miercuri, 3 noiembrie 2010

Fara titlu.

  
    Uneori viata te loveste, atunci cand te astepti mai putin. Te face sa te simtit pe o linie de plutire, si parca de-o data te scapa din maini. Uneori cred ca in lumea asta nu prea am loc, uneori cred ca fericirea mea sunt doar lacrimile. As pleca undeva, fara ca nimeni sa ma vada. As pleca cutreierand lumea in lung si-n lat, dar nu se poate, si stau aici si indur incertitudinea ce mi-o ofera viata. Se invalmasesc in mine senzatia de cadere in gol, bucuria zborului si teama de prabusire. Vreau sa inchid ochii, sa ma ascund in umbrele pleoapelor si sa visez frumos. Dar mai exista vise frumoase? Sau poate, nu mai stiu eu sa visez, asa cum numai stiu sa fac multe, uneori am impresia ca nici de respirat nu mai stiu, si o fac artificial.
   Am o stare aiurea, imi este si greu sa o descriu, literele se incapataneaza sa nu alunece in cuvinte ptr a crea o explicatie logica starii mele. Literele mele nu se mai vor cuvinte, ganduri, doruri...nimic. Pana si ele simt ca s-au scarbit de mine.
   Voi sta sa amestec litere, gasind intrebari si raspunsuri, iar undeva in mine stiu ca ma voi regasi asa cum eram o data. Voi sta sa visez la vesnicia clipei cand totul va fi cum imi doresc. Poate maine va fi mai bine....

Niciun comentariu: