu pot da termen pentru asta, ci m-a durut tradatarea ta. Cazusem in infantilism incercand sa iti fac jocul, dar eram suficient de matura ca sa-mi dau seama ce urmaresti. Nu am vrut decat sa fiu sfarsitul tau si sa te iubesc in cate feluri vrei. Timpul va creste o data cu mine si va fi batran peste fapte, iar el ma va ajuta sa-mi curat sufletul si sa arunc tot ce esti TU. Ai ajuns in viata mea, datorita situatiei si din partea ta nu a fost niciodata dragoste, oferindu-mi doar un timp prea infim. Din cuvintele mele poti face aripi de litere, dar pastreza-ma ca pe o virgula pentru cea care va veni dupa mine, pentru ca stiu ca tot ceea ce scriu te lasa rece, insa voi incerca sa nu-ti mai ofer cuvinte pline de literele dorului, si voi tine totul la loc de cinste, in mine, acolo unde o sa ma tin si eu, doar pentru a evita momentele in care sti doar sa jignesti un suflet despre care candva ziceai ca simte ceva frumos pentru tine. Nici nu stiu daca te-am iubit pe tine, sau doar am impartit o perna, cred ca am iubit o inchipuire, si nu regret, pentru ca asa am reusit sa fac un portret al urmatoarei persoanei ce va gusta din tot ce pot eu oferi. M-am inchis in propria-mi soarta si mi-ai oferit pedeapsa cu suspendare, chinuindu-ma sa eliberez iubirea ce am depozitat-o in mine, nu are rost sa pastrez ce nu pot oferi. Ziceai ca ochii mei sunt cei mai curati ochi pe care i-ai vazut, si de ce ai vrut sa ii umpli de lacrimi?Dar lacrimile au gustul libertatii cand spala sufletul. De ce ai vrut sa ii lasi abandonati in chinul provocat de lipsa chipului tau? O sa raman fata cu intrebari fara raspuns, o sa raman fata cu urme de tine... Mereu m-ai numit copil, si ma doare ca nu mai am de mult o gandire infantila. Dar copilaria din mine te-a ridicat pe un piedestal mult prea inalt pentru ceea ce esti . Imi doresc de mult sa ma ingrop intr-o privire de copil, el stie sa ma rada, el stie sa ma planga nevinovat, el ar sti sa ma faca sa simt cum timpul isi lasa amprenta peste existenta mea. Am muscat din tine ca din fructul oprit, stiu ca nu-i bine, dar ce nu am voie ma ambitioneaza-nzecit. Ai devenit pacatul vietii mele, si, desi doare, ma bucur ca doar prin durere iti voi simti prezenta in mine. Am sa raman aici si am sa adun in palma amintiri pentru maine, si-o sa-mi fie dor de tine, cu vise... Dar am ajuns la final, si se spune ca sfarsitul e inscris in inceput, iar dincolo de acest moment al desframarii pare sa fie doar neantul, ceata unui viitor incert in care nu te poti vedea. Asa cred eu ca s-a terminat, dar in realitate nimic nu se termina si sentimentele continua dincolo de ruptura, dincolo de durere, dincolo de despartire. Nimic nu-i pentru totdeauna, nici macar suferinta, dar cand iubirea doare, despartirea doare si mai tare...”Adio” drepturile-si cere si acum la finele acestui spectacol celest, imi scutur mana si-arunc in lume cele cateva vise ramas-n amintirea ta, iar eu voi ramane in lumea mea cu o inima bolnava si cu mine bolnava de inima. Am sa-mi imbrac sufletul in uitare, iar tu ramai un chip imprastiat in lacrimi, precum semintele de tristete in gandurile-mi in care te vei oglindi mereu.Iti spun adio acum la despartire, cand nici iubirea nu-mi mai are fire. Se-ncheie acum povestea cu-acelasi inceput al celor de demult, cu-acel ” a fost odata...”

miercuri, 8 decembrie 2010

Suflet macinat, incercat de simtiri.

 
 Ma ineaca renasterea dorului de litere, ma aplec peste marginea alba a foii, iar printre degete imi aluneca amalgame de sensuri ale cuvintelor pe care as fi vrut sa le expun. Incep sa adun din mine sfarsitul unei stari de regret. Tot interiorul meu se simte fara vlaga si imi privesc mainile cu teama, pentru ca sunt secate de putere si cuvintele se lasa scrise cu teama. De peste saizeci de ore nu am inchis ochii pentru ca am vrut sa caut intrebari, raspunsuri...am incercat sa ma regasesc in mine. M-am ratacit nu stiu pe unde, dar drumul spre mine e sfant si nu pot uita cine sunt. Am cautat sa ma reintregesc, pentru ca cineva din drumul meu a incercat sa ma defragmenteze in mii de bucati pline de durere,  am ramas doar cu un chip rece cu zambete de-mprumut. Incerc foarte greu sa imi controlez tremuratul mainilor, vreau sa duc pana la capat un prim peisaj al sufletului meu. Am ramas cu un trup ars de dezamagire, dar inca sper ca cenusa lui va renaste si va fi gata de un alt decor. Inca am speranta ca atunci cand cortina se va ridica, nu voi mai intalni scursuri si rebuturi, veniti cu setea de-a stoarce tot ce incerc acum sa readuc in mine. Am parasit scena unde mi-am jucat rolul cel mai prost, rolul actorului fara ratiune, rolul actorului secund a carei privire era mereu topita de timp, prin picaturi mult prea reci. Am parasit acest rol pentru ca pot fi ceva din ce ar fi trebuit sa fiu, pot fi EU. Acest rol, m-a lasat cu un mare gol in mine....sau poate chiar m-a lasat fara mine, dar stiu ca in timp va ploua cu picaturi de lumina in sufletu-mi ce zace trist. Zilnic m-am hranit cu frimituri de stele, din care am format amieze de vise, stiind ca in fiecare dimineata voi prinde rasaritul in palma, urmand o zi in care ma apropii de sfarsitul luptei ce ma topise aproape de tot. Am ramas cu gustul amar al multor vise neimplinite , vise maturate de ape, scaldate de valuri si secate de veacuri. In mine zace tacearea ce sparge linistea care scoate la suprafata multe cuvinte ce se vroiau rostite. Cu timpul, gandurile-mi crispate or capata mai multe aripi ce vor duce la rostire, iar chipul meu nu va mai fi plans de atatea lacrimi depozitate pe acelasi altar de-o viata. Acum vreau sa strig launtrului meu sa adune plangeri ce zac in mine si sa-mi trimit inima sa picteze chip de apa pentru momentul in care totul va fi ars de flacara aprinsa din jarul amintirilor. In tamplele-mi albite de vreme, te parasesc, tristete, pe veci. Iar eu, cu ochii inchisi, raman sa simt cum urla in mine veridicul strigat al vietii...