luni, 16 octombrie 2017

.



Imi aprind o tigara, scrumiera este plina. In fum imi sting ultimile lacrimi, disperari, si poate ultimile dureri. Durerea imi este atat de cunoscuta, incat a devenit normalul din viata mea. Lacrimile au devenit un ritual al noptilor, iar urletele, sunt deja simfoniile unui suflet ce s-a saturat sa-l doara.
Imi vad de viata mea. Este dorinta ta. Dupa ce m-ai golit de suflet si dorinte, Dupa ce mi-ai naruit vise, si mi-ai invatat ochii sa te vada doar pe tine, si sa te planga infinit de mult pentru ca nu te vor vedea decat in amintiri, Dupa ce m-ai abandonat ca pe o carte pe raft. Dupa ce m-ai umplut de nefericiri si nepasari. Dupa ce mi-ai luat miile de zambete pe care nu le-am zambit. Dupa chinul de a iubii ceva ce nu mi-a apartinut in totalitate. Dupa disperarea unui dor, Dumnezeule, si ce dor...de tine.
Dupa lipsa de putere sa imi iau avant din viata ta.  Dupa atatea rani deschise de care nu ti-a pasat vreodata.
Dupa atata iubirea ce intr-un final s-a dovedit ca mereu a batut doar in inima mea.
Dupa tot...ma voi cauta in timp, si ma voi relua de acolo de unde eram fara tine. De acolo de unde tu nici nu existai...Probabil nu ai existat vreodata asa cum te-am vazut eu mereu,
Am inteles, imi vad de viata mea, tu ai fost o fractiune de secunda a existentei mele.
Te smulg din mine...!


Te iubesc, dureros de mult!

sâmbătă, 26 august 2017

Ai promis.


Intr-o marti, 4 ale lunii, mi-am pus sufletul in bratele tale intr-o gara, atunci cand bratele mele te-au cuprins atat de perfect pentru prima data. Te-am ales pe tine sa ai grija de el, si sa nu il sfarami mai mult de cat o facuse viata pana sa te intalnesc. Ochii mei te-au privit, si sperau sa nu cunoasca niciodata tristetea datorata tie. 
A trecut timpul, zile, saptamani, si ai inceput sa jonglezi cu sufletul meu facand acrobatii dureroase in el. Nu ti l-am oferit pentru a-l face vranjuri, era mai corect sa mi-l inapoiezi asa cum l-ai primit, daca nu aveai nevoie de el. Cu zambetul pe buze ti-ai batut joc de ceea ce am avut eu mai de pret: sufletul meu. 
Niciodata nu ai inteles cate a suportat pana sa il iei tu la  runde infinite de umilire. Niciodata nu ai inteles ca sufletul meu nu este gara unde l-ai primit, sa pleci si sa iesi din el, dupa bunul tau plac.
Niciodata nu ai inteles ca nu am nevoie de pretexte cu care m-ai umplut pana la refuz, aveam nevoie ca omul meu sa gaseasca solutii. 
Niciodata nu ai inteles ca ai fost singura persoana care a reusit sa ma calce pe gat, pana am simtit ca nu mai respir. 
Iar atunci cand am realizat ca totusi pot respira, a fost momentul in care am realizat ca nu pot trai la infinit iubind ceva ce nu a existat niciodata. 
Ai promis...ai promis ca viata nu este chiar asa cum o vad, si mi-ai demonstrat ca e mai rau decat atat. 
Ai promis ca merit altceva...si am crezut, lasandu-te sa ma dobori pana nu m-am mai putut ridica. 
Ai promis ca iubirea adevarata exista, si am primit doar iluzii. 
Ai promis...fara sa realizez ca la tine totul se rezuma la cuvinte, inclusiv iubirea. 

Ai promis ca-mi esti prezent si viitor. Si de fapt, nu mi-ai fost nimic, nici macar vis. 

duminică, 23 iulie 2017

Ai grija.



Ai grija cui ii oferi gandurile tale. 
Ai grija cui ii incredintezi trecutul tau, sperand ca viitorul sa iti fie diferit de ceea ce ai trait. 
Ai grija cui ii oferi ranile ce te apasa, nu oricine stie sa iti fie pansament. 
Ai grija cui i te oferi cu carne si suflet, nu orice om pe care-l faci prezentul tau, poate fii si parte din viitor. 
Ai grija la ce renunti. 
Ai grija pe cine lasi. 
Ai grija sa nu renunti o data la un om, si la sufletul tau. 
Ai grija pe cine iubesti. 
Ai grija cui ii incredintezi sufletul, nu oricine are nevoie de el. 
Ai grija pe cine transformi in creator, creatorul fericirii tale.
Ai grija in ce iubire de increzi, nu orice ''Te iubesc'' este spus de bataile inimii.
Ai grija cui ii povestesti despre fricile tale, si cine iti va controla motivele de implinire. 
Ai grija de ochii tai, nu orice lacrima merita sa fie plansa. Pastreaza-ti lacrimile pentru acele momente de fericire, pentru acele momente cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare, ca in sfarsit ai alaturi de tine completarea sufletui tau ucis de incercarile esuate de a-si gasi fericirea doar visata. 
Ai grija cui ii incredintezi bataile inimii, nu oricine este capabil sa prelungeasca viata inimii tale, si de cele mai multe ori inima ta isi da suflarea pentru cineva care nu va fii  vreodata parte din viitor. 
Ai grija cui ii oftatul neimpinirii, oricum o parte din tine nu va mai fii niciodata la fel.
Ai grija pe cine iubesti, si in fata cui ii cedezi inima. 

Ai grija ce accepti si oferi, nu te mai intoarce acolo unde ai lasat o parte din tine, cineva la un moment dat nu a avut nevoie de tine pentru prea mult timp, si te-a deformat in bucati, pana nu a mai avut nevoie de tine. 
Ai grija ce parte din tine lasi langa omul de langa tine. 
Ai grija ce iubesti, si pleaca de langa omul drag inainte sa il transformi in motiv de ura. 



joi, 16 februarie 2017

Inceteaza.



Inceteaza sa iti mai pui sufletul pe tava oricui.
Inceteaza sa te mai incapanezi sa oferi iubiri mari pe oameni mici.
Inceteaza sa mai insisti sa bati la usi inchise.
Inceteaza sa te mai detasezi de realitate, gandind o iubire utopica.
Inceteaza sa te mai schimbi de teama 
pierderi oamenilor. 
Inceteaza sa tragi de experiente ce apar in viata ta doar ca niste lectii.
Inceteaza sa te mai faci vinovata de greseala de a iubii oameni care nu te merita.
Inceteaza sa mai iesi in fata oamenilor a caror privire nu ti se mai adresează.
Inceteaza sa te mai umilesti in fata oamenilor care te-au confundat cu un pres, calcandu-ti la nesfarsit pe suflet.
Inceteaza sa mai crezi in iubiri de moment, si in "te iubesc-uri" spuse doar din inertie.
Inceteaza sa mai crezi in vise. Sunt doar iluzii.
Inceteaza sa mai crezi in eternitatea lucrurilor.
Nimic nu este etern, nici macar iubirea.
Inceteaza sa mai iubesti oameni alaturi de care te culci noaptea, dar de prea puține ori te si trezești lângă ei.
Inceteaza sa mai fii un deranj in viata cuiva unde tu nu mai ai niciun rol.


Inceteaza si resemneaza-te   





....si am incetat!

luni, 28 noiembrie 2016

Am esuat.

Este tarziu. M-am ridicat din pat. Imi aprind o tigara, si scriu. Intr-un final cu asta raman mereu.
Un alt final din viata mea. 
Am esuat mult in viata asta. Si de cele mai multe ori am esuat cu oamenii pe care i-am lasat in viata mea. Am esuat sperand ca un om necunoscut, poate deveni si inceputul frumosului din viata ta. 
Fiecare om aduce ceva placut in viata noastra, chiar daca acel placut se transforma  intr-o lectie dura a existentei noastre. 
Esuam pentru ca nu invatam sa plecam de langa oamenii dragi inainte de a-i transforma intr-un  motiv de ura. 
Esuam pentru ca amanam sa plecam de acolo de unde nu ne mai este bine, si ne incapatanam sa ramanem in fata durerii, doar pentru a acumula tot mai multe motive de a nu ne mai intoarce. 
Am esuat in cautarea fericirii, si nu am dat decat de iluzii.
Am esuat si am scapat printre batai de inima, iubiri de duzina, ce am crezut ca vor dura la nesfarsit. 
Dar cine rezista la nesfarsit nefericirii? Cine rezista sa isi simta sufletul o carpa? Cine rezista in fata nepasarii si indiferentei?
Am esuat, dar nu am regrete. Am esuat si nu voi plange. Cuvintele o fac in locul meu.

Eu niciodata nu pierd. 
Eu niciodata nu iubesc pe cine nu trebuie. Sunt iubita asa cum nu trebuie. 
Ma castig tot mai mult pe mine, si invat ca merit mai mult cu fiecare esec. 
Am esuat din nou, dar o sa invat sa ma regasesc pe mine. 
Am esuat, dar dincolo de un alt final din viata noastra ne asteapta prezentul, si gandul la un viitor mai bun. 
Fiecare esec ne face sa vedem ceea ce am devenit, si ne invata sa vedem fericirea din prezent.


Am esuat...si cu tine.


luni, 14 noiembrie 2016

Am.


Am colectionat atatea momente in viata asta de pana acum, incat am ajuns in sfarsit la concluzia ca nimic nu este pentru totdeauna. 
Am trait atatea vise in spatele ochilor inchisi, incat mi-am distorsionat realitatea. 
Am gustat atat de mult dragostea, insa am trait-o de putine ori, si am simtit-o atat de rar...
Am avut langa mine oameni puternici care au putut starni sentimente, si in acelasi timp oameni atat de mici pentru a fi capabili sa le mentina. 
Am cunoscut inceputuri, al caror sfarsit il preconizam mereu, si am constat ca a fi singura nu este boala nici virus. Este deficienta. Si am pierdut oameni asteptand de la om la om o varianta mai buna. 
Am iubit  oameni care nu s-au incumetat sa traiasca dragostea, apoi am ramas cu ochii tintiti in tavan, suferind. 
Am consumat iubiri mari pe oameni mici.
Am invatat sa nu mai cred in cuvinte mari. Mereu au fost urmate de o duritate scuipata din 'neiubire.' 
Am invatat sa nu mai cred ca exista fericire. Desi tind sa cred ca mi-am platit fericirea in avans. 
Am invatat sa imi construiesc trepte pentru vise, si mi-am batut joc de tot ce nu a fost vis, si am platit. 
Am fugit de oameni mici in dragoste, si tot de ei am dat, si din cauza lor am perceput dragostea drept o lectie invatata in perioade diferite. 
Am simtit ceea ce imi face rau, dar niciodata nu am avut curaj sa inlatur ceea ce simteam ca este rau dar necesar sufletului. 
Am ranit si am fost ranita, si daca as putea mi-as spala sufletul in mare si as lua-o de la capat cu el curat de trecut, remuscari si neputinte. 
Am ratacit prin ganduri fara o directie. 
Am oasele ruginite de incertitudini. 
Am imbratisat destine paralele cu oameni ce credeam ca imi completeaza viitorul.
Am trait iubirea in doze mici.
Am trait prea putin pana acum, si am simtit aproape deloc...
Am crezut mereu ca nimic nu este la intamplare, si orice se intampla cu un motiv..
Am constatat ca ma am doar pe mine. Ne descurcam. 
Am constat ca sunt eu, persoana cu cele mai misto defecte, si o sa ma las doar in viata acelor persoane capabile sa ma aprecieze si sa ma respecte asa cum sunt. 

Am constat ca am obosit sa renunt la mine ca sa ii pot multumii pe altii. 


sâmbătă, 6 august 2016

S-a sfarsit.


Mi-am aprins o tigara.
Mi-as aprinde un pachet intreg odata, daca as stii ca m-ar ajuta.
Stau la bucatarie, pe scaunul unde obisnuiai sa stai tu. Stau si privesc tot ceea ce este in casa asta, si incerc sa sterg cu privirea orice urma pe care ai lasat-o.
Ma ridic si incerc sa adun putinele lucruri ce iti mai apartin. Caut un sac mare si adun in el ultimele firimituri din tine, ramase in casa mea.
Intre timp ma opresc si ma gandesc cat de naiva am fost. Mereu am crezut ca ceea ce dai lumii, vei primi inapoi. Am dat un suflet, si am primit inapoi rautati ieftine, de la tine.
Om ieftin si fara o farama de suflet.
Imi pun muzica sa imi cante la maxim, sa nu imi mai aud gandurile ce urla a dezgust, si nici sufletul sa nu mi-l simt cand isi da ultimul Duh, pentru ca a avut grija sa se consume pentru o iubire ce nu am simtit-o decat eu.
Ma duc la baie si iti arunc periuta de dinti, desi as pastra-o. Poate as avea ocazia vreodata sa te frec cu ea pe cord deschis, sa simt cum inima ta o sa bata a durere.
Iti adun prosoapele, desi le-as pastra si pe ele. Te-as infasura in ele si te-as privi ca pe-o mumie mumificata in ura si dezgustul pe care mi le provoci.
Las totul in mijlocul casei, si imi mai aprind o tigara.
Strang dupa tine ca dupa un mort, Un mort ce as da orice sa putrezeasca in nefericire si neimpliniri.
Stiu. Nu e bine sa doresti raul nimanui.
Dar ce poti face  atunci cand ceea ce ai avut, a apartinut de fapt tuturor?
Ce poti face atunci cand tot ceea ce ai iubit, ti-a calcat sufletul si bunatatea in picioare?
Ce poti face cand trupul care iti incapea perfect in brate, era tocit de bratele intregii lumii, crezand ca doar tu esti in lumea si viata omului pe care il divinizezi, si langa care iti vezi fiecare apus si rasarit din restul vietii tale?
Ce poti face cand constati ca ai renuntat la viata si placerile tale, pentru a-ti creea o lume noua in jurul unui om care isi creea noi orizonturi in viata altora?
Eu nu stiu ce sa fac. Nici macar sa te urasc nu pot. Si asta este un sentiment, iar tu, nu meriti nici macar atat.
Mai ti minte cand am mers prima data cu trenul? Mai ti minte ca mi-ai scris pe geam ''Te iubesc''??
Era un geam aburit, Stiam ca se va evapora imediat scrisul. Pentru ca tu doar iubiri de duzina oferi, iubesti in fiecare zi a vietii tale, dar niciodata aceeasi persoana.
Ma intorc la strans. Mai am putine lucruri. Le voi arunca la tomberon, acolo le vei gasi daca vei vrea sa recuperezi ceva. Lucrurile fara valoare acolo sunt, iar tu cunosti perfect acest lucru pentru ca nu ai niciun pic de valoare.
Sincer.
Eu nu am pierdut nimic. Am oferit tot, si pot tine capul sus fara remuscari. Esti doar un esec din care voi invata sa o iau de la capat mult mai bine. Esti doar o lectie din viata din care am invatat ca increderea nu se ofera oricui. Am fost la un pas sa ma pierd, si m-am oprit cand ratiunea s-a trezit la viata atunci cand inima mea a incetat sa mai bata a iubire....pentru tine. Pentru un om toxic ce mi-a infectat viata cu dezgust si dezamagire.
Scursuri de oameni precum esti tu, gasesc si in piata la Obor, la un pret de nimic. Asa ca nu esti o mare pierdere.
Gata, am terminat de strans. Merg sa vomit. M-am gandit prea mult la tine.

Viata este o curva, si tu ai fost viata mea.

Sfarsit...in sfarsit, s-a sfarsit

sâmbătă, 5 martie 2016

Pleaca.


Cand ajungi sa crezi ca ceea ce ai nu iti mai ofera echilibrul asteptat. 
Cand nu te mai regasesti in ceea ce zace in launtrul tau. 
Cand ceea ce iubesti nu mai este copia inimii tale. 
Cand in viitorul tau te gasesti doar pe tine. 
Cand momentele de singuratate iti ofera pofta zambete si viata. 
Cand simti ca nu mai poti oferi totul, si nici macar pe tine.
Cand nu mai primesti ceea ce ai cerut, si cand refuzi ceea ce ai. 

Cand simti ca daca ai ramane, nu ai face decat sa ii stai in cale, pleaca. Pleaca si traieste ceea ce simti ca meriti de la viata. Pleaca si traieste putinul timp pe care viata ni-l ofera, si pe care il irosim fara sa ne dam seama, pe oameni si momente ce nu ne fericesc deloc. 
Pleaca cand ai impresia ca iubesti nulitati. 
Pleaca atunci cand simti ca irosesti iubiri mari pe oameni mici. 
Pleaca atunci cand iti doresti sa simti din nou ca traiesti, si ca inima ta chiar stie sa bata a iubire. 

Si am plecat pentru ca mai am o doza de respect de sine incat sa mai pot trai cu un:

Buna, 
Te iubesc
Pa!

P.S: ,,Oamenii se despart inainte sa se cunoasca cu adevarat, se impaca inainte sa inteleaga de ce s-au certat, si de asta relatiile sunt subrede. Se conving ca nu sunt unul pentru celalalt inainte de a stii ce inseamna sa fii un tot intreg. Iubind insa, dorind fericirea omului de alaturi, nu lasi sa se ajunga la un ramas bun spus in graba, nu ignori...''

 

sâmbătă, 23 ianuarie 2016

02:30 - E tarziu.



Da, e tarziu. Simt nevoia de a scrie, habar nu am ce, insa stiu ca dezgustul si dezamagirea din mine, nu au explicatii in cuvinte. Mai stiu ca timpul oferit oamenilor fara lipsa de caracter, nu mai poate fi luat inapoi. Mai stiu ca noi oamenii suntem foarte naivi de fel, si ne incredem foarte usor in cei noi aparuti in viata noastra, le oferim un petic de suflet ramas din urma altor incercari esuate, insa si de ala isi bat joc,  Fiecare om din viata mea m-a transformat intr-un monstru pentru ca a reusit sa plece  lasand  doar gustul regretului, dezgustului, dezamagirii. Sau poate ca intreaga vina-mi apartine, obisnuiesc sa deschid usa casei mele fiecarei scursuri de fiinta, o las sa imi invadeze viata, ba chiar sa imi intre cu bocancii in suflet, lasand doar mizerie in urma, iar eu, eu raman sa strang, sa dau cu mopul peste lacrimi, sa matur regretele, si sa adun in faras, alte gunoaie de oameni. Insa din orice om plecat din viata noastra ramanem cu o lectie, insa cand lectia se repeta, obosesti. Obosesti sa primesti atatea cuvinte pompoase stiind ca niciodata nu-ti vor fi demonstrate, stiind ca un om josnic nu o sa fie niciodata capabil sa treaca iubirea la stadiul de fapte, si o va urla doar in cuvinte.  
Mai obosesti sa primesti invitatii de genul: te invit in viata mea ca sa ramai. Am ramas pentru a ma distruge. 
De-a lungul anilor am renuntat sa mai fiu perfecta pentru mine incercand sa fiu perfecta pentru altii, asta este regretul meu, asta este lectia mea. Fiecare experienta din viata noastra este o lectie, lectie care se va repeta pana v-om invata ceva din ea. Insa cred ca de data asta am invatat ceva esential: sa nu mai merg unde ma duce drumul, ci sa merg pe unde nu exista un drum si sa las o urma, si cu siguranta o sa-mi intalnesc destinul exact pe drumul pe care am luat-o pentru a ma feri de el. 


E tarziu insa niciodata prea tarziu pentru a inlatura gunoaiele ce ne pateaza existenta. Nu este tarziu sa intelegem ca unii oameni apar in viata noastra pentru a ne spune lectia, si apoi pleaca. Nu este tarziu pentru a realiza ca nu trebuie sa avem incredere in oamenii care ne injura si ne ling cu aceeasi limba. Nu este tarziu pentru a invata sa asculti inainte sa vorbesti, sa astepti inainte sa critici, sa incerci inainte sa renunti, sa aduni inainte sa retragi, si sa daruiesti inainte sa mori. 
Daca as fi un semn de punctuatie, as fi punct , datorita tacerii pe care am intins-o de azi pe buze. 


miercuri, 13 ianuarie 2016

Dezamagirea.


Dezamagirea vine din tine omule. 
Tu, care accepti oameni in viata ta care iti distrug orice incercare de a fii fericit. 
Tu, care te lasi dus de nas de bunatatea falsa a oamenilor. 
Tu, care te increzi in iubirea inchipuita  a oamenilor cu termen scurt de expirare in viata ta. 
Tu, care permiti sa te lasi afectat de greselile inventate de cei din viata ta . 
Tu, care ai impresia ca iubirea vindeca ce rautatea distruge. 
Tu, a carei naivitate a fost platita prin mult gust amar. 
Tu, care crezi ca imbratisarile pot si un pic mai lungi decat o fractiune de secunda. 
Tu, care crezi ca uitand de tine pentru a te dedica iubii, faci cea mai buna alegere. 
Tu, care orice ai face, oricum nu faci nimic bun. 
Tu, al carui suflet torturat, uiti de propriile placeri, si te dedici fericrii altora, aducandu-ti propria nefericire. 
Tu, care stii ca viata este plina de lectii care se vor repeta pana cand le vei intelege.
Tu, care platesti fiecare fericire prin  multe momente de neferericire. 

Dezamagirea vine din mine. Eu, omul care alege sa fie fericirt, si sa se lepede de toate nefericirile produse din frustrarile oamenilor.  Eu, a carei realizare este ca viata este prea scurta pentru a ne-o cheltui pe momente ieftine si dureroase. Eu, omul care s-a imbatat cu infinit si timpul i-a jucat drame.
Eu, cea care reuseste sa isi reia viata fara ambalaje al caror continut nu este prea bine reusit. 
Eu, cea care are o colectie impresionanta de greseli, si de oameni care mi-au futut visele.


Punct si de la capat.

P.S: Cine stie ca atunci cand plang,
       Mainile imi curg de carne
       Si-ncercand in brate sa ma strang, 
       Oasele imi ies prin palme?...